De acolo aruncă săgeţi otrăvite şi găleţi cu rahat politicianist în capetele liderilor opoziţiei şi, implicit, în capetele cetăţenilor României.
Traian Băsescu îşi continuă propriul război cu România şi cu societatea românească, încercând să impună propriile păreri şi viziuni drept legi fundamentale pentru guvernarea României. In acest moment, Băsescu joacă singur împotriva tuturor. Este izolat ca o cucuvea în Dealul Cotroceniului, de unde iese o dată, de două ori pe zi şi scuipă flăcări pe nări asupra clasei politice, a tehnocraţilor, a independenţilor şi a tuturor celor care îşi permit să nu-i asculte orbeşte ordinele discreţionare.
Traian Băsescu s-a schimbat, nu mai este de mult liderul românilor care doreau schimbarea şi care vedeau în Adrian Năstase, în 2004, un real pericol pentru fragila democraţie din România. Traian Băsescu a devenit mai avid de putere decât Năstase în 2004 şi mult mai singur la Cotroceni decât Emil Constantinescu în anul 2000.
Dacă cineva va avea curiozitatea să studieze parcursul politic al actualului preşedinte al României, ar putea să sesizeze cu uşurinţă un vârf, fără îndoială, în anii 2005-2006 şi o continuă cădere în abis în 2007-2008 şi cu precădere în 2009. Traian Băsescu nu mai e dispus să asculte de nimeni şi pe nimeni. El conduce singur şi discreţionar România, încercând să ne convingă pe noi, cei mulţi, că le ştie pe toate, şi, mai ales, că le poate face fără probleme pe toate. A încercat să ne convingă fără succes că în România guvernul pe care îl coordona direct gestionează cu profesionalism criza economică, pentru ca acum două zile să ne spună sec faptul că România se află în pragul incapacităţii de plată a salariilor şi a pensiilor.
A girat dezastrul economic la care a ajuns ţara în mod direct şi s-a implicat nepermis pentru un şef de stat în treburile unui Executiv care a avut, fără îndoială, şi oameni nu doar de bun-simţ, ci şi de valoare. A încercat să ne convingă că doamnele Udrea, Ridzi şi Plăcintă sunt noile stele ale politicii româneşti, că ţara poate fi condusă dând cu biciul pe spatele unui premier mititel, cu foarte mult bun-simţ şi înţelepciune de ardelean autentic.
A îngropat cariera politică a unor oameni pe care a avut tot timpul tupeul să ne spună că Domnia Sa i-a creat. I-a îndepărtat pe Pleşu şi pe Renate Weber şi l-a adus, în schimb, în prim-plan pe Cocoş, alături de găinuşa lui. A sfidat şi sfidează în continuare partidul pe spatele căruia a reuşit să trântească referendumul de demitere şi să câştige alegerile în 2004. A ajuns, în ultimele zile, să le reproşeze celor mai importanţi trei lideri PDL, Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Adriean Videanu, că nu au fost în stare să cumpere parlamentari suficienţi sau să ofere orice, fără număr, UDMR-ului, astfel încât guvernul său marionetă, care nu se mai bucură de sprijin parlamentar suficient să nu fie trântit în Parlament.
A uitat cum arată uşile cancelariilor europene, dacă a ştiut vreodată, fiind singurul preşedinte al unui stat european care nu a făcut în tot mandatul său de cinci ani decât o vizită de stat pe an. A primit, cu trei excepţii, în vizite de stat doar preşedinţi sau şefi de guvern ai unor state mai puţin importante decât România şi s-a bucurat nespus că a beneficiat de o întâlnire a unor şefi de stat şi guverne în România, programată în urmă cu ţase ani, când Domnia Sa era doar primar al Bucureştilor. Şi-a creat propriul grup de interese, sub denumirea generică de “Golden Blitz” şi “regii asfaltului”, pe care s-a chinuit ani de-a rândul să ne convingă că e mult mai puţin nociv decât grupurile de interese care au pendulat în jurul guvernelor anterioare şi pe care tot Domnia Sa le-a înfierat pe când nu era preşedinte sau în primii ani ai mandatului său.
S-a războit cu presa şi a încercat timp de cinci ani să distrugă credibilitatea unei instituţii fără de care democraţia nu poate exista. Şi-a creat în propria-i minte termenul de mogul, pe care l-a rezonat cu tonomatele de presă şi ziariştii ticăloşiţi. A suferit şi suferă în continuare că presa a refuzat să fie încălecată prin geamparale şi hăhăieli pe malul mării. Cu siguranţă, a venit momentul ca Traian Băsescu să lase locul altcuiva, unui om care să fie deasupra intereselor de partid, să lase locul unui ardelean de bun-simţ şi care are o filiaţie naturală cu cel mai puternic stat din UE şi o deschidere raţională spre civilizaţia europeană. România poate da un semnal decisiv în Europa şi în lume.
Este un moment de cotitură pe care dacă îl vom exploata, vom reuşi să ne repoziţionăm geostrategic într-o Europă în care spiritul germanic triumfa în toate domeniile şi într-o lume în care toleranţa şi raţionalitatea unui popor au reuşit să ducă la Casa Albă un reprezentant al minorităţii de culoare. în acest moment, dacă sunt cu adevărat conştienţi de momentul decisiv prin care trece România, Crin Antonescu şi Mircea Geoană trebuie să fie mult mai maturi, mai raţionali şi mai înţelepţi decât preşedintele Băsescu.
Acesta a refuzat să repoziţioneze România pe harta lumii, aducând un “sas destoinic” la conducerea guvernului. Crin Antonescu şi Mircea Geoană pot în aceste zile să se retragă pentru ca “sasul destoinic” să-l zdrobească decisiv pe Băsescu încă din primul tur, în lupta pentru Cotroceni. Geoană poate primi în compensaţie garantarea postului de premier al României, iar Antonescu poate deveni al doi-lea om din stat, prin desemnarea sa ca preşedinte al Senatului.
Abia în acest fel, Traian Băsescu ar fi cu adevărat înfrânt şi scos de pe scena publică. în momentul în care PSD, PNL, UDMR şi toate forţele politice responsabile ar înţelege importanţa unui candidat unic care să-l scoată din scenă pe Traian Băsescu, cei care îi vor da lovitura de graţie actualului preşedinte vor fi exact liderii PDL, care astăzi sunt călcaţi în picioare şi batjocoriţi de către un preşedinte dictator.
(Citiţi şi noul www.raresbogdan.ro, cu însemnări, observaţii, comentarii şi analize zilnice ale editorialistului ZIUA de CLUJ)
