Cum s-a sculat societatea civilă din Mănăştur împotriva primăriei şi a încălzirii globale

Doamne, ce-a mai ajuns şi societatea civilă clujeană de la bloc!

De câteva zile, un poliţist, doi peremişti şi un băiat (care are marele merit de a fi, cu adevărat, fiul tatălui său) cu nume mai mare decât poate el duce au dat, pur şi simplu, foc primelor pagini ale ziarelor.

 

După modelul “Greenpeace”, preluat româneşte de la televizor, acela al ambarcaţiunilor mici, care luptă eroic cu marile cargouri ale “capitaliştilor veroşi”, ce transportă deşeuri toxice, aşadar, corifeii societăţii civile din Mănăştur s-au trezit la vocaţia uşor fanată de trecerea (inutilă a) anilor, aceea de luptător împotriva nedreptăţilor.

 

Şi cum în Cluj – Mănăştur luptele de stradă s-au stins încă din timpul comunismului timpuriu, atunci când harnicii mănăştureni au fost deposedaţi de pământuri, câţiva dintre cei mai interesaţi să salveze planeta de la încălzire globală au hotărât că e neapărată nevoie de un protest de stradă, împotriva Primăriei, pentru apărarea unui petec de iarbă, ameninţat de construcţia unui parking. Logica acestor veritabili Greenpeace de Mănăştur a fost una simplă: din moment ce în cartierul sus-numit nu mai există nici o problemă cu parcările şi fiecare posesor de autoturism are, slavă Domnului, ba o parcare subterană, ba în subsolurile blocurilor, ba parcări supraterane, nu mai e de rezolvat decât apărarea cu orice preţ a oricărui centimetru de verdeaţă!

 

Astfel, deşi nu am decât câteva informaţii, pot să-mi imaginez cum au decurs lucrurile: bunăoară, dacă aş fi poliţist, n-aş putea refuza primele rânduri ale “societăţii civile”, dar mai întâi m-aş înscrie (dacă se poate, primul!) pe lista doritorilor de loc în viitorul parking şi, pe la spate, mi-aş scoate din chipiu şi faţa (boţită!)de militant “civil” cu pancarta de gât, gata de desant împotriva aceluiaşi parking. Fiindcă nu ştii niciodată de unde vine “a treia cizmă”!  Pe “tinerii” peremişti îi înţeleg: ei au vocaţia luptei dintotdeauna; şi apoi, într-un parking, în maşini, pe sub banchete, în portbagaj, se pot ascunde unguri cu toptanul! Dacă rămâne iarbă, atunci totul devine simplu: o cosire la ivirea zorilor şi maghiarii care au avut proasta inspiraţie să se ascundă în iarbă, pentru a fura secretele Mănăşturului, vor fi decapitaţi!

 

Cât despre “fiul tatălui său” pot să am doar un singur scenariu: acela în care şi-a imaginat că numai păstrând petecul de iarbă intact, ar putea să vadă şi D-Sa ceva fete cu sânii goi stând la plajă. Ori fetele din cartier, deşi deosebit de frumoase, şi tot atât de educate n-ar fi ajuns, oricât de cald s-ar  fi făcut, la o astfel de acţiune, desprinsă parcă din “Sociologia sânilor goi” a lui Jean-Claude Kaufmann. Oricum, în lipsa “materialului”, e bună şi cartea! Eu, ca simplu cetăţean al Clujului, fără de cultură civică şi fără nume, mă simt de-acum protejat. Pe de o parte, fiindcă m-am săturat de primăria asta care face parkinguri din 10 în 10 metri, în tot oraşul, cu toate că acum, pe toate străzile se poate circula în voie, ambuteiajele fiind o dulce amintire.

 

 

Mă simt protejat şi de “groaznica” privelişte a sânilor goi, despre care un coleg de la alt ziar scria că nu e deloc pe placul clujenilor, care ar putea apărea prin parcuri, dar, cel mai important, simt, după protestul pus la cale de distinşii societari civili de Mănăştur, cum, imperceptibil, când cobor dinspre Cimitir intrând   în giratoriu şi, totodată, în frumosul cartier, încet, dar sigur, temperatura aerului scade. Sunt deci liniştit că dacă încălzirea globală, atât de mult trâmbiţată, se va arunca  şi asupra Clujului, avem unde să ne refugiem: în singurul loc care a fost salvat de bravii activişti. Dl Apostu ar putea să se gândească, aşadar, la o licitaţie pentru un grup statuar, ca umilă recompensă a umanităţii faţă de lupta împotriva încălzirii globale şi salvarea atâtor milioane de fire de iarbă...