Am indicat, urmând pătrunzătoarea analiză a lui George Corm ("Le nouveau gouvernement du monde. Idéologies, structures, contre-pouvoirs", La Découverte, Paris, 2010), faptul că neoliberalismul, în conotaţia deja menţionată (preluată din "biblia" sa, care este cartea lui Milton Friedman, "Capitalism and Freedom", 1962), nu moşteneşte, de fapt, liberalismul. Înţeles exact, liberalismul rămâne diferit - o cultură bogată, amplă şi complexă, în vreme ce neoliberalismul este, de fapt, o ideologie sumară, de conjunctură. Neoliberalismul, de care fac mare caz, şi la noi, oameni aşa-zişi de "dreapta" (care îi îmbină efectiv, în cugetul şi deciziile lor, incult destul, pe Mussolini şi Hayek) este doar o simplificare simetrică cu cea a marxismului oficial de odinioară: în marxismul codificat, societatea era concepută prin reducere la relaţiile de producţie, în neoliberalism, societatea este concepută prin reducere la concurenţa egoismelor individuale. În ambele cazuri este vorba de vederi reducţioniste şi, în consecinţă, de "vulgate ideologice", cum spune, pe drept, Georges Corm. Observaţia profundă a cunoscutului consultant internaţional este că nu funcţionează vreo continuitate de la liberalism (care priveşte fiinţa umană într-un context istoric de viaţă şi concepe statul drept cadru de viaţă al oamenilor) la neoliberalism (care vrea să dizolve totul în egoism, concurenţă, piaţă). Neoliberalismul este o mentalitate străină de cultura cu bună înrădăcinare istorică a liberalismului şi de profunda abordare a fiinţei umane, proprie acestuia, fiind o abordare nouă, semiculturală şi antiistorică. Această abordare se lasă captată în câteva trăsături. Să le amintim.
Prima ţine de conceperea economiei: neoliberalismul, începând cu Milton Friedman, lasă la o parte considerentele sociale, politice, civice, morale implicate inevitabil în economie şi reţine doar indicatorii financiari, de fapt mişcarea monedei. Neoliberalismul actual este un "monetarism doctrinar" (cum spune, precis, Georges Corm, p. 32), iar această "abordare simplistă" a acaparat facultăţi de profil, mari porţiuni din mass-media, mentalitatea birocraţiei internaţionale, o parte a cetăţenilor, care, toţi, cred că aşa este bine să se gândească, alternativele fiind decretate a priori ca depăşite. Două evenimente - revoluţia continuă din informatică şi liberalizarea pieţelor internaţionale - dau apă la moară abordării monetariste, care se consideră ceva de la sine înţeles. "Logica neoliberală se impune fără dificultăţi majore, acordând monedei un statut de icoană sacră şi având nevoie de un gardian independent de orice putere politică (La logique néolibérale s'impose sans difficulté majeure, accordant ŕ la monnaie un statut d'icône sacrée, nécessitant un gardien indépendant de tout pouvoir politique)"(p. 38). Acest gardian este, de obicei, banca centrală, care, cel puţin de la Paul Volcker (Rezerva Federală din SUA) încoace, urmăreşte cu obstinaţie politici monetariste. Dezbaterea economică se simplifică astfel la extrem, eliminându-se interogaţii sociale, politice sau etice, în favoarea temei aproape exclusive a intervenţiei sau nonintervenţiei statului în economie. Se instalează o argumentare sărăcăcioasă, stereotipă şi neverificată (conform căreia statul este prost gestionar, sectorul public iroseşte resurse, statul cheltuieşte prea mult şi exercită o presiune fiscală nejustificată asupra sectorului privat) şi se întreţine iluzia păguboasă după care, prin definiţie, sectorul public este, oriunde şi în orice moment, rău gestionat în raport cu cel privat. Interesul public este sacrificat nemilos în neoliberalism de către profitorii demantelării structurilor de stat (p. 52). Asupra salariilor, pensiilor, fondurilor se pune o presiune la "flexibilizare", într-o lume postulată ca nesigură. Se încearcă distragerea atenţiei publicului cu teme precum "încălzirea globală", "lupta contra foamei", "ofensiva contra corupţiei" şi "paradisurilor fiscale".
"Mondializarea, departe de a fi împlinirea cosmopolitismului moral şi etic care încoronau filosofia lui Immanuel Kant sau marile religii, a creat astfel un vid de gândire socială, de ideal colectiv, de aspiraţie la o fraternitate umană mai mare (La mondialisation, loin d'ętre l'épanouissement du cosmopolitisme moral et éthique que prônaient le philosophe Immanuel Kant ou les grandes religions, a ainsi créé un vide de pensée sociale, d'idéal collectif, d'aspiration ŕ une plus grande fraternité humaine)" (p. 94). Veritabile interogaţii economice - precum etica economică, sensul justiţiei, natura (raţională sau iraţională) a organizării producţiei, coerenţa spaţiilor economice, servirea interesului public, sensul statului - sunt lăsate dezinvolt în afara conştiinţei publice. Premiile Nobel în economie încurajează acest curs. Cunoaşterea economică adoptă un sens îngust, funcţionalist. Se cultivă o "economie ficţiune (économie-fiction)" bazată pe matematică (p. 119) şi modelări realizate de ordinatoare. Facultăţile de economie îşi reduc pretenţiile şi se degradează în simple şcoli de comerţ şi de "gestiune a afacerilor". Mulţi oameni devin avocaţii "pieţei unice", fără să înţeleagă implicaţiile acesteia. Asistăm la o "financiarizare a economiei (financiarisation de l'économie)" (p. 139), care este însoţită de sporirea "incertitudinii" şi de expansiunea "produselor derivate", a "speculaţiilor financiare", a "economiei rentei neproductive", de răspândirea impresiei că banii şi inteligenţa sunt legate, de prăbuşirea criteriilor etice şi de proliferarea sentimentului "crizei gestiunii economice". Lupta cu problemele zilei se înlocuieşte de către adepţii improvizaţi ai neoliberalismului sau oportunişti cu lupta cu trecutul deja înfrânt. "Din păcate, departe de a se calma, chiar de a dispărea la sfârşitul «socialismului real», maşina anticomunismului s-a ambalat total după victoria pe care a înregistrat-o. Ea nu numai că ignoră problemele fundamentale ale justiţiei sociale, dezvoltate de secole prin învăţătura Bisericii, apoi prin filosofia Luminilor, dar pretinde astăzi să impună ideologia neoliberală la ansamblul planetei ca nouă utopie destinată să permită un viitor radios. În vreme ce se putea crede debarasat de sloganurile de care au abuzat toate revoluţiile în cursul ultimelor secole, conservatorismul neoliberal ne-a readus sloganuri nu mai puţin periculoase şi perverse (Malheureusement, loin de se calmer, voire de disparaître avec la fin du «socialisme» réel, la machine de l'anticommunisme s'est totalement emballée aprčs sa victoire. Non seulement elle ignore les questions fondamentales de justice sociale, développées depuis des sičcles par l'enseignement de l'Église puis pas la philosophie des Lumičres, mais elle prétend aujourd'hui imposer l'idéologie néolibérale ŕ l'ensemble de la plančte, comme nouvelle utopie destinée ŕ permettre les lendemains qui chantent. Alors que l'on pouvait se croire débarrassé de ces slogans dont toutes les révolutions ont abusé au cours des derniers sičcles, le conservatisme néolibéral nous a ramenés des slogans non moins dangereux et pervers)" (p. 159-160).
