Dacă evenimentele care au șocat întreaga lume petrecute în New York în septembrie 2001, cele petrecute în martie 2004 la Madrid, cele petrecute în iulie 2005 la Londra pot fi numite atacuri teroriste, având ținte impersonale (singura caracteristică a țintei fiind aglomerația urbană occidentală), cele petrecute la Paris se diferențiază radical, prin faptul că țintele sunt bine definite, în primă instanță sunt vizate anumite persoane care în opinia agresorilor purtau o anumită culpă. Diferența între atac terorist și execuție e majoră. În timp ce un atentat terorist inspiră frică și nesiguranță, uneori la mari distanțe de locul atacului, unor persoane sau grupuri etnice care nu își asumă o culpă, execuția nu ar trebui să lase aceleși efecte. Totuși, se pare că cel mai perfid și ieftin sedativ este frica. Administrarea sedativului e simplă, rețeta o cunosc o mână de șmecherași mondiali afişatori abili de portrete democratice, iar pe post de lanțuri farmaceutice avem canalele media. Restul e simplă biochimie.
Pentru a nu lăsa loc de interpretări, dezaprob și eu cu fermitatate crima săvârșită în numele unor valori spirituale, dar de-aici și până la a mi se transmite neliniști, îngrijorări, atenționări și angoase e loc de propagandă suspectă prin care suntem invitați să ne auto-administrăm "terorină", doar pentru că, încet, încet, populații aparținând unei culturi religioase mai virile se așează printre apostatii blăștinași europeni. Așa cum în anii adolescenței, respectiv anii '80, nu m-am simțit terorizat de festivalul pirotehnic de la Belfast, întreținut de frații mei catolici irlandezi și protestanții britanici, nici acum nu m-aș lăsa frisonat de prezența fraților islamici, e drept, uneori mai zgomotoasă, dar în general o prezență binevenită, departe de a fi o problemă pentru îmbătrânita Europă.
Amestecul consistent de factură culturală, etnică şi religioasă reprezintă o caracteristică inconturnabilă a fenomenului globalizator. Eu personal, viețuitor al unei aşezări de dimensiuni medii din centrul Europei, intersectez aproape în fiecare zi oameni apartinând islamului, cu toate că slujesc într-o biserică creștină .
Jumătate din obiectivele comerciale care întregesc vecinătatea bisericii "Schimbarea la față" sunt patronate de comercianți islamici, eterogeni etnic, însă niciodată nu pornesc de la premisa că ar trebui evitați doar pentru că nu fac parte din comitetul meu parochial. Dimpotrivă, voi cumpăra fructe si legume de la islamicul bine organizat, corect ofertant și ceva mai respectuos decât cel autohton, dacă ar fi de schimbat bani, de ce nu?, la patronul sirian care lucrează legal și corect, în timp ce șmenarul stradal autohton, care stă gata "să te facă", este în continuare tolerat în numele civilizației nostre .
Pentru a nu fi suspectat că m-aș fi dat cu străinul, amintesc dezinteresul motivat din perspectiva propriilor gusturi față de kebabul vecinului turc (am avut o experiență gustativă nereușită), dar pentru asta nu pot să îl fac vinovat pe profetul Mohamed - pacea fie cu El. Mai mult de-atât, apreciez cultura culinară specifică spațiului islamic, una cu totul deosebită, sănătoasă și rafinată.
Mărturisesc cu reală bucurie că an de an și tot mai des, fii ai credinței islamice se pun în fața altarului unde slujesc pentru a primii taina încununării pentru ceea ce au cucerit în cel mai gingaș mod posibil, prin dragoste! Deja am programate asemenea evenimente și pentru anul în curs pe care le aștept cu emoție neschimbată. Nu cred că preş.(merge şi fără abreviere) Hollande m-ar putea convinge să-mi pregătesc sutană antiglonț, icoană pe sticlă securizată, iar pe post de cădelniță grenadă defensivă. Nădăjduiesc că tovarășul Hollande a înțeles că adevărata știre a zilei de 7 ianuarie 2015 nu este această execuție colectivă, ci vine dintr-un alt arondisment parizian și se contrapune morții cu deplină vitalitate. Știrea pare banală și sună în felul următor: la una din maternități, în 7 ianuarie, au avut loc 28 de nașteri, dintre care o naștere din mama țigancă-slovacă, 21 noi născuți din familii islamice și, în sfârsit, șase bebe francezi autohtoni, din care doi suspectați de sindrom Down. Mie asta mi se pare o știre prin consistența perspectivei.
Fără a întinde vorba, constat cu amărăciune că noi, băștinașii europeni, naștem mai puțin, credem mai puțin, gândim mai puțin, simțim mai puțin, iubim mai puțin, paradoxal trăim mai puțin în pofida lungimii vieții biologice. Amărăciunea stă în faptul de a nu regăsi un punct de întoarcere reanimator în orizontul propriu genetico-cultural, dimpotrivă asistăm cu o veselie suspectă de dopaj la propria extincţie. În atari condiții, împrospătarea de sorginte islamică este inevitabilă, ba chiar rezonabilă. Ca prim reflex comunicațional civilizat ar fi util să citim câte ceva din Coran înainte de a-l considera abuziv, sursă inspirativă a violenței, iar dacă am asumat lexical-culinar destul de consistent, precum kebab, shaorma, baclava etc, să ne obișnuim încet, încet și cu un cordial "As-salamu alaykum".
