Căci aceasta a fost 2017: un turnesol limpede, o oglindă în care oricât s-ar fi chinuit să iasă bine în „selfie", politicienii au arătat diformi. Continuăm, de marți, într-un nou sezon Jocuri de Putere, să arătăm că ne vor întoarce stomacul pe dos aceleași boli, aceiași lideri mărunți și aceleași idealuri limitate la 5 secunde de fericire cârpită în jurul interesului sterp. Nu avem nimic, doar nimicul. Partidul de guvernământ e mărunt, partenerul său, ALDE, e ridicol. Guvernul e o brigadă artistică, președintele e ca un pompier fără apă, nevoit sa actioneze, fara chef de prea multe ori, PNL e un partid cu tablouri multe condus de personaje ridicole, politica externă e o pagină de ziar în care sunt știri despre alții. România e ca barca lui Ponta si Dragnea trasă de jandarmi, adică o glumă cinică fără noimă, fără speranță, de un ridicol sublim. Nu avem proiecte serioase, nu avem discuții serioase, nu avem nici măcar un gând, căci nu facem efort. Cârpim tot: autostrăzi, legi, destine, Justiție, popor. Ne caracterizează nimicnicia, nu suntem nici măcar ticăloși. Pentru asta e nevoie de un pic de minte sau un pic de muncă. Cum nu putem să prestăm decât cuvinte, măcar să luăm Nobelul pentru literatură! Aiurea... l-a suflat un cântăreț, căci Dumnezeu n-a fost român. A propos: nici fotbal nu mai jucăm. În sport o avem pe Halep, care e tot o mărturie a neputinței sistemice. A reușit singură. Cu Familia ei. Atat. Nimeni altcineva. RESPECT Familiei Halep!
În anul Centenarului nu mai furăm inima națiunilor care ne pot propulsa idealurile pe hartă, ne furăm căciula. Nici istorie să nu mai dezbatem, aș propune eu. Din decență. În epoca modernă, pe singurii lideri care au încercat schimbări profunde în politică, ideologie, în plan social și economic, Tudor Vladimirescu și Alexandru Ioan Cuza, i-am umilit de le-au mers fulgii. N-am fost în stare să ne ținem mușchii pe oase astfel încât să părem demni, și am adus principi străini să ne bandajeze neputințele. E drept, clasa politică românască avea, acum 100 de ani, un proiect... Acum au doar unul vizibil, SALVAREA de GRATII. De la Gratia.
Cu o lungă tradiție de trădări, ce pretenții mai avem? Să doinim? Dar dacă nu ne trezim măcar 5 minute, doina noastră, inclusă în patrimoniul UNESCO, va fi revendicată și obținută de Viktor Orban. Declinul e singura noastră coerență, iar delirul, singura certitudine. Mai mult decât oricând, se impune să ne ascultăm imnul. Poate îl înțelegem, în sfârșit! Ar fi cazul.
