Motivul este la îndemână: geneza lumii moderne nu e doar o problemă de istorie, ci şi una identică întrebării "ce avem de făcut pentru a deveni moderni?". Hegel a plasat explicaţia în conştiinţa libertăţii individuale, care, în consecinţa Reformei, s-a generalizat, dar a conceput evoluţia societăţii ca parte a istoriei spiritului. Comte a plasat-o în afirmarea crescândă a ştiinţei moderne. Marx a plasat-o în trecerea la tehnica maşinistă, care ar fi pus în mişcare, treptat, relaţiile din societate. Nietzsche a văzut în cultura occidentală, de asemenea, semnele unui triumf, desigur chestionabil după opinia sa, al mentalităţii ştiinţifice asupra miturilor. Max Weber i-a căutat originile mai adânci în motivaţia comportamentelor umane şi, prin acestea, în eticile induse de viziuni cuprinzătoare asupra lumii4. Iar şirul ilustrărilor poate continua.
Astăzi, mai cu seamă pe baza oferită de tranziţia de la socialismul răsăritean la societatea deschisă, putem constata că ţări cu condiţii similare de "start" au înfăptuit în ritmuri variate tranziţia şi au ajuns în stadii diferite. Condiţiile generale de evoluţie au fost până acum aceleaşi: perioadă de pace în Europa, disponibilitatea Occidentului la a sprijini tranziţia şi la a-i premia pe silitori, ataşarea la Occident a devenit deviză cvasigenerală în Răsărit. Putem da credit, pe de altă parte, tezei lui Adam Smith, conform căreia orice popor are propensiune naturală spre progres, pe care îl va realiza de îndată ce nu sunt piedici. Aşa stând lucrurile, se poate asuma că diferenţele înregistrate între "tranziţiile" diferitelor ţări se datorează, în cele din urmă, culturii care induce comportamente şi acţiuni. Dependenţa abordată mai întâi de Max Weber - de la economie (şi societate, de fapt) la etică (şi cultură, în fond) pare să se confirme încă o dată, într-un context nou. Ipoteza (de la început) profundă a autorului lucrării Etica protestantă şi spiritul capitalismului (1905) este susţinută acum cu argumente suplimentare, chiar dacă în forma mai generală a condiţionării culturale a comportamentelor şi, prin acest intermediu, a societăţilor.
Tranziţia a infirmat încă o dată truismul conform căruia "de la economie porneşte totul", atestând, în schimb, dependenţa culturală a înseşi economiei. Cercetările consacrate apariţiei creşterii economice în zorii epocii moderne au probat, de altfel, dependenţa creşterii economice (măsurată în produsul pe cap de locuitor) de dezvoltarea libertăţilor individuale şi emergenţa libertăţilor din cadrul instituţional şi vederile oamenilor. Douglas C. North, în The Paradox of the West (1995), a argumentat că "eşecurile organizării umane presupun nu doar înapoierea economică, ci înapoiere socială, intelectuală şi politică, de asemenea... Spre complexa interacţiune dintre economic şi politică trebuie să îndreptăm cercetarea cheilor care dau seama de ridicarea Occidentului. Mergând înapoi un mileniu, cercetând rădăcinile libertăţii moderne, trebuie să privim, deopotrivă, spre cadrul instituţional şi spre contextul intelectual din care au ieşit percepţiile care au ghidat acţiunile umane". Creşterea economică a depins, aşadar, de cadrul instituţional, care, la rândul său, a depins de contextul intelectual configurat de reprezentări culturale ale libertăţii, ce au condiţionat percepţiile celor care au acţionat. Desigur că oamenii acţionează conform "intereselor", dar şi "interesul" cel mai propriu persoanei, "interesul personal", nu este nicidecum ceva dat nemijlocit, ci mereu o variabilă intermediată cultural.
În volumul Relativismul şi consecinţele sale (1998) am arătat că "dacă încercăm să extragem din această experienţă (a genezei culturale a libertăţilor NM) nivelele decisive pentru condiţionarea culturală a creşterii economice, atunci sunt de considerat următoarele: creşterea economică exprimată în producţia pe cap de locuitor; regim de proprietate având ca nucleu proprietatea privată; cadru instituţional organizat în jurul libertăţii persoanelor şi al derivării voinţei publice din competiţia alternativelor; interpretări ale vieţii sociale ce susţin acest cadru; interes personal de care este legată conştiinţa interesului personal; percepţie a realităţii condusă de disponibilitatea la învăţare; acţiune de satisfacere a interesului personal; disponibilitatea la învăţare; percepţia orientată. Această "decupare" atestă cu forţa evidenţei dependenţa culturală - încă o dată: dependenţa de acea cultură care induce comportamente şi acţiuni - a modernizării.
