Astfel, cel puţin teoretic, oricare dintre cei care au jucat, cumpărând săptămână de săptămână cel puţin un bilet cu o variantă la Loto, poate fi, după următoarea extragere, bogat şi fericit.
Amintindu-mi de străvechiul banc cu Ştrul, care în fiecare rugăciune, de ani de zile, îl ruga pe Moise să-l ajute să câştige la loterie, dar nu cumpăra niciodată bilet, stârnind astfel disperarea preasfântului care, exasperat, i s-a arătat în vis şi l-a implorat să-şi ia totuşi un bilet fără de care nici puterea sfântă nu-i putea satisface rugămintea, am cumpărat şi eu un bilet cu o singură variantă. M-am gândit că dacă Dumnezeu (sau Diavolul!) va dori să-mi “repartizeze” mie acest mare pot, mai mult de 11 milioane de euro, trebuie să depun măcar un mic efort: acela de a alege şase numere între 1 şi 49.
Dar înainte de a alege numerele, asemeni celebrului Ogică, mi-am zis că nu pot alege, aşa, la întâmplare, orice numere. Trebuia să imaginez o combinaţie care să sugereze o anume muncă aflată în spatele alegerii: cum ar fi fost să scriu pe hârtia “tip”, să zicem, 1,2,3,4,5,6? Toată lumea s-ar fi indignat dacă aş fi câştigat cu această facilă alegere, sau, mai rău, ar fi putut să bănuiască vreun “aranjament”. Deci nu se putea. Aseară, un matematician intervievat de o fătucă- aflată, parcă, într-un orgasm continuu- ne-a spus pe ocolite că suntem proşti, sau, mă rog, sunt proşti cei care aleg să joace de fiecare dată aceleaşi numere care ţin de datele personale sau de familie. Asta, în viziunea cercetătorului de cifre şi formule matematice, însemna îngustarea considerabilă a câmpului opţiunilor câştigătoare. Deci nu mergea nici asta.
Atunci m-am întrebat cum să procedez, ca bun creştin ce mă consider a fi, dacă nu doresc să-l supăr nici pe Dumnezeu, dar nici pe Dracul? Nu-mi rămânea decât să aleg numerele la întâmplare. Iar singurul mod mai spiritual de a face asta mi s-a părut deschiderea la întâmplare a unei cărţi, luate tot la întâmplare din rafturile unei biblioteci. Zis şi făcut:am închis ochii şi am ales, rugându-mă să nu pun cumva mâna pe “Istoria Literaturii” lui Manolescu; nu de alta, dar dacă aş fi deschis opul la paginile despre Cărtărescu, Patapievici sau unul din mulţii scriitori ai familiei Braga, îl mâniam pe Dumnezeu, dar l-aş fi mulţumit pe celălalt! Iar cu numai trei numere nu câştigam mare lucru...
Până la urmă am ales, fără să închid ochii, o broşură despre ecologie, care avea doar vreo cincizeci de pagini şi am deschis-o de şase ori la rând, obţinând astfel cheia spre potenţialul paradis. O vreme m-a bătut gândul să aleg, tot în acest fel, folosind pentru un al doilea bilet o carte a nu mai puţin celebrului Pavel Coruţ, el însuşi expert declarat în literatură (o mare lipsă din tomul dlui Manolescu!), dar şi în modurile în care românul simplu îşi poate dobândi fericirea şi bogăţia: mi s-a părut totuşi nedrept să încerc să înşel divinitatea aşa, mârlăneşte, şi am abandonat. Fericit cu alegerea mea de extracţie “culturală”, am completat biletele şi le-am pus “bine”, ca să evit păţania acelui bun rrromân din “Două loturi”, apoi m-am trezit că mă bântuie un gând şi mai groaznic: ce voi face cu atâta mamă de bani?
M-am gândit că şi dacă o să fac din ei o “porţie” generoasă pentru fiecare prieten, tot aş crea mari nemulţumiri, fiindcă orice ai face, niciodată n-o să-i poţi mulţumi pe toţi. Aşa că, după un timp, reanalizând situaţia, am ajuns la concluzia că personal, mai mult sau mai puţin mulţumit cu ce mi-a dat Dumnezeu, nedorindu-mi în mod expres banii aceia, mi-am zis că ar fi bine ca potul să se împartă şi să se câştige doar cu cinci sau patru numere. Dar iarăşi mi-a venit în minte un banc: cel cu un individ întrebat de reporter ce ar face dacă ar câştiga la loto şi care a răspuns că şi-ar plăti toate datoriile. Intrigat, ziaristul l-a întrebat din nou: “şi cu restul ce vreţi să faceţi?” “Restul să mai aştepte!”, a răspuns omul.
