Ediţia din 2014 are ca temă la nivel global "Agricultura montană" - amintind că peste 700 milioane de oameni trăiesc în munţi inclusiv din agricultura practicată până la altitudini ridicate, pentru că natura montană nu este, de fapt, ostilă omului nici din punct de vedere agricol, pe lângă faptul că munţii sunt sursă de lemn, apă, minereuri şi multe servicii de ecosistem pentru omenire, loc de recreere şi refugiu.
Ar trebui ca 11 decembrie să fie o sărbătoare şi o ocazie de celebrare şi de promovare a mediului montan ca oportunitate şi ca model de dezvoltare sustenabilă, dar, din păcate, în România ar trebui să fie mai degrabă o zi de doliu şi de conştientizare a stării de pericol, dar şi de mobilizare în apărarea a ceea ce mai este încă natură carpatină, aflată sub asediul omului.
Carpaţii româneşti adăpostesc o imensă varietate peisagistică şi o biodiversitate impresionantă. Ei cuprind cel mai mare peisaj forestier intact din zona temperată a Europei, sunt gazdă a celei mai mari populaţii de carnivore mari din Uniunea Europeană - mii de urşi, lupi şi râşi, în condiţiile în care cele mai multe state europene nu mai au niciunul, sunt izvor de bogaţii materiale, vatră de civilizaţie, model de convieţuire armonioasă om-natură timp de multe secole şi România ar fi de neimaginat fără ei.
Doar că, în loc să tratăm Carpaţii cu grija cuvenită pentru această moştenire minunată, îi supunem unui asediu distrugător, mai ales în ultimele decenii, accentuat în ultimii ani prin comportamentul iresponsabil al autorităţilor publice şi a unei părţi a populaţiei, ducând la o degradare accelerată şi chiar la împingerea spre dispariţie a unor elemente esenţiale şi unice din munţii ţării noastre.
Pădurile Carpaţilor sunt tăiate într-un ritm ameţitor în ultimele două decenii, mult mai mare decât rezultă din statisticile oficiale, care recunosc, totuşi, jaful şi faptul că, dacă în toată Europa, suprafaţa de pădure creşte, la noi e în continuă scădere, iar ceea ce se mai consideră pădure este de regulă ceva brăcuit, măcelărit de tăierile ilegale, de exploatările "pe ras" pe mari suprafeţe, urmând ca rămăşiţele slăbite să fie doborâte de intemperii şi de proliferări de ipide, atunci când nu sunt doar pretexte pentru acoperirea tăierilor abuzive. Iar Parlamentul tocmai pregăteşte o nouă încercare de a aproba o modificare masivă a Codului Silvic, cu pretenţia de a stopa măcelul forestier, dar de fapt e tot permisiv pentru mafia pădurilor.
Siluetele Carpaţilor au început să fie sluţite de eoliene, care vizează mereu crestele dominante şi zonele cele mai pitoreşti, în total dispreţ pentru estetica montană şi nu numai. În plus, linii electrice aeriene de înaltă tensiune trase peste creşte pe unde i s-a părut mai ieftin şi comod Transelectricii, care pregăteşte acum noi linii de 400kV prin munţi, în total dispreţ pentru natură.
Şosele până în vârf de munte construite inutil şi cu nepăsare faţă de impactul de mediu fragmentează habitatele şi aduc mii de autoturisme şi oameni până în inima naturii, deşi nici nivelul de educaţie civică nici voinţă şi resursele autorităţilor nu dau speranţa că se poate gestiona adecvat un asemenea aflux. Rezultatele tragice se văd de-a lungul Transfăgărăşanului, Transalpinei, Transrarăului şi Transsemenicului, şi, cu toate acestea, se continuă proiecte asemănătoare şi pentru Bucegi, Baiului şi alte masive.
Vile şi hoteluri înfipte criminal în zone alpine ce erau încă cvasinaturale sunt consecinţă inevitabilă a şoselizării, manelizării şi cocalizării Carpaţilor, şi vedem mijloace de transport pe cablu tot mai multe, majoritatea făcute cu bani publici practic "aruncaţi pe geam", pentru că nu va fi un paradis pentru schiul de pârtie.... Şi capac la toate pun miile de antene GSM cărora li s-a aprobat fără reţineri să ocupe vârfurile şi fac tot mai hidoasă faţă alteori superbă a Carpaţilor.
La Roşia Poieni, în munţii Metaliferi, în Călimani şi în alte zone, răni uriaşe în trupul muntelui au fost făcute de oameni şi autorităţile pregătesc noi asemenea agresiuni la Roşia Montană, la Băişoara, la Certej, la Bucium, în duzini de locuri din Munţii Banatului, în Bucovina, în Carpaţii Orientali şi în alte zone, iar carierele de granit rod ca un cancer Creasta Pricopanului - perla Munţilor Măcinului.
Râurile de munte sunt sub un înnoit asediu hidroenergetic. Dacă o bună parte din ele au fost distruse ecologic şi peisagistic prin duzinile de lacuri de acumulare construite în anii '60-'70, de regulă cu deviere a unui mare număr de alte râuri spre respectivele lacuri, în ultimii ani a început atacul asupra tuturor râurilor rămase cvasinaturale în munţi, prin proiecte criminale de microhidrocentrale care introduc în conducte pentru mulţi kilometri cea mai mare parte a apei şi lasă albii aproape secate şi distruse de buldozere şi excavatoare, şi totul încă sub pretexte "eco" de promovare a aşa-zisei "energii verzi".
