Viaţa privată a preşedintelui Băsescu

Viaţa amoroasă a regelui Carol al II-lea a suscitat şi suscită maxim interes atât pentru jurnaliştii interbelici, cât şi pentru pasionaţii de istoria aceleiaşi perioade.

Viaţa privat-amoroasă a preşedintelui Clinton a creat, pe piaţa mondială de carte din anii 2000, adevărate bestselleruri. Viaţa amoroasă a lui Napoleon vinde încă zeci de mii de cărţi în întreaga lume.

 

Viaţa privat-amoroasă a lui Caligula lansează încă filme cu rezonanţă în box-office. Viaţa privat-amoroasă a lui Fidel Castro se va constitui încă mulţi ani de aici înainte în subiect de carte şi film. Nu doar documentar! Viaţa privată a lui Petru cel Mare reprezintă subiectul unor filme care din anii 1990 încoace au adus zeci de milioane de spectatori doar în cinematografele din Rusia! Dar, până la urmă, cât e viaţă privată şi cât public-oficială în viaţa unui preşedinte, rege sau împărat? Cât şi unde este limita vieţii publice în cazul unui şef de stat? Ieri, personajul Traian, cunoscut opiniei publice ca preşedintele Băsescu al României, a avut din nou tremurici şi adversităţi cu privire la presă!

 

Deja este mult prea complicat să spunem şi pentru a câta oară din momentul în care l-am votat ca fraierii, sperând în minuni! Nici măcar nu mai merită efortul să ne amintim de câte ori preşedintele Băsescu a sărit la gâtul presei cu scopul vădit de a o potoli, încăleca şi, în cele din urmă, zdrobi ca pe şobolanii care convieţuiau cu fostul comandant de navă Traian, de pe petrolierul Biruinţa! Preşedintele nu iubeşte presa, nu o respectă şi de mult nu-i mai vede nici utilitatea. Utilitatea presei nu a simţit-o decât în momentele în care fostul premier atotputernic al României, Adrian Năstase, era pe punctul de a da ordin pentru arestarea sa în “dosarul Flota”! Utilitatea presei nu a mai resimţit-o decât atunci când, în anul electoral 2004, presa şi ziariştii l-au purtat pe braţe, pagini de ziar, fluxuri de ştiri şi maratoane TV, spre câştigarea mandatului de preşedinte.

 

 De atunci, din momentul în care a devenit cel mai important om în stat, din clipa în care justiţia i s-a aşezat la picioare, iar serviciile de informaţii au încetat să se mai ocupe echidistant de securitatea statului român, trecând făţiş în slujba preşedintelui, Băsescu nu a mai avut nevoie de presă! Şi-a mai amintit că presa poate să-l sprijine doar în momentul în care cei “322” de parlamentari l-au suspendat din funcţie! Pentru o scurtă perioadă s-a folosit din nou de presă, dar pentru că falia era deja prea adâncă, exclusiv de presa aservită Cotroceniului şi de jurnaliştii care încă mai aveau puterea să-l vadă ca pe un simbol al democraţiei reale.

 

O democraţie şi un preşedinte echidistant rămas la nivel de vis! Ieri, preşedintele a făcut din nou o demonstraţie de mitocănie şi aplecare făţişă spre guvernarea autoritară! Prezent la Sulina, într-o vizită în calitate de preşedinte al României, Băsescu şi-a îndemnat pe unul dintre SPP-iştii din dotare să închidă gura spurcată a presei! Procedura este cunoscută ca fiind aplicată de conducătorii de clanuri mafiote, de şefii lumii interlope sau de dictatorii din America de Sud ori statele africane! “Ia-o, mă, pe fata asta cu microfonul, că ăştia sunt mai răi ca fosta securitate!”, a tunat Băsescu, vizibil deranjat de prezenţa ziariştilor în zonă şi cu referire directă la o colegă jurnalist ce încerca să-şi facă în mod onest meseria!

 

“Când vorbesc privat, nu sunt la dispoziţia ta”, a mai continuat acelaşi sinistru personaj, în momentul în care ziarista nu s-a lăsat intimidată de pornirile dacă nu dictatoriale, cel puţin mitocăneşti-grobiene ale celui care trebuie suportat şi considerat preşedinte al României pentru încă cel puţin cinci luni. Traian Băsescu nu se afla însă într-o ipostază privată, ci era în fruntea unui alai de care nu ar fi beneficiat niciodată dacă nu ar fi fost, ca preşedinte al ţării, în vizită în zona respectivă!

 

Aşteptăm în următoarele luni, pe măsură ce nervozitatea preşedintelui va atinge cote alarmante, ca Băsescu să recidiveze în atitudini ostile. Dar nimeni nu a câştigat încă, în lumea asta, “războiul cu presa” în sistemele democratice! Dacă preşedintele înţelege să  umilească, respectiv să distrugă cu fiecare intervenţie credibilitatea mass-mediei româneşti, considerată, la indicaţiile personale, o presă care ascultă de comenzile mogulilor şi care nu mai dă dovadă de echilibru, respectiv echi-distanţă în spaţiul public, nici presa nu va rămâne fără reacţie. în cele din urmă, din epoca Băsescu vor rămâne, în afara gestului cu adevărat lăudabil de condamnare a comunismului, doar viaţa privat-  amoroasă zbuciumată a celui care a fost odată, absolut , preşedintele României.

 

Cu siguranţă, cartea ce va apărea despre “cealaltă Elena” se va vinde cel puţin la fel de bine ca şi cărţile despre Lupeasca lui Carol al II-lea!