Duminică dimineaţa, la ora 10.00, cel mai bogat român, acelaşi Dinu Patriciu, şi-a prezentat la Pro TV ideile despre “repornirea României”. Tot duminică seara, la ora 20.00, premierul românilor de aproape un an şi jumătate, clujeanul Emil Boc, şi-a prezentat propriile consideraţii cu privire la negocierile cu reprezentanţii FMI, respectiv la măsurile de ieşire din criză. între cei doi, la ora 15.00, premierul, pardon, preşedintele, Traian Băsescu, ne-a anunţat un lucru absolut înfiorător imediat după negocierile cu marile centrale sindicale. Am aflat pentru prima dată, după ce luni în şir auzisem că economia românească a repornit şi avem primele “creşteri uşoare”, că, în realitate, situaţia e neagră.
Preşedintele şi-a asumat rolul ministrului Finanţelor şi ne-a anunţat că fiecare dintre noi, cei 22 de milioane de români, urmează să plătim peste 450 de euro în acest an, indirect returnarea a 10,3 miliarde de euro împrumuturi către FMI, Banca Mondială şi UE. Mai mult, pentru ca duminica să fie cu adevărat luminată de îngrijorare, preşedintele ne-a informat că în primul trimestru România a returnat 260 de milioane de euro, urmând ca în trimestrele II, III şi IV să încercăm să returnăm încă 3,3 miliarde de euro, 2,6 miliarde de euro, respectiv alte peste 3 miliarde de euro.
Sumele enunţate au şocat cu siguranţă atât opinia publică, cât şi specialiştii deoarece acestea au fost enunţate în premieră. Dacă analizăm starea şi prezenţa pe micul ecran a celor trei personaje, preşedinte, premier şi primul mogul al ţării, putem să ne dăm seama fără probleme despre adevărata stare a economiei româneşti. Preşedintele, deşi părea uşor nervos, era parcă mai tranşant şi tăios decât oricând. Nu părea că are ceva de pierdut şi juca cu toate cărţile la vedere. în totală discordanţă cu acesta, premierul, în schimb, era parcă mai obosit, stors şi nesigur decât oricând. Emil Boc părea învins şi împăcat, fără a mai avea verva care l-a consacrat ca politician.
Este pentru prima dată de când îl cunosc pe Emil Boc, de vreo 14 ani, când pur şi simplu acesta mi-a inspirat milă. Abătut, obosit, lipsit de coerenţă şi cu un glas aproape inflexibil, premierul României părea asemenea unui student, la sfârşitul unei sesiuni grele în care şi-a picat, deşi a făcut eforturi supraomeneşti şi a învăţat şi noaptea, şi cu picioarele în apă, şi cu multe cafele, peste jumătate din examene. Emil Boc părea deznădăjduit şi probabil, pentru prima dată, a regretat profund în sinea sa faptul că a părăsit oraşul unde ar fi putut rămâne primar pe viaţă.
Privindu-l pe Emil Boc cu maximă atenţie, eram la fiecare 30 de secunde traversat de o stare aflată în contradicţie cu cealaltă. Pe de-o parte, mă revoltam ascultând discursul în care, din nou, la fel ca în ultimii 20 de ani în România, acesta făcea referire la “greaua moştenire”, iar pe de altă parte, simţeam o profundă stare de empatie dată de originea sa de ardelean şi mai ales de clujean. Sigur că revolta estompată de compasiune ar fi fost probabil complet învinsă de o eventuală susţinere, de la student la profesori şi de la clujean la clujean, de la ardelean la ardelean şi de la român la român, în cazul în care nu aş fi fost unul dintre puţinii care i-au reproşat atât în mod direct, personal, cât şi prin intermediari că persoanele numite de domnia sa în poziţii-cheie sau în zona de consiliere nu ar fi fost şi nu ar fi lipsite în continuare de expertiză şi experienţă practică. Emil Boc habar nu are de economie.
Dar probabil la fel de puţină economie ştie şi doamna Angela Merkel sau preşedintele Sarkozy al Franţei, mă rog, poate nu chiat atât de puţină. Diferenţa dintre cei doi şi Emil Boc, respectiv între mulţi alţi lideri politici ai lumii şi premierul României este că toţi aceştia au ales să lucreze cu experţi, cu specialişti, cu somităţi în domeniu, cu personalităţi recunoscute în lumea economico-financiar-bancară. Angela Merkel nu s-a sfiit să-şi atragă alături nu mai puţin de 18 experţi, dintre care nu mai puţin de jumătate erau recunoscuţi ca apropiaţi ai FDP (Partidul Liberal din Germania) sau SPD (social-democraţii germani). Pentru Merkel, soluţiile oferite de aceştia au fost mai importante decât simpatiile politice contrare celor ale partidului domniei sale.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Statele Unite, unde preşedintele Obama lucrează în echipă cu nu mai puţin de 5 specialişti în economie şi finanţe, care în campania electorală au fost apropiaţi ai contracandidatului său, republicanul McCain!!!! Premierul Boc, tributar stilului impus de patriarhul său politic, a refuzat să-şi deschidă echipa de consilieri spre zona publică şi politică aparent adversă. Acest lucru se poate vedea astăzi printr-o înfrângere cel puţin temporară a strategiilor enunţate şi aparent puse în aplicare de Guvernul Boc.
