în epoca celei mai ample revoluţii ştiinţifico-tehnice şi a celei mai susţinute creşteri economice din istoria modernă au apărut, oarecum brusc, semnele incapacităţii de plată şi ale insuficienţei lichidităţilor financiare. Acestea au fost secondate neîntârziat de reducerea creditării, apoi de scăderea activităţilor economice şi de şomaj, cu frământările sociale şi efectele politice în consecinţă.
întrebările “cu ce fel de criză avem de-a face?”, “de unde vine această criză?”, “ce este de făcut pentru ieşirea din criză?” şi “când se iese din criză?” sunt nu doar pe buzele cetăţeanului simplu, care suntem fiecare, ci şi în mintea multor specialişti. Date fiind dependenţele, inclusiv culturale, ale economiei şi reţelele complicate ale globalizării, aceste întrebări nu mai sunt adresate doar economiştilor. în fapt, economiştii înşişi sunt astăzi provocaţi să-şi extindă conlucrarea cu sociologii şi filosofii sociali, după cum aceştia din urmă sunt chemaţi să facă lectura noilor abordări economice. Peste toate, avem nevoie de înţelegerea realităţilor trăite de oameni, în noţiuni şi formulări cât mai accesibile.
Cu World is Flat. The Globalized World in the 21st Century (Penguin Book, New York, 2005), Thomas Friedman ne-a sugerat că, în condiţiile globalizării, s-au egalizat condiţiile de afirmare a oamenilor, fiecare persoană având la îndemână posibilităţi de a performa, oriunde s-ar situa pe glob, sub condiţia conectării la reţele electronice. Cu World is Curved. Hidden Dangers to the Global Economy (Penguin Book, New York, 2007), David M. Smick ne sugerează că, dincolo de suprafaţa realităţii aparent uniformizatoare a globalizării de astăzi, se dezvoltă forţe noi, care modifică economia şi societatea actuale. Emergenţa Chinei ca supraputere este numai una dintre acestea. Trăim o lume mai pusă în mişcare decât ne lasă să observăm clişeele aflate în circulaţie şi este înţelept să dăm atenţie noilor forţe ale schimbării.
Ce concluzii rezultă dintr-un examen al cauzelor, abordărilor, soluţiilor propuse (de felul celui pe care l-am făcut în cartea Andrei Marga, Criza şi după criză, Editura Eikon, Cluj, 2009) pentru criza începută în 2008? Să le rezumăm sub forma unor teze, fie acestea şi negativ formulate:
a) criza nu mai poate fi captată doar de abordări monodisciplinare (fie ele ale economiei sau sociologiei), căci această criză a presupus tot timpul dependenţa informaţională şi chiar culturală a economiei;
b) criza nu poate fi depăşită doar prin mijloacele dereglementărilor, căci tocmai absenţa reglementărilor în anumite zone ale finanţelor şi economiei a fost terenul producerii crizei;
c) criza nu pune în discuţie societatea deschisă şi valorile ei (proprietate privată, libertate individuală, pluralism politic, stat de drept), căci este o criză a funcţionării, ce ţine, până la urmă, de conjuncturi, nu a societăţii;
d) criza se va repeta dacă nu se consideră mai precis cadrul juridic şi instituţional-statal al economiei şi nu se aduc noi reglementări, căci criza a apărut la joncţiunea economiei cu noile posibilităţi ale electronicii;
e)criza se va repeta dacă nu se consideră mai profund valorile ce orientează comportamentele umane, căci criza a apărut atunci când valoarea profit a fost izolată de alte valori ale convieţuirii;
f) ieşirea din criză nu presupune nicidecum comprimarea activităţilor şi consumurilor, ci iniţierea şi dezvoltarea cu competenţă şi cutezanţă a acelor activităţi care sunt capabile să mărească valorificarea produselor pe pieţele globalizate;
g) cea mai eficace politică anticriză se desfăşoară în perioadele de absenţă a crizei şi constă din aranjamente economice, sociale şi instituţionale ce asigură dezvoltarea sustenabilă.