Oieritul şi agricultura tradiţională, cândva chiar excesivă din punct de vedere ecologic, acum mor, se abandonează stânile şi se înfundă plaiurile, se blochează potecile şi se înnămolesc izvoarele, vezi tot mai rar ciobani, măgari cu desagi, atelaje cu cai şi care cu boi. Sălaşele sezoniere din Apuseni şi Munţii Banatului devin ruine, multe cătune sunt părăsite, sate întregi de munte mai au doar câţiva locuitori în vârstă. Azbocimentul a înlocuit şindrila pe acoperişuri, sârma ghimpată a înlocuit gardurile de lemn, reproduceri de prost gust au înlocuit icoanele pe sticlă pe pereţii caselor muntenilor şi mai numeri pe degete oamenii care mai ştiu să facă un tulnic, un ciubăr, o cergă sau o instalaţie de moară sau joagăr acţionat cu apă ori o vâltoare.
În schimb, se umplu munţii de maşini de teren, ATV-uri, motociclete enduro, motodeltaplane şi motoparapante, snowmobile şi bărci cu motor pe lacuri... sfâşiind liniştea, împuţind văzduhul cu gaze de eşapament, adesea degradând şi drumurile şi descurajând orăşenii să îşi mai mişte fundul şi pe jos câte puţin, deşi plaga sedentarismului cu toată cohorta ei de consecinţe negative asupra sănătăţii publice devine şi la noi o problema majoră...
Legislaţia tembelă, în frunte cu actualele forme ale Codului Silvic şi Legii Ariilor Protejate, nu interzice sau nu restricţionează ferm accesul motorizat în natură montană în scop recreativ, în schimb prohibesc total în cea mai mare parte din Carpaţi turismul activ şi sportul montan nemotorizat, interzicând accesul în scop recreativ unde nu este traseu sau zona special marcată în acest sens...
Marcate turistic sunt sub 0,1% din poteci şi drumuri, exclusiv pentru turism pedestru, iar pentru turism ecvestru, biciclistic sau pe schiuri nu există deloc trasee marcate, în ciuda promisiunilor deşarte ale tuturor miniştrilor de resort din ultimii 15 ani că rezolva bariera legisaltiva care ne-a făcut codaşii Europei şi în acest domeniu.
Pentru traseele de turism pedestru, fondurile pentru marcaje ar trebui asigurate, conform legii, de consiliile judeţene, dar majoritatea alocă aproape zero. Pentru marcarea de trasee pentru alte tipuri de turism nemotorizat montan lipseşte în continuare cadrul legal - proiectele legislative sunt plimbate dintr-un sertar ministerial în altul de peste un deceniu. Traseele de alpinism şi escaladă nu au niciun cadru legal, multe sunt degradate ca asigurări, în schimb apar odioase fierătanii numite "via ferrata".
Se interzice practic speoturismul, declarând închise aproape toate peşterile, în schimb dacă plăteşti pe cine trebuie poţi avea acces şi în zone foarte sensibile ecologic, administrarea de arii naturale protejate în zona montană putând deveni o bună afacere pentru cei a căror interes nu este protecţia naturii montane ci profitul. Nu degeaba mare parte din parcurile naţionale şi naturale din Carpaţi au ajuns să fie administrate de operatori economici, a căror rol prin definiţie este să facă bani cât mai mulţi, astfel că oricâtă bunăvoinţa ar avea unii, Romsilva nu poate fi într-o asemenea postura decât lupul pe post de cioban la oi.
În schimb înfloreşte în Carpaţi braconajul şi se promovează deşănţat vânătoarea, şi încă în mod tradiţional, antiecologic, vizând "recoltarea" exemplarelor cele mai frumoase, dar cu tupeul de a pretinde că se face de dragul naturii şi a "păstrării echilibrului ecologic" deşi vânătorii vizează mereu animalele cele mai viguroase, care aduc punctaje, premii şi invidia din partea altor însetaţi de sânge....
Totodată, e evident că se permite să îţi faci vila în pădure sau în vârf de munte, să torni betoane şi să proclami că faci "dezvoltare", să îţi croiest drum de buldozer prin pajiştea alpină şi să distrugi lacuri glaciare, cum a făcut cu tăul Ştiol un fost primar din Borşa care a fost scos basma curată de complicii săi din autorităţile care ar fi trebuit să îl pedepsească, la fel cum mii de călăi ai naturii montane sunt bine-mersi cu statut de demnitar, funcţionar public, personal silvic sau om de afaceri de succes...
A continuă în această direcţie şi în acest ritm poate face că în unul sau două decenii să admirăm natură carpatină mai mult prin albume de poze vechi, să plecăm dintre betoanele oraşelor pentru a vizită betoanele munţilor, să vedem animalele montane doar la grădina zoologică sau împăiate prin pensiuni de prost gust şi să vedem râuri adevărate de munte doar prin filme documentare sau prin ţări care nu şi-au bătut joc de munţii lor... Şi ne vom aminti că nişte politicieni ne-au spus că a fost totuşi bine pentru economie... desigur, nu pentru cea a României.... Depinde de noi toţi că în viitor 11 Decembrie să devină în România o zi de sărbătoare, nu una de comemorare a Munţilor Carpaţi.
Radu MITITEAN
Clubul de Cicloturism Napoca
