întâmplările din ultima perioadă, precum negocierile cu FMI şi ieşirile publice ale lui Traian Băsescu şi Emil Boc, mă determină să reflectez că deşi canibalizarea bolşevică era una înspăimântătoare, cea de tip nou, neobolşevic, este una infinit mai grotescă şi mai terifiantă.
După ce preşedintele României ameninţa cu disponibilizări de 20 % şi profera jigniri la adresa dascălilor şi bugetarilor în general, “ambiţiosul” premier îşi asuma tot felul de legi, una mai deocheată decât cealaltă.
Nu ştiam de unde vine această grabă cu asumarea răspunderii guvernului pe patru legi. Dincolo de faptul că eludează principiul democratic al dezbaterii, mergând pe ideea comenzii politice, asumarea răspunderii guvernamentale este, în condiţiile radiografiei economice şi sociale făcute de FMI, o formă de abatere a atenţiei opiniei publice de la disponibilizări şi eşecul lamentabil al actualului Executiv şi al lui Traian Băsescu de a guverna România.
Pe de altă parte, putem constata o urmă de abilitate politică la Emil Boc. Criticat mai tot timpul în spate de Traian Băsescu şi de consilierii acestuia, pus în faţa faptului împlinit şi forţat să-şi desfiinţeze propria Cancelarie, deşi acolo era adevărata sa putere, Emil Boc doreşte să dea şah atât preşedintelui, cât şi PSD-ului. Ieşirile temperate ale premierului în privinţa disponibilizărilor, atitudinea sa justă faţă de ilegalităţile de la Universitatea “Spiru Haret”, “timiditatea” cu care Emil Boc s-a implicat în cazul Elena Udrea, ce-i pândeşte locul în partid şi în guvern, îl detaşează pentru prima dată de Traian Băsescu.
Premierul ştie că la Cotroceni i se vrea capul. Lăzăroiu, Turcan, Udrea ş.a. discută intens toate opţiunile posibile. Care ar fi şansele prim-ministrului să se salveze ca om politic şi ca şef al executivului? Dacă guvernul este demis în urma votului din doi septembrie, Emil Boc este terminat ca om politic. Fără a fi primar al Clujului, cu imaginea crizei în cârcă, ne imaginăm greu că ar putea rămâne liderul formal al PDL.
Demiterea sa din fruntea acestui partid ar fi doar o chestiune de timp. Oamenii doamnei Udrea şi ai domnului Blaga, el însuşi supărat că nu a obţinut fotoliul de premier, mai ales că se recomandă prin comparaţie cu Traian Băsescu un “dictator”, cea ce nu poate fi nici pe de parte Emil Boc, sunt de multă vreme în aşteptare. Ei reprezintă grupuri mari de interese economice şi financiare şi digeră greu că un universitar de la Cluj, sărac şi obişnuit mai mult cu activismul social, se află în toate deciziile mari ale “ţării”.
Vasile Blaga are în suflet şi cacealmaua de la primăria generală a capitalei. Forţat să candideze ca lider al zonei Bucureştiului şi prestaţia sa în faţa lui Sorin Oprescu i-au tăiat puţin din elanul său proverbial. Criza însă poate fi o ocazie bună pentru Domnia Sa. Pozând în imaginea unui lider hotărât, dur, Vasile Blaga se recomandă ca un politician ambiţios, autoritar, dar şi bogat dacă ţinem cont că a plecat spre Bucureşti cu 3% din acţiunile Petrom din zona Suplac. De doamna Elena Udrea nu are rost să povestim foarte mult. Ea reprezintă un grup economico-financiar puternic, având ramificaţii naţionale şi internaţionale, căruia îi este dator şi preşedintele ţării. întrebarea e cât va mai rezista Emil Boc?
Traian Băsescu se teme să-l sacrifice deocamdată, mai ales că pentru campania prezidenţială acesta are nevoie de voturile ardelenilor, şi acestea în scădere considerabilă. în aceste condiţii, premierul trebuie să joace tare. Legile educaţiei pot să fie piatra sa de încercare. Superior lui Băsescu în acest caz, nu numai prin statutul său de universitar, dar şi prin experienţa în domeniu, Emil Boc se poate întoarce la Cluj cu o reformă serioasă în această sferă de activitate.
Dacă statutul universitarului şi institutorului din preuniversitar va fi consolidat nu numai prin modificări curriculare şi pregătire profesională, ci mai ales printr-un statut salarial în primele rânduri ale legii unice de salarizare, Emil Boc poate să-şi consolideze poziţia la Cluj şi în Bucureşti. Implicarea sa în stabilirea grilei de salarizare în sensul consolidării statutului profesorului în societate şi modificarea propunerii lui Marian Sârbu, mai degrabă un apropiat al lui Traian Băsescu ca mod de gândire, de unde şi criticile mai mult sau mai puţin vocale ale lui Mircea Geoană la adresa acestui “parazit” al politicii româneşti, poate să-i aducă premierului o imagine pozitivă.
Dacă nu va reuşi acest lucru, îmi este foarte greu să anticipez care va fi statutul lui Emil Boc după ce nu va mai fi premier. Până atunci, sper ca Emil Boc, măcar în ceasul al doisprezecelea, să spună stop aberaţiilor lui Traian Băsescu.
