Corespondenţă specială din altă realitate

Prinşi în vâltoarea unei competiţii mânată de accesul nemărginit la resurse şi de un hedonism irepresibil, bărbaţii politici ai ţării îşi măsoară virilitatea vorbelor de ocară în faţa tuturor.

 Sindicaliştii de la buget, uitând de criză, de responsabilităţile pe care le au în calitate de servanţi ai publicului şi ai interesului său, de dramele ce se petrec uitate în sectorul privat, evoluează într-un bâlci de prost-gust, ameninţând cu greva când îşi văd o parte din sporurile aberante cu care se obişnuiseră tăiate dintr-o zvâcnitură de pix. Mass-media măcăne fără preget într-un cerc vicios care creează şi recreează plastografii indecente ale realului, după ce contactul cu realitatea pare să fi fost pierdut fără recurs, ea însăşi declarată nulă. Dar viaţa, ca şi moartea, este în altă parte.

 

Pe 4 august, aşadar acum 59 de zile, Doru Mărieş anunţa că intră în greva foamei în faţa Palatului Cotroceni, cerând instituţiilor responsabile desecretizarea tuturor documentelor din perioada decembrie 1989 – iunie 1990 şi accesul neîngrădit la acestea pentru reprezentanţii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, al cărei preşedinte este. Dorinţa grevistului nu reprezintă decât aplicarea de către justiţia din România a unor dispoziţii precise ale preşedintelui secţiei a treia a Curţii Europene pentru Drepturile Omului de la Strasbourg. Dl Mărieş mai cerea conservarea actelor şi lucrărilor efectuate în cele două dosare, precum şi medierea Preşedintelui României între Asociaţia 21 Decembrie 1989 şi instituţiile statului român care refuză respectarea deciziilor CEDO.

 

Pe 8 septembrie, Traian Băsescu s-a întâlnit cu dl Mărieş, cu alţi reprezentanţi ai revoluţionarilor, cu procurorul general Laura Codruţa Kövesi şi cu procurorul militar Dan Voinea, pensionat între timp, care s-a ocupat de dosar vreme de atâţia ani, cu toate întreruperile dictate de puterea politică în timpul dublului prezidenţiat al lui Ion Iliescu. Preşedintele a cerut Parchetului instanţei supreme să concentreze resurse umane pentru a creşte viteza de rezolvare a dosarelor Revoluţiei şi a solicitat ca, dacă există posibilitate legală pentru asta, generalul Dan Voinea să revină în activitate, ca procuror civil.

 

 Două zile mai târziu, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis să-i dea dreptate lui Doru Mărieş şi să înainteze o notă de recomandare dnei Kövesi, prin care i-a cerut respectarea deciziei CEDO. 27 de copiatoare ale Parchetului lucrează până la roşu, mânuite de vreo 60 de funcţionari, rezerva de hârtie a Ministerului Public e folosită la maximum. în final, pe 21 septembrie, sutele de mii de pagini au fost copiate aproape integral, cu excepţia a 108 dosare considerate “secrete” (jurnalele acţiunilor de luptă, ordine de zi pe unitate, registrele de operaţiuni etc., în fapt “miezul” dosarelor), putând fi puse la dispoziţia reclamanţilor.

 

Camioanele speciale cu documentele au luat drumul Strasbourg-ului, deşi CEDO precizase încă din vară că punerea la dispoziţia Asociaţiei 21 Decembrie 1989 a dosarelor se va face local, deci la Bucureşti, fără să mai fie nevoie de mobilizarea întregii logistici complicate şi costisitoare pe care o implica un astfel de transport special. Oricum, transportul nu a cuprins dosarele rămase “secrete”, în ciuda asigurărilor agentului guvernamental al României la CEDO, care a susţinut că întregul material a fost copiat.

 

După zile bune de hălăduială prin Europa, la începutul acestei săptămâni judecătorii de la CEDO au refuzat să primească actele copiate din camion, spunând că nu sunt necesare soluţionării cauzelor aflate pe rolul Curţii, reiterând că acestea trebuie predate reclamanţilor la Bucureşti: “Curtea nu doreşte să aibă totalitatea documentelor anchetei interne. Or, o asemenea expediere, prin volumul ei, ar antrena costuri nejustificate, atât pentru Guvernul Dvoastră, cât şi pentru Curte”, suna o adresă primită de Ministerul Român al Afacerilor Externe cu o zi înainte de plecarea camionului. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.

Ieri-dimineaţă, în a 58-a zi de grevă a foamei, după ce încă nu a reuşit să intre în posesia documentelor, Doru Mărieş a fost internat de urgenţă la Spitalul Universitar în stare gravă şi pus imediat în perfuzii.

 

Câteva ore mai târziu, în cartierul Capu Dealului din Curtea de Argeş, era înmormântat Nicolae Pleşiţă, unul dintre cei mai abjecţi torţionari pe care i-a dat sistemul opresiv comunist în întreaga sa istorie. Ultimele luni din viaţa lui Pleşiţă s-au petrecut într-un sanatoriu special al Serviciului Român de Informaţii, acesta beneficiind de toate privilegiile unui mare patriot. Una dintre operaţiunile cele mai răsunătoare a fost coordonarea acţiunilor de lichidare fizică a personalului secţiei române de la Europa Liberă. Toată operaţiunea s-a încheiat cu aruncarea în aer a secţiei cehoslovace, dintr-o eroare a Securităţii române. Colac peste pupăză, pentru a avea o bătrâneţe fericită şi lipsită de apăsări, Pleşiţă a primit NUP din partea procurorilor români în dosarul “Europa Liberă”, în martie 2009.

SRI a interzis accesul oricui în zona cimitirului. Măcar au lipsit onorurile militare.

 

Cu coada ochiului, observ ştirea zilei la o televiziune de ştiri: doi mardoiaşi politici notorii, Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu, s-au încăierat cu jandarmii în sala în care avea loc o şedinţă a Consiliului General de la Bucureşti, fiindcă au încercat să intre în sală fără aprobare. E cert, viaţa şi moartea sunt în altă parte.

Nu, demersul dlui Mărieş nu este de natură să crească salariile, pensiile, să creeze locuri de muncă pentru cei daţi afară şi nu îşi propune nici alte rezultate spectaculoase pentru agenda unei prese măcinate de grija boborului. însă este unul din puţinele fapte ce se petrec în jurul nostru şi mai au legătură cu realitatea. Nu cea de azi, care a fost suspendată şi înlocuită cu o suită interminabilă de simulacre auto-referenţiale, ci cu cea pe care am trăit-o cu toţii. Şi pe care ne-o dorim înapoi aşa cum a fost. Nu transformată, la rându-i, într-un simulacru.