La un moment dat ajunge să discute, pe îndelete, cu cele mai luminate minţi ale primului secol cristic. Intr-un acces de orgoliu, le descrie omul modern, care zboară cu avionul, merge cu maşina, vorbeşte la telefon, se uită la televizor şi, în general, foloseşte o sumedenie de maşinării pentru a-şi face munca mai uşoară şi viaţa mai comodă. înţelepţii romani îl ascultă în tăcere, apoi îl întreabă: «în lumea aceea, a ta, oamenii vor fi mai buni, mai înţelepţi, mai iertători? Poeţii şi filosofii vor fi onoraţi aşa cum se cuvine?
Legile vor fi drepte şi cârmuitorii cinstiţi?» De-abia scăpat de epoca hitleristo-mussoliniană şi contemporan cu Stalin, omul nostru nu poate răspunde decât că nici pomeneală! Atunci, anticii romani i-au spus aşa: «E natural ca ţăranii şi meşteşugarii să născocească instrumente şi inovaţii care să le uşureze truda de zi cu zi. Ele sunt, desigur, descoperiri umane, dar nu ale oamenilor superiori, care aspiră către înţelepciune, descoperirea adevărului şi liniştea sufletească. Pe deplin fericit e doar acela care nu caută cu tot dinadinsul fericirea, iar puternic e cel ce ştie să se domine pe sine însuşi.»
Fireşte, lucrarea lui PAOLO MONELLI este una de ficţiune, chiar dacă abundă în informaţii istorice corecte, dar nu pot să nu observ cu câtă fineţe surprinde autorul realitatea lumii contemporane cu el. De la epoca cezarilor trecuseră aproape 2000 de ani şi lumea, în loc să devină un loc tot mai bun, cu oameni tot mai înţelepţi, a ajuns un viespar de patimi şi vicii, cu mult sub nivelul spiritual al strămoşilor antici. Trecerea a încă o jumătate de veac de la apariţia acestui roman permite o paralelă ca aceea din carte.
De-abia ieşită din abatoarele celui de-al doilea război mondial, omenirea spera că va fi pace, că va fi prosperitate, că ura şi nemernicia vor dispărea, că micimea sufletească şi prostia fudulă şi agresivă vor ajunge în muzeul tristelor amintiri. Când colo... Războaie au fost încontinuu, atât reci, cât şi fierbinţi, prosperitatea s-a bulucit către anumite zone, lăsând altele, de întindere planetară, mai sărace ca pe vremea lui Caligula. Cât despre ură şi nemernicie, de-abia acum par a fi în deplinătatea lor, răspândite fiind, prin mijloacele tehnicii moderne, de-a lungul şi de-a latul lumii şi stimulând, mai mult ca niciodată, excesele proştilor fuduli şi agresivi.
Avem maşini performante, dar productivitatea nu creşte pe măsură, fiindcă «ne lăsăm pe tânjală» imediat ce duduie maşina. Avem mijloace de comunicaţie extraordinare, dar alienarea şi lipsa de socializare ating cote incredibile, fiindcă telefonul sau messengerul nu ţin loc de vorbă bună, suflet cald şi minte luminată. Oricum am lua-o, suntem la ani lumină înaintea anticilor la capitolul tehnologie, dar, din păcate, la aceeaşi distanţă, în sens invers, la capitolul umanitate.
De ce? Poate că din lumea antică au supravieţuit doar ţăranii şi meşteşugarii, harnici, dar reduşi spiritual. Sau poate că celebra strigătură «Moarte intelectualilor» are origini mult mai vechi...
