Nu m-aş grăbi să descriu un tablou clinic al indiferenţei, simptomele sunt multiple şi le manifestăm cu toţii. Dar pentru că e de largă răspândire, indiferenţa din ce în ce mai mult pare o atitudine rezonabilă, firească. Încercările de a ieşi din registrele insensibilităţii comportă de-a dreptul riscuri; dacă recurgi la gesturi sau atitudini necesare, rişti să fi reaşezat în pluton cu replici consacrate precum „ce te bagi?", „nu e treaba ta", „ce interese ai?", „vezi-ţi de treabă" şi aşa mai departe. Indiferenţa are manifestări termice; intelectualitatea se retrage în zonele ei înalte şi reci, sunt oameni care analizează, observă, filtrează raţional situaţiile, dar se mulţumesc livrând diagnostice, în cel mai bun caz valide, dar neoperabile.
În registrul larg, comun, vieţuitorii bipezi în marea lor parte au grijă să-şi conserve locul călduţ, interval termic amendat sever şi de Biblie prin reproşul adresat bisericii din Laodicea în Apocalipsa cap . 3: „Cunosc faptele tale, nu eşti nici rece, nici cald. Măcar de ai fi rece, ori cald! Deoarece însă eşti căldicel, nici cald, nici rece, te voi scuipa din gura mea." Totuşi partea fierbinte a registrului termico-social nu rămâne inactivă, în lipsa implicării profesioniştilor, calificaţilor, experimentaţilor, educaţilor , scena societăţii e străbătută sistematic de ageamii arşi şi afumaţi.
Pentru a nu părăsi confortul neimplicării, ne ascundem din ce în ce mai mult după zidurile hidoase ale segregării şi prin mocirla din tranşeele istoriei, istorie care ne-a despărţit mai mult decât e cazul în pseudo-etnii, pseudo-confesiuni şi pseudo-clase sociale, ca să putem refuza sistematic, netulburaţi în conştiinţă, problemele curente sau majore impuse de viaţă. Astfel, dacă nu e coetnic, coreligionar sau conaţional şi în ultimă instanţă mama sau tata „nu mă implic", atitudine care în timp se întoarce împotriva tuturor şi a fiecăruia în parte. Istoria abundă de situaţii în care oameni poziţionaţi în elita administrativă a societăţii au tratat cu lipsă de sensibilitate nevoile fireşti ale celorlalţi, ajungând în scurte intervale de timp să „beneficieze" de abuzul propriului dezinteres. Astfel avem multe figuri care au butonat abuzator şi insensibil panoul de control al patriei, iar acum descoperă din spatele gratiilor că prin puşcării nu sunt condiţii rezonabile de vieţuire. Partea bună găsită de politicieni dincolo de poarta puşcăriei se numeşte democraţie, ideal pentru care au luptat doar declarativ şi interesat în timpul libertăţii, democraţia pe care o trăiesc acum o gustă din plin şi e autentică. Astfel, şi găinarii, şi latifundiarii poartă acelaşi tip de brăţări, după cum şi curvele împart acelaşi cearceaf cu prostituatele adiminstrativo-politice. Numai moartea pare a administra un grad superior al democraţiei în raport cu regimul penitenciar.
De boala indiferenţei trebuie să ne tratăm fiecare, nu avem la dispoziţie clinici sau secţii medicale specializate, aşa cum nu avem nici pentru alte boli sufleteşti crâncene cum ar fi prostia, laşitatea, ignoranţa, tupeul şi multe altele, cu toate că mă gândeam că ar fi un act inspirat, dar de mare curaj să creăm o asemenea instituţie. V-aţi gândit cum ar fi să daţi peste o clădire pe care scrie „Clinica de boli sufleteşti, sectia proşti" sau „indiferenţi" sau „egoişti"? Însă până să avem o asemenea „instituţie" va trebui fiecare dintre noi să găsim leacuri pentru toate alienările noastre; o farmacie bine dotată e cea a gândului curat şi liniştit. Înainte de a interacţiona cu ceilalţi, e de bun simţ să gândim cinstit, curat, cu onest interes la nevoile lor, iar dacă nu, măcar se ne dezvăţăm în a-i anexa propriilor interese.
În discursul evanghelic, Isus , în inspiraţia Sa divină, atinge molima hidoasă a indiferenţei în minunata parabolă a „Samariteanului milostiv" descrisă de evanghelistul Luca în referatul său evanghelic la cap. 10. Superba poveste, rabinică, rezumă trei atitudini din perspectiva raportului interuman :
- dezinteresul tâlhăresc (disimulat în interes ticăloşit ridicat la rang de artă în societatea umană)
- dezinteresul funcţional (simbolizat în parabolă de clerici, prin extensie, astăzi, lumea rafinată şi izolată în instituţii autosuficiente )
- implicare generoasă dezinteresată, atitudine marcată prin implicarea unui străin
Astfel, rezumând parabola, oferă trei atitudini interumane: om contra om, om pe lângă om şi cea salvatoare, dar rarefiată, om pentru om.
Mă opresc aici cu nădejdea că am stârnit un minim interes pentru eul din celălalt şi pentru frumuseţea Cuvântului Biblic.
