Preţul brandului de ţară, mă rog, al găselniţei doamnei Elena Udrea, este uriaş. Când, în vreme de profundă criză economică, politică, socială şi morală, scoţi, dintr-un condei, din banul public aproape un milion de dolari, pentru a pune un moţ pe firma statului, te aştepţi ca, foarte repede, să obţii în schimb mult mai mult. Cu alte cuvinte, dacă faci o investiţie, vrei să curgă câştigurile. Aşa procedează orice înalt funcţionar de stat, dacă este înţelept. Să vedem dacă doamna Elena Udrea se conformează acestei reguli.
Ca să faci un brand de ţară, în prealabil trebuie să ştii că ai ce vinde. Ministrul a ştiut. Vinde turism. Aşadar, prima condiţie a fost îndeplinită. Cu brio. Dacă vrei să vinzi turism, este indispensabil ca în prealabil să dispui de condiţii naturale. Ai mare, ai munte, ai Delta. Ai! Le ai pe toate. Aşadar, şi această condiţie e îndeplinită. A treia condiţie, fără de care nu poţi să vinzi turism, este existenţa unei infrastructuri. Obligatoriu, la distanţe rezonabile de obiectivele turistice, trebuie să existe aeroporturi. Cu bune legături între liniile aeriene. Trebuie să existe heliporturi. Şi autostrăzi. Condiţii valabile pentru orice fel de relief, dar neasigurate în România.
Dacă pleci de la Frankfurt şi vrei să ajungi la Deva, în eventualitatea în care doamna Elena Udrea a şi instalat acolo telecabine, pârtii de ski şi cabane, faci o zi. Cam atâta timp cât ţi-ar lua să ajungi pe pârtiile din Statele Unite. în weekend, ca să ajungi de la Bucureşti pe litoral, ai uneori nevoie de 18 ore. Deşi, aici există singura autostradă pe care o avem. în fine, dacă vorbim de mare, acolo, din nou, vorbim de o întreagă infrastructură specifică - golfuri, porturi, ambarcaţiuni, baloane, parapante, sporturi nautice, restaurante de bună calitate, etc. etc., care ne cam lipsesc. Dacă vrem să mergem la munte, o ţară turistică are nevoie de X km de pârtii de ski, de Y km de telescaune şi telecabine şi de Z staţiuni, care fiecare trebuie să dispună de tot ceea ce este necesar unui turist. Delta, dacă la ea ne referim, are nevoie, dincolo de reglementări juridice clare, care să arate ce are voie şi ce nu are voie un turist sau o firmă de turism, de mijloace de transport rapide, silenţioase, ecologice, dar extrem de numeroase şi de o infrastructură corespunzătoare de cazare. Şi asta lipseşte.
în consecinţă, nu te apuci să faci un brand de ţară până când nu ai ce vinde. Iar România nu are ce vinde. Hai să presupunem însă că doamna Udrea a primit o scrisoare din viitor. Şi că s-a gândit acum, în plină criză, să nu ne ia cumva altcineva brandul şi să nu putem profita de el peste 10-15 ani. Bun şi aşa!
Numai că frunzuliţa verde a costat 800 de mii de euro şi, aşa cum s-a demonstrat, putea fi cumpărată, de pe internet, nu cu 250 de euro, cum s-a crezut iniţial, ci cu 80 de bani. Cu mai puţin de un leu. Cine acoperă diferenţa? Fireşte, cetăţeanul. Nu ar fi cazul ca măcar acum, în raport cu această neghiobie flagrantă - dacă nu cumva este vorba de o infracţiune -, vinovatul să vină cu banii de acasă?
