Boc şi reforma statului român

Este, de acum, limpede pentru foarte mulţi analişti şi pentru marele public că indiferent de câştigă sau nu alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu are o mare problemă. Ea este dată de credibilitatea sa.

Ion Iliescu s-a găsit într-un moment asemănător în 1996. L-a înfruntat pe Emil Constantinescu de pe poziţiile unui om cu credibilitatea făcută praf. Toate afacerile dubioase ale oamenilor săi s-au contabilizat în defavoarea sa şi în avantajul adversarului său. Şi Ion Iliescu nu avea fraţi şi surori care să facă afaceri „agricole” şi care să-i afecteze credibilitatea.

 

Spuneam într-un editorial trecut că cea mai mare problemă a lui Traian Băsescu este cea a credibilităţii sale şi că episoadele Ridzi şi Udrea sunt doar începutul. Nici nu bănuiam atunci ce uragan se abate asupra actualului preşedinte al României. Sesizam, totuşi, “tăcerea” de la Washington şi ofensiva diplomatică şi informaţională a Rusiei în spaţiul Mării Negre şi dezavantajele pe care noi le avem ca ţară.

 

Traian Băsescu a jucat întotdeauna la cacealma. Este un actor politic extrem de abil, cu foarte multă intuiţie în momentele critice. Jocul său este, în final, de sumă nulă. Neavând strategii de lungă durată, el mizează mereu pe efectul surpriză, punându-şi adversarii în situaţii critice. Acest joc ţine cu adversari puternici, aşa cum era Adrian Năstase, dar nu ţine cu personaje “soft”, cum sunt Crin Antonescu sau Mircea Geoană. Strategii şi consilierii celor două partide au înţeles jocul acesta şi efectele lui. Cei doi competitori ai preşedintelui nu se mai expun jocului haotic al fostului marinar, obişnuit să înfrunte valurile şi furtunile mării.

 

 L-au lăsat pradă presei atât de terfelite chiar de preşedinte şi care în 2004 l-a ajutat să devină şef al statului. Caruselul afacerilor prezidenţiale de la începutul anului 2009, condimentate de apartamentul scump şi luxos al primei sale născute, expunerea sa nejustificată prin candidatura mezinei şi implicaţiile fratelui său în tot felul de tranzacţii, în ciuda unei ofensive mediatice pe care o susţin oamenii săi, încercând să-l victimizeze, se întoarce ca o picătură chinezească contra sa. Şi, probabil, vor urma noi dezvăluiri. Cu siguranţă, aceste dezvăluiri vor fi intens analizate în capitalele occidentale şi la Casa Albă. Barack Obama şi-a construit întregul discurs pe încredere. Sigur îl va aplica şi în politica de securitate a SUA, în ciuda faptului că unii din consilierii preşedintelui au impresia că diplomaţia americană va apăra “ţărişoara noastră” de Rusia.

 

Ce face, atunci, Emil Boc? El ne spune, în plină criză economică şi politică, faptul că reformează statul. Este un fel de Alexandru Cuza premierul României? Săracul domnitor, după ce toată clasa politică i-a dat votul în 1859, l-a spulberat fără regrete la 11 februarie 1866, exact la 7 ani de la înscăunarea sa, aşa cum prevedea înţelegerea între mai marii zilei de atunci. Reformele sale, multe bine venite, au rămas în umbra Constituţiei date de adversarii săi în 1966.

 

Să aibă Emil Boc soarta domnitorului unirii? El îşi asumă tot felul de legi făcute de miniştrii săi, unii cu interese mafiote, gata oricând să-i ia capul. Şi nu vorbesc aici numai de miniştrii PSD, ci şi de cei ai PDL. Reforma statului cu siguranţă i-a deranjat, mai ales că pierd agenţiile şi, implicit, controlul resurselor. Nici legea unică de salarizare, deşi prost şi incompetent redactată de sindicaliştii Sârbu şi Mocanu, oameni cu interese evidente în mafia politică şi economică, nu îi mulţumeşte pe miniştrii cabinetului Boc. Scandalul cu “armele” lui Băsescu l-a luat prin surprindere pe Emil Boc.

 

încercările Domniei Sale de a căuta logică într-un lanţ de evenimente cu importanţă în securitatea naţională l-au depăşit evident. Atunci, ce reformă a statului mai poate face premierul României? Una singură: să se reformeze pe sine şi consilierii săi.