Altele provin din situaţia creată prin însuşi succesul constituirii Uniunii Europene. Sunt şi probleme datorate noii evoluţii a lumii. Toate aceste probleme, indiferent de provenienţa lor, pretind acum investigaţii sistematice şi reflecţii din partea specialiştilor. Iar recentele alegeri pentru Parlamentul European, cu vastul absenteism şi cu lipsa clarificărilor de direcţie, le-au pus încă o dată în lumină, mai limpede ca oricând.
Problema care a devenit mai presantă decât celelalte este cea a legitimării. în practica curentă a democraţiilor şi a funcţionării instituţiilor din ţările Uniunii Europene sunt respectate, desigur, pe scară semnificativă, reguli. Legalitatea, în oricare sens, este la ea acasă. Dar un sistem de reguli – juridice sau morale – are nevoie de legitimitate pentru a putea funcţiona. Altfel, regulile nu pot crea necesarele motivaţii. Alegerile pentru Parlamentul European arată cât se poate de clar că motivaţia cetăţenilor Uniunii Europene este în criză. Iar asemenea criză nu se va putea depăşi fără a pune explicit problema legitimării regulilor însele.
Astăzi pare mai mult decât plauzibil ca actuala criză de motivaţie să facă corp comun cu criza de viziune şi criza ştiinţelor sociale, la care se adaugă perceptibila criză de leadership din ţările europene.
Aceste crize sunt concomitente şi marchează viaţa oamenilor de astăzi. Ipoteza cea mai convingătoare este că nu se vor putea depăşi aceste crize fără a reinteroga relaţia Europei cu propriile ei moşteniri şi a trage consecinţe din reasumarea de sine a culturii europene. Se pare că au dreptate aceia care consideră că în dificultăţile Europei de a-şi da o constituţie se ascund neajunsurile “prescurtărilor” din preluarea tradiţiei europene.
Uniunea Europeană, a cărei construcţie a început cu Tratatul de la Roma (1959), printr-un proiect economic şi politic oportun şi ambiţios, nu mai este cea de acum douăzeci de ani. înainte de orice, extinderea spre Sud şi spre Răsărit a dus la crearea unei entităţi care nu este doar de alt ordin de mărime, ci de cu totul alt ordin de complexitate. Nu numai problemele de dezvoltare din Răsărit, care sunt acum redutabile, ci şi problemele de administrare ale Uniunii, devenită supercomplexă, trebuie de acum să ne preocupe. Elaborarea teoriei sistemelor de înaltă complexitate a devenit mai presantă ca oricând.
în mod aproape curent se consideră că atunci când se urmăreşte obţinerea controlului sau a eficienţei, valorile sunt ornamentale: valorile sunt socotite cel mult ca instrumente pentru atingerea scopurilor, mai mult sau mai puţin egoiste. Se crede că acţiunea raţională în raport cu un scop şi acţiunea strategică exclud valorile. Realităţile societăţii moderne târzii ne solicită, însă, circumspecţie: acţiunile comunicative nu fac faţă cerinţelor de eficacitate în sistemele de înaltă complexitate dacă nu sunt bine structurate, iar fără comunicare nu se pot atinge nu doar motivări de acţiuni, ci şi eficacitatea. Or, numai acea comunicare poate asigura motivări şi eficacitate care încorporează valori (libertatea, justiţia, reciprocitatea comportamentelor etc.).
Astfel spus, procedurile democraţiei sunt indispensabile, dar nu sunt suficiente; ele au nevoie de însufleţirea datorată trăirii idealurilor democratice. Democraţia înţeleasă ca tehnică de alegere periodică a liderilor are nevoie astăzi de dezvoltare spre democraţie ca formă de viaţă.
Suntem, în Europa Centrală şi Răsăriteană, după reformele tranziţiei de la socialismul răsăritean la societatea deschisă. Efectele acestor reforme de recuperare a tradiţiilor democratice nu se mai pot obţine decât dacă aceste reforme sunt prelungite cu reforme de compatibilizare cu societăţile performante şi cu reforme de înfruntare a globalizării. Pe de altă parte, criza financiară şi economică, începută în 2008, nu va putea fi depăşită fără noi reforme. Va trebui acceptat, şi în Vest, şi în Est, şi în Nord, şi în Sud, că reformele postreformă intră pe agenda lunilor şi anilor ce vin.
între timp, se înregistrează schimbări geopolitice semnificative. China urcă în poziţia celui mai mare producător al lumii; centrul economic al lumii continuă să se deplaseze spre Asia. Modernizările continuă în ritm susţinut pe glob, dar democratizările sunt anevoioase. Statele Unite ale Americii au din nou capacitatea, sub toate aspectele, de iniţiativă, încât marchează hotărâtor evoluţia lumii. Rusia parcurge reforme la capătul cărora se anunţă din nou ca supraputere. în mediul unor asemenea schimbări, Uniunea Europeană este solicitată să-şi analizeze premisele propriei competitivităţi – intelectuale, ştiinţifice, economice, civice, morale – şi să se schimbe ea însăşi.
