La o primă privire de ansamblu, se poate trasa o paralelă între evenimentele curente din Lumea Arabă şi evenimentele din Europa de Est din urmă cu mai bine de 20 de ani. În primul rând, se menţionează natura autoritară a regimurilor politice. Dar cea mai importantă asemănare din punct de vedere economic constă în vulnerabilitatea socială a maselor, dar şi contextul macroeconomic mondial, caracterizat prin concurenţa acerbă pentru identificarea şi penetrarea de noi pieţe cu potenţial. Lumea dezvoltată are nevoie de noi pieţe, la fel cum a avut nevoie de pieţele din spaţiul comunist în urmă cu 20 de ani. Este în interesul marilor economii dezvoltate de a deschide această regiune către modelul funcţional de economie de piaţă, mai ales dacă avem în vedere potenţialul economic ridicat al acestei regiuni, dar şi accesul facil la resurse energetice. Cu alte cuvinte, am putea spune că globalizarea bate puternic la poarta lumii arabe.
Cu extindere de la Maroc la Iran, Lumea Arabă cuprinde majoritatea statelor din Orientul Mijlociu şi Maghreb: Algeria, Bahrain, Egipt, Iran, Iraq, Israel, Iordania, Kuwait, Liban, Libia, Maroc, Oman, Teritoriile Palestiniene, Qatar, Arabia Saudită, Siria, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Yemen. Este o regiune strategică din punct de vedere economic, cu potenţial ridicat de evoluţie pe termen mediu şi lung. În primul rând, vorbim despre o populaţie de 400 de milioane de locuitori (6% din cea mondială), cu o pondere importantă a celei tinere. Totodată, regiunea dispune de rezerve importante de ţiţei şi gaze naturale (60% din rezervele mondiale de ţiţei şi 45% din cele de gaze naturale), care pot asigura intrări importante de fluxuri de capital, care pot fi utilizate în proiecte de investiţii pe termen lung. O primă analiză macroeconomică sumară a regiunii scoate în evidenţă funcţionarea echilibrată (excedente bugetare şi comerciale, un nivel redus al datoriei publice (sub pragul de 35% din produsul intern brut).
Cu toate acestea, o analiză macroeconomică mai elaborată scoate în evidenţă şi o serie de aspecte economice nefavorabile. Regiunea a cunoscut pe parcursul ultimelor trei decenii o creştere medie anuală de aproximativ 3,4% (în linie cu evoluţia economiei mondiale, ritm de 3,3%). Putem vorbi însă de dezamăgire, dacă comparăm cu ritmul de evoluţie a economiilor emergente (4,5%). Şi mai ales, dacă avem în vedere creşterea de câteva ori a cotaţiilor internaţionale în perioada analizată. De asemenea, se adaugă nivelul ridicat al inflaţiei (o medie anuală de 10% pe parcursul ultimelor trei decenii)! Mai mult, deşi dispune de astfel de resurse naturale şi umane, regiunea suferă de o serie de carenţe, care sunt piedici în calea dezvoltării durabile. Printre aceşti factori care au stat în calea dezvoltării regiunii se numără: regimurile politice autoritare, corupţia, lipsa unei clase de mijloc, nivelul ridicat al şomajului, factori de natură culturală, gradul redus de reglementare, guvernanţă, transparenţă. De exemplu, pe parcursul ultimelor trei decenii regiunea a rămas în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea economică. Dacă ne uităm la indicatorul PIB/locuitor, observăm o adâncire a decalajului dintre Lumea Arabă şi ţările dezvoltate.
Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Europa Centrală şi de Est, care a reuşit să recupereze din decalaje în raport cu economiile dezvoltate după căderea regimurilor comuniste şi trecerea la economia de piaţă. Iată, deci, o serie de aspecte economice care au determinat acumularea de tensiuni de-a lungul timpului şi declanşarea protestelor de masă pe parcursul ultimelor luni.
Cum am menţionat şi anterior, regiunea prezintă un potenţial ridicat de evoluţie pe termen mediu şi lung. Este, deci, important ca Lumea Arabă să devină din ce în ce mai integrată în economia mondială, însă este dificil de crezut că acest proces de integrare se va realiza peste noapte, cum de altfel, nu a fost uşor nici pentru economiile din estul Europei. Literatura macroeconomică identifică o serie de legi universale pentru performanţa macroeconomică pe termen lung, despre care momentan nu se poate vorbi în general în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord: concurenţa, capacitatea de guvernare, capacitatea de acţiune în perioada de criză, dreptul la proprietate şi respectarea dreptului de proprietate, rolul productivităţii muncii, calitatea actului de şcolarizare.
Andrei RĂDULESCU
analist Target Capital
