Intensificarea crizei în finanţele publice

În ultimele săptămâni am asistat la intensificarea crizei finanţelor publice. În zona euro a fost consemnat episodul portughez al acestei crize: autorităţile lusitane au fost nevoite să apeleze la un pachet de finanţare internaţională de 80 de miliarde de euro.

Totodată, situaţia din Grecia se deteriorează de la o zi la alta: ratingul suveran a fost redus cu mai multe trepte săptămâna trecută, iar pieţele financiare anticipează un proces de restructurare a datoriei publice. Criza pare să se extindă şi se pune întrebarea care va fi următoarea economie victimă. Însă criza finanţelor publice nu se limitează doar la zona euro. În Statele Unite, perspectiva ratingului suveran a fost redusă de către agenţia Standard & Poor's în aprilie. Problema stringentă constă în majorarea pragului datoriei publice ("debt limit").

Din analiza indicatorilor din sfera finanţelor publice se desprinde o imagine sumbră (atât în Europa, cât şi în Statele Unite), care exprimă perspective nefavorabile pentru evoluţia pe termen mediu a acestor economii. Cu menţiunea că în zona euro, criza se resimte mai puternic dat fiind faptul că statele membre ale regiunii nu mai dispun de independenţa politicilor economice (politica monetară, cursul de schimb, posibilitatea de emisiune de datorie în monedă proprie). În economiile anglo-saxone (Statele Unite, Marea Britanie) se observă deficite bugetare de două cifre pe parcursul ultimilor ani, expresie a intervenţiilor masive pentru evitarea colapsului sectorului financiar, în contextul celei mai severe crize economico-financiare mondiale din ultimele săptămâni.

De asemenea, datoria publică a consemnat o creştere importantă, apropiindu-se de 100% din produsul intern brut în SUA şi depăşind 80% din PIB în Marea Britanie. Zona euro a înregistrat un deficit bugetar de 550,5 miliarde euro în 2010 (pondere de 6% din PIB), în uşoară scădere comparativ cu 2009. Cu toate acestea, datoria publică a crescut la 7,8 miliarde de euro în 2010 (pondere de peste 85% din PIB). Atât nivelul deficitului bugetar, cât şi cel al datoriei publice se situează, deocamdată, cu mult peste pragurile stabilite prin Tratatul de la Maastricht.

Trebuie menţionat faptul că în cadrul zonei euro se menţin diferenţe între statele membre. În 2010, cele mai mari deficite bugetare din regiune (ca pondere în PIB) au fost consemnate în Irlanda (peste 32%), Grecia (10,5%), Spania (9,2%), Portugalia (9,1%). Deja pentru trei din cele patru economii menţionate a fost nevoie de susţinere financiară internaţională. Pe de altă parte, cele mai reduse deficite bugetare din regiune, ca pondere în PIB, au fost înregistrate în Finlanda (2,5%) şi Luxemburg (1,7%), în timp ce Estonia a consemnat un excedent bugetar (0,1% din PIB). Situaţia este oarecum similară dacă analizăm datoria publică. Se evidenţiază Grecia, cu un nivel de peste 140% din PIB, urmată de Italia (119%), Belgia (97%), Irlanda (96%), Portugalia (93%).

Din această analiză sumară se pot identifica potenţiale economii victime ale crizei finanţelor publice: Belgia, Italia, Spania. De altfel, recent, Fitch şi Standard & Poor's au redus perspectivele de rating suveran pentru Belgia, respectiv Italia. Cu alte cuvinte, am putea asista la continuarea efectului de "domino" în cadrul zonei euro. Desigur, autorităţile europene au încercat să atenueze proporţiile crizei, implementând sau luând în calcul o serie de măsuri, de la mecanismele de stabilizare financiare la propunerile de reformă a Pactului de Stabilitate şi Creştere. Se pare că asistăm la o schimbare a guvernanţei economice europene. Pe măsură ce această criză capătă dimensiune, principalele incertitudini constau în durata crizei şi în modul cum se va termina aceasta.

În acest context, se pot menţiona două scenarii extreme. Ţările din zona euro sunt penalizate de pieţele financiare prin prisma faptului că nu mai dispun de independenţa politicilor economice: politica monetară, a cursului de schimb, posibilitatea de a emite datorie în monedă proprie. Costul finanţării statelor celor mai vulnerabile (în principal cele din Europa de Sud) a atins niveluri record, ultima oară înregistrate în anii de dinainte de fondarea zonei euro. Astfel, datoria publică se amplifică de la un an la altul (efectul "bulgăre de zăpadă").

Totodată, măsurile de austeritate în implementare au impact nefavorabil pentru evoluţia economiei pe termen scurt (intensificarea contracţiei pentru unele economii). Prin urmare, se ajunge la amplificarea dezechilibrelor macroeconomice, fapt care se reflectă în ieşiri masive de capital din aceste economii, iar înăsprirea secetei de capital contribuie la noi creşteri ale costurilor de finanţare. Într-un scenariu extrem, unele economii ar putea fi nevoite să renunţe (cel puţin temporar) la zona euro. Întoarcerea la moneda proprie ar rezulta într-o depreciere masivă a acesteia şi reechilibrarea acestor economii, numai că un astfel de scenariu ar putea echivala cu finalul zonei euro. Ar avea impact nefavorabil asupra pieţelor financiare internaţionale, asupra sentimentului investitorilor şi consumatorilor, putând determina o nouă criză mondială.

Un alt scenariu extrem este uniunea politică în Europa. Cea mai severă criză economico-financiară mondială din ultimele decenii a scos în evidenţă vulnerabilităţile zonei euro, iar criza finanţelor publice a reiterat importanţa existenţei unei uniuni politice. Dacă uniunea monetară ar fi fost acompaniată de o uniune politică, nu s-ar fi ajuns la situaţia de astăzi. În acest moment este greu de imaginat oricare dintre cele două scenarii.

Andrei RĂDULESCU
analist Target Capital