La Sibiu, domnii Radu Cristian, preşedinte al fundaţiei “Democraţie prin cultură”, unul din cei mai cotaţi manageri culturali ai Europei, alături de cunoscutul actor şi director al teatrului din acest oraş, Constantin Chiriac, au început, cu trudă şi imense greutăţi, acum mulţi ani aşezarea “pe piaţa” culturală a Lumii a unui “festival de teatru”. Azi, acesta a devenit, ierarhic, al treilea festival din lume. Dacă adăugăm la renumele creat- în România, Europa, ca şi în întreaga lume, de acest prestigios eveniment cultural- şi eforturile magistrale ale primarului Klaus Johannis, de a aduce oraşul de pe Cibin la înălţimea culturală a giganticei manifestări, avem însăşi cheia devenirii oraşului transilvănean, întru cultură.
Cine îşi mai aduce aminte cât de şters şi sumbru arăta oraşul Sibiu până la primul mandat al “sasului salvator”, Johannis, îmi va da dreptate. A trebuit să apară un arhitect-şef precum Virgil Ispas sau/şi Sabolcs Guttman, arhitecţi cu imens talent şi dragoste de a valoriza imensele bogăţii arhitectonice ale burgului şi de a reorganiza oraşul în spiritul tradiţiei lui, moştenite de la baronul Samuel von Brukenthal, şi, nu în ultimul rând, împiedicând prin chiar personalităţile lor artistice şi culturale intrarea administraţiei sibiene sub obrocul găştilor de arhitecţi afacerişti, care în cazul altor oraşe, nu s-au sfiit să mutileze arhitectura doar pentru a-şi umple buzunarele.
Exact în aceeaşi perioadă, capitala Ardealului, Clujul, găzduieşte un alt eveniment de excepţie: fesivalul de film “TIFF”, ajuns şi acesta, deja, la o maturitate şi la un succes extraordinar pe tot mapamondul. îi datorăm această minune regizorului Tudor Giurgiu şi echipei sale, care a dovedit, în afară de talentul regizoral, un la fel de pronunţat talent de organizator şi creator de evenimente de mare valoare culturală. Norocul a făcut ca timpul să înlăture personajele anacronice care şi-au bătut ani de zile joc de oraş, scoţându-l, pur şi simplu, de pe harta oraşelor Europei.
Odată cu Emil Boc, Clujul a început să-şi recapete normalitatea. Actualul primar, dl Sorin Apostu, alături de cel mai tânăr preşedinte de Consiliu Judeţean din ţară, au început să redea câte ceva din strălucirea urbei de odinioară. La Cluj nu sunt destui saşi, aşa că vor mai avea de luptat cel puţin cu găştile de arhitecţi, suficient de lipsiţi de talent şi îndeajuns de hrăpăreţi pentru a nu lua în seamă, intenţionat, istoria arhitectonică a acestui oraş. Am speranţa, alături de, probabil, majoritatea cetăţenilor care îşi iubesc oraşul, că actualii edili vor reuşi să realizeze, într-un viitor parteneriat (atât de aşteptat!) cu cea mai valoroasă universitate ardeleană, Babeş-Bolyai, selectarea de arhitecţi talentaţi şi suficient de europeni pentru a da oraşului magnifica strălucire din cronici.
Oricum, ambele oraşe sunt pe drumul cel bun. Şi, poate că pentru majoritatea oraşelor din Transilvania, calea unei construcţii viitoare de succes, atât din punct de vedere edilitar, cât şi social, va fi cea care se împleteşte cu destinul lor istoric şi cultural. Sunt în Ardeal oraşe cu tradiţie şi istorie veche, cu clădiri, monumente şi spaţii care parcă înadins te fac să le valorezi, să le foloseşti; altfel spus, să le “re-trăieşti”. Ori, cum se poate face asta mai bine decât slujindu-te şi slujind, totodată, cultura?
Zilele astea, mii de oameni din toată lumea se bucură să fie, pentru câteva zile, cetăţeni ai Clujului şi Sibiului. Regizori celebri, actori renumiţi, critici de film şi teatru, intelectuali de marcă, artişti, oameni simpli, politicieni, cu toţii iubitori de artă şi de frumos sunt- în această săptămână care urmează- cetăţeni ai unei Europe a artei, a civilizaţiei, a unei civilităţi cu care ne putem mândri. Pentru Ardeal, drumul Universităţii şi al Culturii este, după cum se vede, cel mai potrivit şi cel mai “natural” către o Europă ce pare, pentru acesta, din ce în ce mai aproape.
