Holocaustul şi românii ardeleni

Manifestările din Bucureşti, de joia trecută, au adus în atenţia opiniei publice evenimentele de un tragism incredibil de la începutul celui de-al doilea război mondial.

In Basarabia şi Transnistria, Chişinău şi Cernăuţi, mii de evrei, femei, copii şi bărbaţi de toate vârstele, au fost masacraţi fără milă, în chip barbar, acţiunea intrând în viziunea hitleristă a “soluţiei finale”.

 

Nu-mi puteam închipui că şi românii, creştini îmbrăcaţi în uniformele armatei, au putut comite asemenea crime. Aşa încât, joi, Monumentul Holocaustului dezvelit în capitală nu este numai un omagiu comemorativ adus celor ce au pierit în acest genocid cumplit, ci şi un avertisment pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple niciodată.

 

Am reamintit acest lucru pentru a adăuga ceva la istoria Holocaustului din România, despre care, în general, istoria nu prea vorbeşte. Anume, de atitudinea românilor ardeleni în acele zile şi luni bântuite de spectrul morţii pentru evrei şi să completez cu un post scriptum. Afirmaţia deputatului Aurel Vainer, reprezentantul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, care spunea, la manifestările amintite: “din fericire, au existat şi români care au apărat cauza evreilor, în ciuda pericolelor la care se expuneau”. Nimic mai adevărat!

 

Iată  un eveniment din perioada interbelică... în Parlamentul României, A. C.Cuza, extremist cunoscut, acuza, sus şi tare, că evreii din Sighetu Marmaţiei-unde exista atunci o mare colonie de evrei - au dus, chipurile, la înfometarea populaţiei. Ei bine, în replică, a luat cuvântul Ilie Lazăr, deputat născut într-un sat din preajma Sighetului, şi le-a arătat tuturor că evreii din acel mic oraş trăiesc din agricultură, ei fiind  adevăraţi plugari care îşi lucrează pământul ca orice ţăran român. Mai apoi, în timpul ascensiunii la putere a legionarilor, Ilie Lazăr, aflând că un grup din “Garda de fier” se îndreaptă spre Sighetu Marmaţiei cu intenţia să treacă prin foc şi sabie coloana de evrei, a plecat urgent acolo, a convocat o mare adunare populară şi, în cuvântul său, a întrebat cu vocea lui puternică, de bas: “Sunt jizii fraţii noştri ?!”

 

Adunarea a răspuns la unison cu un “da” puternic. “Atunci, a continuat Ilie Lazăr, să-i apărăm!”. Legionarii au aflat şi s-au întors din drum. Evreii i-au rămas recunoscători şi, în vremea când locuia la Cluj după ieşirea din închisoare şi murea de foame cu întreaga familie, aceştia, prin mijlocirea compozitorului Maiorovici, i-au asigurat un venit lunar ca să poată trăi decent.

 

Sau: în timpul războiului, la un moment dat, autorităţile hitleriste din Berlin cereau insistent guvernului Antonescu să trimită toţi evreii din  România în Germania pentru a fi deportaţi în lagărele de exterminare. Zaharia Boilă, un cunoscut ziarist clujean din epocă, ne povesteşte în memoriile sale: “Cum cei interesaţi, adică şefii evreilor şi fruntaşii lor, s-au plâns direct lui Iuliu Maniu de această intenţie. Acesta a solicitat imediat o întrevedere cu mareşalul Ion Antonescu (...), care a avut loc în luna iunie 1942, în fosta vilă a profesorului Nae Ionescu (...) şi a durat circa trei ore. Subsemnatul l-a însoţit pe Maniu şi a rămas în maşină, la poartă. (...) Ne-am dus apoi la restaurantul “Mon Jardin”, unde Maniu mi-a spus: "Am avut  o sarcină grea. Am intervenit pe lângă mareşalul Antonescu să nu permită transportarea evreilor în lagăre de exterminare din Germania. După multe argumentări şi insistenţe, Antonescu a cedat"...

 

Rămân apoi mărturie şi exemplele din Ardeal, de pe timpul când evreii au fost duşi de horthyşti şi exterminaţi la Auschwitz . Olga Lengel, o clujeancă ce a supravieţuit lagărului morţii, povesteşte în cartea “Cuptoarele lui Hitler”, cum singurul om care i-a propus soţului, un eminent chirurg şi proprietarul clinicii de chirurgie Lengel, de pe str. Crişan, a fost căruţaşul Constantin din Mănăştur, care le făcea serviciile de transport cu căruţa . A fost refuzat, deşi omul garanta salvarea spunând că are un  adăpost sigur. In schimb, “mâna a doua” a lui Lengel, un chirurg maghiar, care le-a promis, în schimbul  întregii averi, salvarea, după semnarea actelor... i-a predat Gestapoului...

 

Intre adevăraţii salvatori ai multor evrei din Cluj a fost avocatul Aurel Socol, care, într-o zi, s-a pomenit cu doi fruntaşi ai comunităţii evreieşti din localitate cerându-i să salveze pe câţiva dintre ei. Avocatul a zis “da”, a luat legătura cu nişte ţărani din Mănăştur şi Floreşti şi a început să le trimită, printr-o strategie pusă la punct împreună, evrei pe care aceştia îi treceau graniţa în România. Sau îmbrăca fugarii în haine de ţărani, îi urca într-o căruţă şi îi trimitea la munca câmpului aflat chiar pe linia de demarcaţie. Noaptea, aceştia fugeau “dincolo”.

 

Adică, aşa cum a afirmat publicistul Zoltan Tibori Szabo, în cartea sa dedicată acestei drame de la “Frontiera dintre viaţă şi moarte”, înţelegând că fuga în România înseamnă salvarea, iar rămânerea în zona Ardealului de Nord, temporar  “cedat”, înseamnă moarte. Alte comentarii sunt de prisos...