Este vorba, efectiv, de mai multe probleme pentru conştiinţa democratică. Prima problemă provine din nevoia de a clarifica diferenţa dintre proclamarea pluralismului politic şi articularea democraţiei. înlocuirea “reprezentării politice” cu forme ale “mandatului imperativ” atestă limpede că nu este de ajuns să proclami libertatea alegerilor pentru a ajunge la democraţie, chiar dacă nu există democraţie fără alegeri libere. Democraţii Europei Central-Răsăritene sunt chemaţi să gândească democraţia ca instituţie dincoace de simpla instalare a alegerilor libere, în forme mai precise, capabile să recupereze “responsabilitatea politică”.
A doua problemă este, de asemenea, o problemă instituţională şi de cultură politică: nevoia de a promova distincţia dintre “interesul public”, “interesul diferitelor feluri de public” şi “interesul privat”. Nu este suficient ca“interesul public” să fie delimitat în raport cu “interesul privat” pentru a ajunge la democraţie; mai trebuie ca “interesul public” să fie distins de “interesul diferitelor asocieri”, care se prezintă drept “public”. Conştiinţa democraticã este chematã sã îşi lãmureascã ce fel de public are în vedere atunci când cultivã “interesul public”.
A treia problemã este clarificarea diferenţei dintre legalitate şi legitimare în condiţiile democraţiilor de astãzi. Agravarea “apatiei politice” este semnul acutizãrii acestei nevoi. Conştiinţa democraticã este chematã sã reia interogarea legitimitãţii, chiar dacã de multe ori ea obţine diferenţa concentrându-se asupra legalitãţii. Un sistem democratic devine performant numai dacã legitimitatea exerciţiului sãu în diferite contexte nu este în suferinţã.
A patra problemã este lãmurirea funcţionãrii democraţiei în condiţiile unor concentrãri de putere economicã, politicã şi mai ales mediaticã. Dacã este deja relativ mai clarã funcţionarea democraţiei în condiţiile monopolurilor economice şi ale concentrãrii pe mari partide ale vieţii politice, impactul concentrãrilor mediatice a rãmas destul de puţin lãmurit. însãşi împletirea intereselor marilor companii economice, a acţiunii administrative şi legislative şi a iniţiativelor mediatice este prea puţin lãmuritã pentru democraţi. Conştiinţa democraticã este chematã sã lãmureascã posibilitatea democraţiei în condiţii de monopol.
A cincea problemã ţine de nevoia de a clarifica relaţia dintre angajarea politicã şi competenţa decizionalã. în realitatea vieţii, acestea sunt adesea convergente oarecum de la sine, dar apar forţe, chiar în democraţie, care îşi construiesc putere pe diferenţa inevitabilã, sacrificând competenţa în favoarea activismului. Democraţia are, evident, la rândul ei, nevoie de persoane competente pentru a funcţiona cu succes. Conştiinţa democraticã este chematã sã îşi lãmureascã felul în care democraţia poate cultiva sistematic nu numai activismul politic al reprezentanţilor, ci şi competenţa lor.
A şasea problemã este calitatea legislaţiei. Pentru democraţie rãmâne caracteristicã, desigur, adoptarea de legi conform unor proceduri care asigurã reflectarea în legislaţie a voinţei politice a comunitãţii respective. Procedurile fac mereu diferenţa, în favoarea democraţiei. Dar, pentru a ajunge la legislaţie care sã exprime “interesul public”, nu este de ajuns sã se aplice anumite proceduri; mai sunt necesare cel puţin competenţa juridicã şi imaginaţia socialã, care nu rezultã, desigur, din proceduri. Conştiinţa democraticã este chematã sã tematizeze calitatea legislaţiei şi cãile pentru a o atinge.
A şaptea problemã este una aparent mai generalã, dar inclusivã în raport cu celelalte: este vorba de nevoia tranziţiei de la conceperea democraţiei ca simplã tehnicã de alegere periodicã a reprezentanţilor la conceperea democraţiei ca formã de viaţã. Democraţii trebuie sã lãmureascã ceea ce se petrece de fiecare datã dupã alegeri. Conştiinţa democraticã este chematã sã recurgã la proceduri legitime dincoace de încheierea alegerii reprezentanţilor.
A opta problemã este, de asemenea, aparent generalã, dar inclusivã: este vorba de a satisface fãrã prescurtãri nevoia de “alternative reale” pentru alegere în competiţiile electorale. Considerentele care prevaleazã în alegeri sunt, desigur, eminamente practice, cetãţenii alegând, în funcţie de nevoi concrete, alternative care li se par mai promiţãtoare. Soluţiile concrete la probleme concrete nu se lasã compensate de teorii sau doctrine. însã, desconsiderarea cvasiapriori a elaborãrilor sistematice de soluţii, prezentarea curentã a incapacitãţii de a articula abordãri teoretice drept inutilitate a teoriei, împreunã cu personalizarea excesivã a politicilor, scad şansele de a satisface acea caracteristicã a democraţiei ce constã în asigurarea de “alternative reale” pentru electorat. Conştiinţa democraticã este chematã sã îşi punã întrebarea în ce mãsurã se oferã cetãţenilor “alternative reale” pentru decizie.
