A intrat într-un con de umbră, iată marea dezbatere şi (z)batere cu pumnul în piept pe non-subiectul “deontologiei”, poate prea repede, dar asta e viaţa! Spun prea repede, pentru că ar fi trebuit măcar clarificat până la capăt subiectul “deontologiei” bucureştene care “trăia” pe zeci de mii de euro salariu. E drept că după ce “mogulul” a dat unora câte un şpiţ în condei, trimiţându-i acasă sau pe bloguri şi prin readucerea salariilor la cote normale pentru cei care au hotărât, aşa, deodată, că parcă nu sunt chiar atât de deontologi, n-am observat ca vreun cititor să se sinucidă din cauza absenţei din paginile ziarului a numelor iluştrilor dătători cu părerea, de care, de obicei, presa geme.
Dar passons! Spuneam că presa se pregăteşte de o bună bucată de vreme să-şi recupereze, odată cu numele-i de glorie, îndatorirea de a dezvălui pericolele care pândesc la fiecare pas democraţia şi/sau siguranţa naţională. Dl Nistorescu a anunţat programatic faptul că va face în “Cotidianul” dezvăluiri, aşa cum a făcut şi în “Evenimentul Zilei”, dezvăluiri care, orice s-ar spune, au dus la oprirea drumului politic al dlui Adrian Năstase, acum cinci ani. “Jurnalul Naţional”, prin jurnaliştii săi (ne-deontologi!), a dus la scoaterea în opinia publică a matrapazlâcurilor ministresei turismului, Elena Udrea.
Mai mult, într-un efort lăudabil, un ziar de sport, al aceluiaşi trust de presă, a făcut posibilă aflarea adevărului în ceea ce-o priveşte pe dna Ridzi şi a delapidării de la Ministerul Tineretului. Acum, iată, Ziarul “Bursa” şi, mai apoi, Sorin Roşca Stănescu, poate cel mai cunoscut jurnalist de investigaţii al presei scrise de după 1989, au dezvăluit lucruri cumplite, care se întâmplă într-o Românie care are şi trebuie să respecte acorduri internaţionale extrem de importante pentru viitorul ei!
Trecând peste siguranţa naţională, imensul pericol care ne paşte – în cazul când se va proba tot ceea ce S.R. Stănescu a afirmat ieri- este acela ca România (actualmente, din cauza “prestaţiei” propriului preşedinte, izolată pe plan internaţional) să se regăsească pe “lista scurtă” a ţărilor care “servesc” terorismul internaţional. Lucru care într-o lume aflată în luptă (cu sacrificii umane şi materiale imense!) împotriva acestui flagel, ne este, cu siguranţă, fatal. Cu puţină vreme în urmă au apărut în librării două volume ale unui jurnalist curajos: Eduard Ovidiu Ohanesian.
Două volume cutremurătoare, cu mii de date despre adevărata lume “underground” care trage sforile în România. Nu mă miră că nici un “deontolog” nu a făcut, cel puţin în presa scrisă, nici 5% din câte au făcut, cu o asumare curajoasă, cei pe care i-am numit mai sus. Ei nu au avut timp să se ocupe de astfel de materiale, considerând mai important să peroreze fără pic de talent despre “ce fac” şi “cum fac” ceilalţi colegi, devenind experţi în “cum se face” şi “cum nu se face” presa. Iată că lucrurile încep să-şi revină: ziariştii cu talent şi curaj fac iarăşi dezvăluiri şi conduc din nou ziare (fără să le ducă la faliment!), iar “deontologii” se citesc între ei pe bloguri.
Trăim (iarăşi) sub zodia unor dezvăluiri de presă şi asta e, într-un fel, bine: avem certitudinea că marile nenorociri provocate acestei ţări de unii din politicienii de vârf nu vor putea fi ascunse, pe de o parte, iar pe de alta, o să scăpăm curând de acei “scârţa-scârţa” pe hârtie, care “le ştiu pe toate şi încă ceva în plus”, fără nici o asumare şi fără nici un risc, pe salarii pe care n-o să le mai dea nimeni vreodată.
