Momentul istoric 23 august şi …ardelenii
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 20:57
- Editorial
- Ascultă știrea
![Momentul istoric 23 august şi …ardelenii](images/Articole/00018561/00009644_large.jpg)
Eram de 13 ani când s-a anunţat la radio discursul Regelui Mihai I şi îmi amintesc foarte bine cum ieşise tot satul pe uliţe, femeile plângând de bucurie că s-a pus capăt războiului – credeau cu toţi atunci - care a îndoliat satul, aproape toţi tinerii căzând la Stalingrad sau pe Don.
De fapt, despre această zi, eu zic istorică, au rămas multe mărturii scrise, astfel că se poate face o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat, dincolo de consemnarea seacă a arhivelor oficiale. Personal, cel mai mult cred în însemnările lui Ion Hudiţă (pe atunci secretar general al P.N.Ţ), care, în “Jurnalul politic” (1 ianuarie-24 august 1944, fiind martor la evenimente, ne dă cea mai autentică versiune... Plecând de la locuinţa lui, împreună cu Iuliu Maniu, în ziua de 23 august, după ce li s-a comunicat telefonic şi codificat arestarea Antoneştilor la Palat, el scrie: “Am intrat prin poarta din Ştirbei Vodă, unde ne-a aşteptat Buzeşti. Lumea se plimba liniştită pe Calea Victoriei, iar pe trotuarul dinspre Splendid Park, câţiva ofiţeri nemţi şedeau de vorbă(...) Dacă ar afla ei ce evenimente grave se petreceau peste drum în acel moment, în Palatul Regal, n-ar şti unde să se mai ascundă (...)Când am intrat în Palat, era 5 şi 16 minute.
Buzeşti s-a sărutat cu Maniu
şi cu mine şi ne-a condus în camera din
fundul clădirii unde se aflau Regele, Constantin Sănătescu(comandatul gărzii)şi
generalul Aldea.(...) Regele , foarte emoţionat şi congestionat la faţă, ne-a
strâns mâna cu multă căldură, fără să pronunţe vreun cuvânt. “Majestate, i s-a
adresat Maniu, vă felicit din toată inima pentru măreţul act prin care aţi
salvat
Ceea ce a urmat se ştie : luptele cu formaţiile germane din jurul Bucureştiului, armata română şi locuitorii Capitalei barându-le intrarea în oraş. Dar mai puţini ştiu că ceea ce comuniştii mai târziu, falsificând adevărul, au numit “ gărzi patriotice”, organizate şi, chipurile, conduse de ei, erau, de fapt, comitetele cetăţeneşti ae PNT din cele 120 de circumscripţii ale Capitalei. Legat de acest fapt, Hudiţă ne spune că erau formate din membrii organizaţiilor PNT, la care s-au adăugat câţiva social-democraţi şi foarte pţini comunişti.Dar baza puterii lor pentru organizarea unei rezistenţe contra nemţilor şi a legionarilor au format-o refugiaţii ardeleni din societatea “ProTransilvania”, pe care o conducea Ghiţă Pop. Pentru că -scrie Hudiţă - ei reprezentau elementul cel mai dinamic din aceste comitete cetăţeneşti.
Şi acum, în final, fie-ne permisă o întrebare: de ce nu recunoaştem ziua de 23 august ca pe o sărbătoare naţională, evenimentul scurtând războiul cu 6 luni şi salvând astfel de la moarte alte mii de oameni şi de la distrugeri numeroase localităţi, acest act atenuând, oarecum, pentru România dezastrul tăvălugului roşu care se rostogolea nemilos şi catastrofal peste Europa ?!!
Cu toate că de ceea ce ne-a fost frică, n-am scăpat.