Discutând nu demult cu oameni extrem de apropiaţi de premierul României, mi-am permis să-i întreb cu maximă curiozitate, generată din simpatie, cum se simt ei, respectiv cum se simte premierul României atunci când presa descoperă săptămână de săptămână personaje din sistemul administraţiei centrale, respectiv din sfera agenţiilor guvernamentale sau a diverselor ministere care, la un an şi jumătate de la celebrul enunţ al lui Emil Boc cu reducerea tuturor salariilor din sistem până la un cuantum maxim de 4.600 de lei, sunt dovedite în continuare cu venituri lunare de 14.000, 17.000 sau chiar 25.000 de lei?
Răspunsul lor la nedumerirea mea generată de o curiozitate sinceră a fost invariabil acelaşi în cazul tuturor celor întrebaţi: sistemul e mult prea puternic şi e extrem de greu de controlat. Sunt lucruri neschimbate de 20 de ani şi e foarte greu să vii acum să schimbi aceste lucruri. Trebuie să recunosc că nu am înţeles nici atunci şi nici acum, deoarece eu gândeam prin prisma celui care, ca manager de presă, aş da un subiect unui coleg din redacţie pentru documentare şi publicare şi acesta ar întârzia pur şi simplu să-l predea către editare, respectiv pentru a apărea în paginile ziarului. Probabil câteva zile s-ar putea găsi circumstanţe atenuante, dar, cu siguranţă, după 2-3 săptămâni respectivul coleg ar fi fost doar un fost coleg. Atunci mi-am tradus că poate domnul Boc nu are destulă autoritate în cadrul propriului guvern şi acest lucru ar fi cu adevărat tragic atât pentru domnia sa, cât şi pentru România…!?
Dar, mă rog, domnul Boc şi guvernul domniei sale rămân cu criza şi poate nu ar fi lipsit de interes să reluăm şi cele spuse de cel care ar trebui să fie unul dintre consilierii domniei sale. Dar cum oare ar putea fi un mogul consilier al unui premier impus de un preşedinte care nu iubeşte mogulii? Dacă domnul Boc nu poate din diverse motive să-l ia consilier pe probleme economice pe domnul Dinu Patriciu, poate nu ar fi lipsit de importanţă să analizeze să-l ia în echipa de consiliere a domniei sale pe domnul Dăianu, pe domnul Cristi Popa de la BNR, pe domnul Călin Georgescu, pe domnul Ilie Şerbănescu sau o mulţime de alţi domni care să se şi priceapă la economie şi finanţe.
Rămâne totuşi întrebarea dacă măsurile luate de guvern, care vor duce la sărăcirea a 9 milioane de români şi la contractarea economiei, sunt suficiente pentru ca în noiembrie – decembrie să nu avem parte şi de o creştere a TVA şi a cotei unice. Poate într-un sistem politic anglo-saxon şi într-o economie în care sistemul de contabilitate să fie la fel de anglo-saxon, măsurile enunţate de Dinu Patriciu ar fi salvatoare: reducerea taxelor, a TVA şi a contribuţiilor de salarii, respectiv amnistia fiscală dublată de încurajarea repatrierii a aproape 18 miliarde de euro doar din conturile elveţiene. Cert este că enunţul magnatului Dinu Patriciu, cu privire la cei 12.000 de angajaţi ai Ministerului Industriilor, respectiv la necesitatea concedierii a minimum 600.000 de bugetari din administraţia centrală, dar nu în ultimul rând din cele locale, ar fi poate o altă formă a strategiei de ieşire din criză. în încheiere aş vrea să spun doar două chestiuni:
Primăria Cluj-Napoca avea, la mijlocul lui 2004, 436 de angajaţi, iar astăzi sare de 900, iar Primăria Dej în doar 5 ani a reuşit să angajeze peste 100 de persoane în plus. Situaţia este similară în multe alte locuri, dar dacă privim doar multitudinea de directoraşi adjuncţi, şefi de servicii, şefi de departamente şi mulţi alţi şefi, cu secretarele şi şoferii aferenţi, putem să realizăm care este cu adevărat dimensiunea celor care încep serviciul lunea, la ora 12.00, şi-l termină vinerea, la aceeaşi oră. Citind declaraţiile din ZIUA de CLUJ de sâmbătă ale edililor din judeţ, am fost de-a dreptul stupefiat.
în capul tuturor acestor oameni, declaraţiile au ieşit făcând amprenta unui populism absolut cutremurător. Dacă cel puţin Emil Boc a vorbit despre performanţe şi scăderi de salarii în acest domeniu, în urmă cu un an şi jumătate, dar mai nimeni nu l-a ascultat, aceste personaje iluzorii ale scenei publice au considerat în majoritatea lor că schema de personal pe care o deţin nu este restructurabilă.
Dacă ar fi să fiu întrebat vreodată despre cum ar trebui repornită România, cred că singura soluţie ar fi ca în toate posturile publice la un moment dat să se găsească, cel puţin pentru 2 ani, oameni care au oferit în viaţa lor măcar 10 locuri de muncă şi 10 salarii. Cred sincer că singura şansă pentru România în acest moment sunt oamenii de afaceri dublaţi de experţi, vremea politicienilor de carieră fiind apusă. Aceştia s-au arătat incapabili în ultimii 20 de ani să repornească România.
