Pericolul din spatele brandului de Cluj

Am auzit în ultima vreme o groază de discuţii pe tema brandului oraşului nostru.

Dintr-o dată, iniţiativa primarului de a avea o consultare cu cei interesaţi de această problemă s-a transformat într-o aprigă luptă, nu în puţine cazuri interesantă. Când te uiţi câtă lume a devenit foarte atentă la felul în care vor arăta celebrele “zile” ale oraşului, te apucă o groază sinistră.

 

Mai întîi, că această “consultare” seamănă perfect cu o şedinţă de partid comunist, în care “biroul aşteaptă propuneri, apoi se va trece la vot” şi în care oricine, de la ultimul motostivuitorist şi până la director, are voie să “contribuie” la reuşita acţiunii; apoi, mai trebuie să observăm că acest aspect seamănă perfect cu organizarea marelui festival “Cântarea României”, în care o ţară de “talentaţi” umpleau de transpiraţie duşumelele tuturor Căminelor Culturale ale neamului. Pentru cei (probabil puţini la număr!) care nu ştiu cum a decurs, în relaţia oraş-primărie, începutul “brenduirii” oraşului trebuie să spun că înţelegerea defectuoasă a termenului de “brand/branding” a făcut ca acesta să fie un mic dezastru.

 

Dezastru care, practic, poate crea premisele clare ca administraţia oraşului să fie indusă în eroare de persoane şi firme care abia aşteaptă să “ciupească” un contract gras, ca apoi, în caz de insucces al brandului, să nu poată fi trase la răspundere! Dar să explicăm mai pe larg: “brandul” este un ansamblu de percepţii din mintea consumatorului stimulate de către valorile promovate prin produs. Din start, brand nu este logo, nici marcă şi nici slogan, nici separat şi nici împreună; un brand este senzaţia - good feeling - oferită de un produs sau un serviciu care transcende proprietăţile intrinseci ale acestuia.

 

 Brandul este suma conexiunilor mentale pe care oamenii le fac referitor la un produs, o companie sau un serviciu. Deci, el nu poate fi – cu excepţia Universităţii Babeş-Bolyai -, care, în opinia mea şi nu numai, ar putea fi luată în calculul acesta, nici “oraşul comoară”(cum ziua Clujului nu poate fi legată doar de ziua în care acesta a fost declarat oraş!), nici o personalitate, nici un organ anume al Ardealului, fie el şi inima, mai ales în zilele noastre, când  aproape nimeni nu mai simte vreo legătură între oraşele acestui spaţiu, fiind interesaţi, în cel mai mare procent, strict de locul/comunitatea unde trăiesc.

 

Personal, cred, în urma unor convorbiri cu specialişti de gen, (dar şi în urma experimentelor triste pe care Clujul a trebuit să le suporte de la o administraţie care în ultimii aproape 20 de ani nu a făcut altceva decât să urâţească oraşul după cum a tăiat-o capul, dar să se şi îmbogăţescă pe banii comunităţii de care şi-a bătut joc!), că o eventuală licitaţie pentru eventualii interesaţi să lucreze la acest proiect extrem de important trebuie să fie neapărat în stare să arate Consiliului Local, primarului şi clujenilor care s-au săturat de improvizaţii pe bani publici că au rezultate notabile în acest domeniu.

 

Adică, mai simplu, să fi făcut brandingul unui oraş de talia Clujului (al doilea oraş al ţării!) oriunde în lume şi să aducă dovezi (sunt posibile prin contabilizarea numărului de turişti, şi nu numai!) că acel brand a fost un succes. Dacă lucrurile se vor desfăşura astfel, dacă acel caiet de sarcini nu va prevedea aceste puncte esenţiale, din start putem spune că acest concurs nu va fi în regulă.

 

Cu siguranţă că va ploua la Primărie cu firme necunoscute, cu portofolii mici (care vor prezenta brenduirea vreunei beri, sau a vreunui iaurt, ori a vreunei creme de ghete!) şi vor avea pretenţia să “joace  ca la loterie” viitorul unui oraş, care, de bine, de rău, a reuşit să păstreze, în ciuda vicisitudinilor, prostiei şi lăcomiei administraţiei, câteva instituţii şi tradiţii culturale.