Imediat după ce Emil Boc a preluat înalta funcţie de premier al României, scriam un editorial găzduit de ZIUA de CLUJ, în care spuneam că nu îi doresc lui Emil Boc nimic altceva decât ca la sfârşitul mandatului să nu aibă neşansa de a fi huiduit de mulţimi, de a nu fi salutat pe stradă de către oamenii care au crezut în el, respectiv de a nu se arunca cu ouă sau roşii în direcţia sa.
Sincer, nu credeam atunci că ceea ce atenţionam că nu trebuie să i se întâmple niciodată lui Emil Boc i se va întâmpla atât de repede. Criza şi prestaţia lamentabilă a unui Executiv care lasă România în derivă, fără a fi capabil să o aducă pe linia de plutire au radicalizat însă comportamentul cetăţenilor.
Probabil, sau, cu siguranţă, fostul nostru primar nu este singurul responsabil pentru situaţia în care este astăzi România. Cu siguranţă, Emil Boc doreşte din tot sufletul să scoată ţara din criză, dar, din păcate, modul în care nu reuşeşte să fie o mână forte în relaţia cu ministerele propriului partid, ca să nu mai vorbim de relaţia cu ministerele colegilor de coaliţie îl transformă pe Emil Boc într-un acar păun al actualei guvernări. Ieri, la Timişoara, s-a aruncat cu ouă, nu se ştie dacă clocite sau proaspete, în direcţia maşinii premierului României.
Gestul nu e unul grav din punct de vedere al deznodământului actului în sine, dar este unul devastator ca simbolistică. Un lider politic în funcţie, care după doar şase luni de mandat provoacă astfel de reacţii poate deveni un lider politic mort din punct de vedere politic.
Emil Constantinescu a avut parte de o reacţie similară, tot în oraşul Revoluţiei, Timişoara, când a fost stropit pe faţă cu cerneala unui stilou, dar trebuie ţinut cont că acest lucru i s-a întâmplat în ultimul an de mandat, cu doar câteva luni înainte de a părăsi Palatul Cotroceni. Ouăle aruncate împotriva lui Emil Boc, în mijlocul oraşului în care acum 20 de ani a pornit Revoluţia română, au darul de a trage un uriaş semnal de alarmă asupra stării de nervozitate şi a pericolelor de dezordine socială care devin tot mai evidente în România anului 2009.
P.S.: Recunosc faptul că sunt unul dintre acei clujeni care au crezut mult timp în Emil Boc şi care se încăpăţânează, zi de zi, să mai creadă în forţa ardeleanului de a reuşi minuni. Poate tocmai de aceea am fost realmente şocat când ieri după-amiază am aflat date de la colegii mei despre teribila întâmplare cu o valoare simbolistică uluitoare!
