Pe de altă parte, acelaşi deziderat poate participa şi la completarea sau chiar...definirea identităţii unei localităţi, zone, aspect deloc neglijabil în competiţia atractivităţii.
Din păcate, gândirea globală a municipiului – mă refer la schiţele de sistematizare, începând din 1960, ca şi ultimul Plan Urbanistic General (PUG) – n-a fost preocupată de a conserva şi pune în valoare ofertele multiple ale cadrului natural moştenit. Amintesc: abundenţa cursurilor de apă din bazinul hidrografic; prezenţa lacurilor şi bălţilor, morfologia reliefului (versanţii nordici şi sudici, suita de şapte terase, de la cota 2-6 metri la 140 metri altitudine relativă); diversitatea vegetaţiei, de la cea de luncă la cea de podiş; prezenţa unor rezervaţii naturale, la care se adaugă şi topoclimatul văii Someşului Mic.
Or, dacă suntem în faza când se elaborează un nou PUG, credem că o repunere în dicuţie a promovării biodiversităţii ar fi binevenită. Pentru azi, voi încerca să punctez doar câteva aspecte văzute prin prisma urbanistului, urmând ca biologii, geografii şi chiar sociologii, să-şi formuleze şi ei opiniile pentru că s-a demonstrat că “toate sunt legate de toate”, mai ales într-o dezvoltare durabilă. Mai mult, în ultimii ani, oraşul a continuat să se extindă, iar Asociaţia Metropolitană va încuraja acest proces şi, prin urmare, noile teritorii arondate, construite sau nu, ar trebui să se supună unor reglementări. Să nu uităm şi o îndatorire morală faţă de antemergătorii ecologiei din ţara noastră, E. Racoviţă şi Al. Borza (ultimului datorându-i înfiinţarea Grădinii Botanice).
Pentru că nu mai putem despărţi oraşul de contextul său zonal –Aria Metropolitană în fază de constituire – credem că în dezvoltarea cadrului construit şi amenjat, va trebui să operăm în cunoştinţă de cauză, prin aprofundarea unor studii deja demarate cu prudenţă (în selectarea scenariilor evitând soluţiile ireversibile) şi vizând o gestiune ecologică. Nu vom uita deci: evitarea zonelor cu risc geomorfologic (dar care pot favoriza o suită de spaţii plantate); existenţa unor disfuncţii ale sistemelor biologice (ce îndeamnă la extinderea trupurilor de pădure în extravilan şi a vegetaţiei înalte în intravilan); configuraţia reliefului de-a lungul văilor Someşului Mic şi Nadăşului, (valorificându-se ventilarea naturală, crearea de topoclimate adecvate în ariile rezidenţiale); caracteristicile bazinului hidrografic (ce are posibilităţi pentru crearea unui “sistem verde-albastru” al agrementului); relaţionare benefică rural-urban (o gospodărire inteligentă a păşunilor, terenurilor cultivabile sau a minibazinelor pomicole ar reduce, de exemplu, cheltuielile pentru achiziţionarea produselor proaspete) şi lista poate continua.
Nu pot fi uitate însă din această succintă enumerare nici rezervaţiile naturale Fânaţele Clujului (ambele), Cheile Baciului, Valea Morilor, Făgetul sau Valea Căprioarelor şi Băile Someşeni (asupra cărora vom reveni). Biodiversitatea e departe de a fi un scop în sine. Implicată în ecosistem şi deci şi în evoluţia speciei umane, ea devine indispensabilă pentru conceperea unui viitor viabil, la structurarea complexă şi eficientă a unui teritoriu.
