Cum nu trebuie să fie un preşedinte

Chiar dacă toată media este preocupată de noul prim-ministru desemnat, cu tot teatrul de doi lei care se joacă pe banii şi nervii românilor de la căderea guvernului Boc şi până în acest moment, înţelesul acestor “gesturi” pe cât de amuzante (dacă n-ar fi, de fapt, foarte triste!) ale actualului preşedinte, cel puţin pentru o anumită categorie de alegători, nu este altul decât necesitatea acută a creşterii responsabilităţii electoratului faţă de alegerile prezidenţiale.

 Surpriza imensă pe care dl Băsescu a stârnit-o, cred, atât în rândurile propriilor membri de partid, cât şi ale propriului electorat,- aceea de a nu numi în funcţia de prim- ministru nici pe dl Klaus Johannis, primarul oraşului de pe Cibin, nici pe dl Vasile Blaga – două “mutări” de şah extraordinare, care ar fi putut “clătina”, fiecare, cu tăria ei unitatea de monolit a partidelor, întru izolarea PDL şi, implicit, acţiunea unei majorităţi “ad-hoc” formate împotriva acestui stil războinic de a face politică,- a fost, probabil, cea mai mare greşeală a celor care îl sfătuiesc pe actualul locatar al Cotroceniului.

 

 Probabil că numai strategii de taină ai dlui Băsescu nu au simţit că numind pentru funcţia de premier pe unul dintre aceşti doi politicieni, indiferent pe care, fie Johannis, fie Vasile Blaga, în coaliţia “anti-Băsescu” formată după căderea guvernului Boc, s-ar fi produs o fisură. Ce-i reproşează, în fond, toţi politicienii de anvergură dlui Băsescu? O lipsă de onoare patologică, în primul rând, şi apoi, o aprigă şi nesănătoasă dorinţă de putere, amestecată cu neputinţa funciară de a construi ceava, orice ar fi acel ceva.

 

Ori, să spunem că rămânând consecvent cu refuzul la adresa dlui Johannis, dl Băsescu l-ar fi numit pe dl Blaga în funcţia de premier: ar fi fost un gest salutar, iar majoritatea “ad-hoc” s-ar fi împărţit cel puţin în două tabere. Fiindcă dl Blaga, spre deosebire de alţi politicieni, este cunoscut ca un ardelean de onoare şi de cuvânt, un politician care nu iubeşte bolnăvicios puterea şi care promite şi se ţine de cuvânt; unul dintre politicienii care este respectat şi simpatizat în rândul tuturor partidelor. Traian Băsescu a ratat, probabil din vanitate şi din dorinţa de a nu-i da dlui Blaga această şansă, ocazia de a fi fost el “cel care salvează ţara.

 

Mai mult, preşedintele a hotărât azi, în ultimul moment, că România nu mai are nevoie de banii FMI şi a numit ca premier pe unul dintre primarii PDL din Bucureşti. Electoratul va cântări şi va judeca gestul D-Sale. Ignorarea unei majorităţi, cheia de boltă a democraţiei, ignorarea Parlamentului României, ignorarea poporului acestuia, sărăcit şi înrăit de cinci ani încoace, ne duce cu gândul la o ţară pustie, în care un singur om, preşedintele, este cel mai important şi toate instituţiile statului, Constituţia, Legile, chiar şi Dumnezeu trebuie să facă în aşa fel încât preşedintelui să-i fie asigurat încă un mandat.

 

Toate deciziile dlui Băsescu par a nu avea, orice s-ar spune, decât o singură logică: aceea a miezului zicalei strămoşeşti, conform căreia “... atunci când Dumnezeu vrea să te piardă, îţi ia mai întâi minţile!” Pot să spun deci că majoritatea cetăţenilor nu mai procedează ca altă dată, analizând ce calităţi şi cum ar trebui să arate şi să acţioneze un viitor preşedinte român.

 

 în condiţiile date, pentru electorat, în majoritatea lui matură, e mult mai simplu şi mai la îndemână să vadă cu propriii ochi cum anume NU trebuie să fie un preşedinte, cum nu trebuie să mai fie niciodată nici unul dintre viitorii preşedinţi ai ţării.