Dincolo de populismul şi teatrul de campanie electorală, pe care îl joacă, de obicei, “mărimile” politice, sfârşitul de săptămână a marcat, la Cluj, vizita pe care stafful şi politicienii din prima linie a PSD, ministrul de externe, dl Diaconescu, ministrul învăţământului, dna Ecaterina Andronescu, alături de preşedintele social-democraţilor, dl Mircea Geoană, au făcut-o rectorului Universităţii Babeş-Bolyai, profesorului Andrei Marga.
întâmplare sau nu, ieri, la lansarea primei cărţi care s-a scris în România despre criză, a aceluiaşi reputat profesor, unul din marii intelectuali ai Europei, filosoful Andrei Marga, se aflau în primele rânduri ale asistenţei candidatul liberal la viitoarele alegeri pentru preşedenţia României, dl Crin Antonescu, însoţit de stafful judeţean de partid. Personal, prefer să nu pun pe seama unei pure întâmplări aceste prezenţe politice la Cluj, dar mai ales faptul că aceştia au ales să-l viziteze pe reputatul profesor în preajma zilei când toată lumea aştepta lansarea cărţii.
Căci nu poate fi întâmplător când politicienii care mai au o umbră de responsabilitate faţă de propriii alegători, dar şi faţă de populaţia României, o ţară aflată într-o permanentă criză, să se consulte cu una din eminenţele intelectuale ale ţării. Recenta carte a dlui Marga, “Criza şi după criză”, de altfel singura şi prima de acest fel, care se constituie într-un demers profund analitic al fenomenului crizei româneşti, arată clar că această criză, pe care politicienii şi analiştii de televizor s-au obişnuit s-o numească doar “criză economică” sau “criză financiară” este, de fapt, dublată de o gravă criză identitară, fapt care face ca ţara noastră să fie mai vulnerabilă şi mai “descoperită” în faţa catastrofei.
Şi, poate că tocmai de aceea, în ultimul ceas, unii dintre politicieni caută soluţiile acolo unde ele se află de fapt. Adică, în preajma minţilor luminate şi a intelectualilor. Dar nu a acelor intelectuali care au ales, în ultima vreme, să se transforme în preş întins şi în lingăi de serviciu ai unui partid sau politician, nici ai universitarilor specialişti în plagiate, cu apetitul recunoscut public pentru alcoolurile tari, femei şi droguri, care au pretenţii de “reformatori” ai învăţământului românesc. Apropierea marilor universitari şi intelectuali de lumea politică nu este ceva nou: toate ţările dezvoltate ale Lumii, începând cu America proaspătului preşedinte Obama şi terminând cu Germania dnei Merkel, au avut aceeaşi opţiune fericită pentru ieşirea din criză: cooptarea marilor nume din Universităţile de prestigiu alături de guverne şi investiţiile masive în învăţământ.
România a ales, pentru moment, să încredinţeze soarta finanţelor unui contabil, iar, pe de altă parte, a ales să ia în seamă planurile de reformare a învăţământului românesc făcute de un tânăr care în loc de experienţă şi notorietate, este cunoscut mai ales ca bon-viveur.
Dar, una peste alta, printre toate veştile, cu precădere negative, care vin dinspre guvernanţi, printre scandalurile care nu mai contenesc de acum cinci ani, când această degringoladă politică a început, iată un semn bun: acela că unii dintre politicieni încep să înţeleagă că fără expertiza oamenilor valoroşi, fără contribuţia marilor universitari (şi, de ce nu, a marilor Universităţi), a acelora care pot gândi mai departe de câştigarea unor alegeri, ieşirea României din marasmul actual, acela al acutei lipse de identitate, dar şi al celui economic, nu va fi niciodată posibilă.
