Tema se va relua apoi tot mai des. Dar şi SUA îşi pune problema optimizării utilizării solului, considerându-l o sursă epuizabilă. Devenit şi o valoare de schimb, schimb de funcţiuni în timp, el trebuie văzut atât prin prisma unei opţiuni între oraşul dispersat, difuz şi cel compact, cât şi din punctul de vedere al gestiunii urbane (locări, delocări, relocări de funcţii), sau din cel al protecţiei mediului. Şi la noi, Legea privind amenajarea teritoriului şi urbanismului (nr. 350/200, actualizată în urma Ordonanţei 27 din 2008), precizează că “teritoriul României constituie spaţiul necesar procesului de dezvoltare durabilă şi este parte a avuţiei naţionale”, iar “gestionarea spaţială a teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă şi de perspectivă, desfăşurată în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu...aspiraţiile societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul European.
Desigur că această gestionare trebuie avută în vedere de la nivel naţional până la cel local. Dacă în această succesiune facem un prim popas la palierul Asociaţiei Ariei Metropolitane, n-am putea semnala o preocupare anume. Coborând la nivelul teritoriului administrativ al municipiului, ne vom permite totuşi unele observaţii. Intravilanul actual, de circa 6.930 de hectare, ocupă doar 38,6% din teritoriul său administrativ, deci stăm mai bine decât alte municipii (vezi exemplul Craiovei), dar asta nu înseamnă că avem şi o politică privind gestionarea ecologică, durabilă şi eficientă a periurbanului. Un studiu din 1995 atenţiona asupra aportului la calitatea vieţii, iar unul din 1998-2000 atrăgea atenţia asupra biodiversităţii oferite de extravilan. în continuare, acelaşi teritoriu va fi confruntat cu extinderea rezidenţialului, relocarea unor unităţi economice, apariţia unor arii de agrement sau sport şi a unor reţele de transport, materializându-se astfel nişte “coridoare de dezvoltare”.
Este, oare, sub control acest proces deja în desfăşurare? Să intrăm şi în intravilan. Unele aspecte le-am mai amintit în nişte articole. Acum, constrâns de lipsa de spaţiu, voi puncta doar că Decretul 834/1991, interpretat în avantajul băieţilor “deştepţi”, a păgubit funciarul oraşului cu sute de hectare. Extinderea cu peste 2.000 de hectare, după 1999, pe terenuri libere, dintr-o supapă generoasă pentru dezvoltare scăpată de sub control, s-a constituit într-un rai al profitorilor imobiliari şi va deveni o piatră de moară pentru gestiunea urbană şi, evident, pentru viitoarea infrastructură (străzi plus reţele edilitare).
Lipsa de interes pentru înţelegerea structurii şi a valorilor perene ale acestui sistem teritorial în care este inclus municipiul, precum şi neînţelegerea realităţii diverse, ce duce la o dezvoltare diferenţiată, sunt egale nu numai cu o lipsă a respectului faţă de spaţiu/teren, cum spune profesorul universitar Ioan Ianos, ci şi cu o sfidare a “criteriului de performanţă” al acestuia. Or, pentru o dezvoltare durabilă se impune o bună cunoaştere a suportului natural, o prudenţă în abordarea economico-socială, ca şi în faţa profitului tentant de moment, indiferent de faţetele sale.
