Mandatul actualului preşedinte a însemnat, pe plan extern, un uriaş fiasco, mai ales din cauza tensiunilor consecutive la care au fost supuse relaţiile bilaterale cu o serie de state şi instituţii pe parcursul celor patru ani şi jumătate de mandat. Pentru început, Traian Băsescu a ales să joace făţiş cu Statele Unite, sfidând Europa şi reuşind să scoată din sărite Rusia. După asta, s-a sucit pe plan internaţional şi a încercat o reapropiere de marile puteri ale Europei Occidentale, fără ca Statele Unite să mai înţeleagă ceva din tumba românească.
Cert este că România nu a reuşit să strângă relaţiile în aceşti patru ani şi jumătate nici cu Marea Britanie, nici cu Germania, nici cu Italia, nici cu Austria, nici cu Spania, nici cu Belgia şi, cu atât mai puţin, cu Statele Unite sau cu Rusia. Cu Franţa, Băsescu a continuat politica de tatonare pe care au dus-o Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, fără însă ca acest lucru să aducă nimic în plan concret.
Meritoriu este că, datorită forumului francofoniei din 2006, hotărât de pe vremea guvernării Năstase să se desfăşoare la Bucureşti, Băsescu s-a întâlnit, ca şi gazdă, cu preşedintele Jacques Chirac, vizită întoarsă la Paris, dar cu statut de vizită de lucru. în primăvara lui 2008 a mai ajuns Sarkozy la Bucureşti, dar fără ca acest lucru să însemne şi strângerea relaţiilor dintre cele două state, odată extrem de apropiate. Pur şi simplu, Traian Băsescu a jucat şmechereşte pe plan extern, fără să înţeleagă că nu poţi trata relaţiile internaţionale după sintagma “du-te-n p**** mă-tii!”. O sintagmă folosită de preşedintele românilor în confruntările intelectuale cu consilierul său pe politică externă din primul an de mandat, veritabilul intelectual şi om de cultură Andrei Pleşu. Dar despre relaţia lui Traian Băsescu cu consilierii săi, într-un alt editorial din ZIUA de CLUJ.
Acum, mai trebuie spus că, deşi a fost invitat anul trecut la Vatican de către Papa Benedict al 16-lea, Băsescu a reuşit să sfârşească vizita oficială printr-o gafă de proporţii, invitându-l pe Sfântul Părinte în România fără a beneficia însă de acordul BOR. Practic, Băsescu, în afara vizitelor bilaterale cu şefii de stat din Balcani, nu a reuşit prea multe din punct de vedere al jocului pe plan internaţional. Marea prietenie cu Boris Tadici al Serbiei şi cu Iuşcenko al Ucrainei nu au întărit nici relaţiile cu Serbia şi nici nu au dat înapoi Insula Şerpilor sau Cernăuţiul luat samavolnic de fosta URSS. Nici măcar din punct de vedere al furnizărilor de gaze, Ucraina lui Iuşcenko nu a jucat mai prietenos faţă de România.
Dacă ne uităm cine a venit în România în mandatul lui Traian Băsescu, îi mai găsim pe regele Iordaniei, pe preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene sau pe şeicul Qatarului, însă nu reuşim să o zărim pe Angela Merkel, pe Gordon Brown, pe Silvio Berlusconi sau pe regele Juan Carlos al Spaniei ori pe premierul Zapatero.
Pe Bush şi pe Putin, Băsescu i-a avut o dată în ţară, dar trebuie spus că atunci când aceştia au venit, a fost pentru summitul NATO din 2008, organizat tot de pe vremea premierului Năstase şi pus doar în practică în timpul preşedinţiei lui Traian Băsescu. Traian Băsescu a eşuat pur şi simplu în politica externă, reuşind o performanţă cu greu de egalat, de a izola România aproape complet în jocurile de politică externă ale momentului. Cu Roberta Anastase, cu Monica Iacob-Ridzi, Elena Udrea, Elena Băsescu sau celelalte dive preferate de preşedintele României, politica externă nu are, eventual, decât valenţe atractivo-senzuale şi, în niciun caz, profund intelectuale.
în 1996, la Washington, la Paris, Londra şi Bonn, cu sprijinul tacit al Rusiei, s-a hotărât că Ion Iliescu trebuie să plece pentru a veni altcineva. Şi acela a fost profesorul Emil Constantinescu. în 2004, Washingtonul, Parisul şi Londra, alături de Berlin, au spus “stop” politicilor practicate pe plan intern de un excelent jucător în plan extern, Adrian Năstase. Şi acesta a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa actualului preşedinte, Traian Băsescu.
Astăzi, lui Băsescu i s-a trântit uşa în nas la Moscova, la Londra, la Washington, Paris, Roma şi Berlin, pentru că nicio cancelarie europeană sau de dincolo de ocean nu poate avea încredere într-un individ lipsit de cuvânt şi cu un comportament de multe ori aiuritor şi de neînţeles pe plan extern. Tocmai de aceea, “cancelariile” nu-l mai vor pe Băsescu, din 2009, preşedinte al României, în locul acestuia trebuind să ajungă oricine altcineva, că se numeşte Mircea Geoană sau Crin Antonescu.
La revedere, nea Traiane, să dea bunul Dumnezeu ca măcar să nu ajungi după gratii la sfârşitul mandatului! Că de huiduieli vei avea, cu siguranţă, parte!
