Este vorba despre ceea ce nu-mi imaginam că se mai poate întâmpla, după aproape 20 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989, când credeam că am prins pe Dumnezeu de picior, intrând într-un regim proclamat al democraţiei, cu toate privilegiile cetăţeneşti pe care ea le presupune. Dar, din păcate, au fost şi sunt multe evenimente care mi-au anulat entuziasmul “revoluţiei în direct”. Totuşi, nu credeam că o să ajungem a tăgădui dreptul unui demnitar de a vizita orice doreşte în ţara românescă. Mă refer, desigur, la interdicţia ordonată de mai marii transporturilor ca dl Adrian Năstase să viziteze porţiunea de autostradă care se lucrează în judeţul nostru. A fost ceva de pomină!
O mârlănie coborâtă în paroxism. Să ne înţelegem bine: nu sunt fan al domnului Năstase. Mai mult chiar: condamn laşitatea dânsului de a se prezenta în faţa justiţiei în cazul dosarului în care este învinuit, sau, mă rog, suspectat de corupţie. Acest gest, de a lua ca perdea ocrotitoare Parlamentul, a întărit oficial suspiciunile publicului în privinţa vinovăţiei sale. Mă rog, aceasta este... altă mâncare de peşte, cum se spune. Pentru că, totuşi, dl Adrian Năstase a fost ministru de externe al României, apoi, timp de patru ani, premier. Iar azi este deputat ales în Parlamentul ţării.
Mai mult chiar, este preşedintele Consiliului Naţional al PSD-ului, partid care face parte din alianţa aflată la... guvernare.. Aşa încât, stai şi te întrebi: cum au dormit cei care au luat această decizie?! Şi cum poate să se interzică unui demnitar vizitarea unui obiectiv pe care, de fapt, de bine, de rău, l-a iniţiat chiar dl Adrian Năstase?!... Mă gândesc că poate era chiar bine să vadă la faţa locului cât de oneros a fost contractul încheiat cu firma constructoare, dacă lucrurile stau aşa cum le trâmbiţează, în sus şi în jos, “duşmanii” săi politici.
Pe de altă parte, unele posturi vizuale, orale şi scrise ale media, înregistrând cu voluptatea faptului divers acest eveniment, nu şi- au dus mai departe comentariul, lăsând impresia că aprobă faptul (“bine i-au făcut!”, îmi ziceau unii), uitând că orice derapaj de la drepturile pe care ni le conferă democraţia şi statul de drept duce spre tunelul din care nu se va mai putea vedea nici chiar ...luminiţa de la capătul lui. Mă aşteptam ca întreaga societate civilă, partidele chiar, indiferent de culoarea lor politică, să se ridice şi să condamne acest tratament ruşinos.
Cu atât mai mult cu cât acţiunea se desfăşura în fieful premierului care, universitar fiind, la cea mai prestigioasă Universitate din România (B.B), impune cultivarea unui vocabular şi a unui comportament civilizat indiferent de cauză sau persoană. Altfel, riscăm toţi să cădem victime unor tratamente ce amintesc de teroarea din “epoca de aur”. Cu asemenea atitudini nu-i de glumit şi ele trebuie “omorâte “ în faşă...Dar şi în acest caz, societatea civilă părea că doarme, încurajând prin absenţă astfel de devieri de la etica unei societăţi ce se vrea civilizată...
