Nici una din instituţiile statului, care ar putea sã se sesizeze, nu pare a se arãta extrem de interesatã de partea ascunsã, neagrã a câştigãrii acestor licitaţii. Şi, cât de simplu ar fi dacã cei în mãsurã sã verifice procedeul prin care majoritatea acestor licitaţii (în care vorbim despre cheltuirea cu folos, dar mai ales cumpãtatã, în timp de crizã a banului public) sunt “câştigate” de “cine trebuie” ar cere concurenţilor perdanţi, celor care contestã legalitatea adjudecãrii lor, motivele pentru care o fac! Vor afla despre mânãrii îngrozitoare pe care angajaţii ministerelor (la ordin sau din interes personal) le fac, încãlcând astfel legi care i-ar putea duce direct în puşcãrie.
Dar aceştia riscã doar pentru a “scoate” câştigãtoare acele firme care le sunt recomandate de “sus”. în cele mai multe cazuri, licitaţiile aduc în prima linie nişte imbecili; şi, bineînţeles, folosesc termenul “imbecil” în sensul lui propriu, aşa cum se înţelege el în limba latinã, adicã “neputincios”. Fiindcã fãrã aranjamente, atâtea şi atâtea firme fãrã nici o competenţã nu ar ajunge niciodatã sã câştige un astfel de buget. Recentele cazuri, cel al ministrului Ridzi (care nici mãcar nu a considerat, în suficienţa D-Sale ministeriale, sã organizeze o licitaţie), care a dat pe mâna a douã firme imbecile, de apartament, mai mult de jumãtate de milion de euro, şi l firmei “Ars”, care apãrutã odatã cu guvernarea liberalã, a început sã câştige în devãlmãşie licitaţii, organizate mai ales de statul român, demonstreazã încã o datã cã cei care cautã hoţii o fac în cu totul alte locuri decât ar trebui.
Numai cã acum, în vreme de crizã, aceste manevre nu mai sunt, sub nici o formã, de tolerat: bugetul României, aflat sub presiunea crizei, nu mai poate fi batjocorit de firme imbecile. Mai mult, calitatea serviciilor pe care acestea sunt în stare sã le ofere sunt mult sub calitatea cerutã în caietele de sarcini, oricât de “prietenos” pot fi ele de aranjate. Pentru cei ce vor sã vadã, firmele despre care se vorbeşte acum în media sunt susţinute din umbrã de politicieni; firme “imbecile”, adicã neputincioase, îşi adjudecã nemeritat o bunã parte din banul public, pentru care alţii s-au luptat cinstit şi cu mai multe argumente. Cert e cã aceste licitaţii trucate fac un rãu imens întregii Românii.
Pe de o parte, sunt încurajate hoţia pe faţã şi bãtaia de joc pe banii publici, iar, pe de alta, rezistenţa într-un mod pe cât de ruşinos, pe atât de artificial a firmelor care nu pot ţine pasul, prin profesionalism şi în mod cinstit, pe o piaţã concurenţialã bolnavã. Dar, poate cã în final, dupã atâtea discuţii, cineva va fi interesat de aceastã mizerie care pare sã nu se mai termine. Nici nu trebuie fãcut mare lucru. E suficient sã se verifice, la ministere, contestaţiile firmelor care, oripilate de hoţia “jurizãrii”, se adreseazã prosteşte acestora: cãci de acolo vor afla cele mai aberante motive şi practici “murdare”, care sunt folosite pentru a descalifica potenţialii câştigãtori de drept ai acestor licitaţii.
Hoţia la drumul mare, dar şi obrãznicia şi tupeul angajaţilor statului, care îşi asumã astfel de riscuri penale sunt aspecte ce viciazã grav raporturile între stat şi mediul privat, dar şi concurenţa loialã între agenţii economici.
