A) România nu este doar într-o criză, ci într-o constelaţie de crize: criză financiară, criză economică, criză politică, criză instituţională, criză a calificării liderilor, criză profesională, criză de motivaţie, criză de viziune. Niciodată în istoria modernă a României (cum ne spun istoricii) nu s-au strâns atâtea crize, ce au o sursă comună: incapacitatea (mulţi spun, pe drept, incompetenţa) administraţiei ţării.
B) Nu a existat o "criză mondială", iar creşterile economice din China, Polonia, Austria, Germania şi multe alte ţări probează afirmaţia. Au fost recesiuni în unele ţări, o criză financiară în altele, poate alte crize, repede luate sub control, însă. Desigur că România a fost afectată de ceea ce s-a petrecut în alte ţări, pe canalul exporturilor, care s-au redus, pe cel financiar (fiind o ţară profund dependentă de finanţări externe), pe cel al ratei de schimb şi pe canalul încrederii. Dar afectarea a depins de politicile ei interne, din 2009 încoace, care au ocolit tocmai dezvoltarea ţării, afundându-se în obsesia "tăierilor".
Acum Traian Băsescu şi corul ce-l urmează lansează o altă teză falsă: aceea că România ar fi luat din timp măsuri anticriză, tăind salariile şi pensiile, şi a anticipat ceea ce va surveni în Europa şi chiar în lume.
Cât de falsă este teza voi argumenta în câteva rânduri, în continuare. România a tăiat salariile în 2010 şi a redus pensiile, dar măsuri anticriză nu a luat până acum. Nu discut aici ilegalitatea acelor tăieri şi reduceri. Măsurile impuse de Traian Băsescu erau oricum lipsite de o fundamentare economică şi au afectat grav consumul şi piaţa internă, fără de care relansarea economică nu este posibilă. Nici astăzi nu sunt adoptate în ţara noastră, de către autorităţi, măsuri anticriză, încât, din nefericire, administraţia lui Băsescu nu a indicat vreo cale pentru cineva. Conducerile din ţările europene sunt, totuşi, mai înţelepte şi, înainte de orice, mai competente decât spasmodica (ca să preiau termenul din The Economist) conducere nepricepută de la Bucureşti. Dovada peremptorie este împrejurarea că nici o ţară nu s-a lăsat inspirată de măsurile dâmboviţene şi nici o voce autorizată nu a subliniat altceva decât că la Bucureşti se face un experiment.
Traian Băsescu a lăsat să-i scape deunăzi afirmaţia că "stăm mai bine decât ţări din Uniunea Europeană (UE) şi din zona euro". Este o altă mistificare, ce se demască la cea mai simplă confruntare cu faptele. O ţară, vedem bine, poate să plătească salarii şi pensii şi să fie, totuşi, într-o criză financiară, economică şi socială adâncă. Este, evident, cazul României de astăzi. Putem compara nivelul de viaţă a oamenilor din ţara noastră cu oricare altă ţară din UE şi zona euro şi vom rămâne decepţionaţi. Putem compara infrastructura, transporturile, funcţionarea instituţiilor şi toate celelalte. Decepţia sporeşte. Este adevărat că sub Traian Băsescu se câştigă campionatul la corupţie: aceasta creşte vertiginos şi singularizează ţara în Europa şi administraţia ţării în istoria României.
În aceste zile se discută situaţia financiară din SUA, Grecia, din Europa unită, şi se sugerează, de la Bucureşti, că întrucât astfel de ţări au probleme ale bugetului de stat, este normal ca România să aibă probleme. Traian Băsescu vrea să creeze iluzia că problemele României sunt de aceeaşi natură cu problemele altor ţări, încât ţara ar fi condusă cum trebuie, într-o situaţie dificilă, cvasigeneralizată.
Nimic mai fals! Iată câteva argumente:
În SUA s-a pus, într-adevăr, problema datoriei publice, care a atins 92% din PIB (comparativ cu 85% din produsul intern brut - PIB în zona euro), în condiţiile unui şomaj de 9,6% (10,1% în zona euro) şi ale unei creşteri a PIB de 2,9% (în zona euro fiind de 1,8%). Dar, aşa cum semnalează, într-un număr recent din Der Spigel, fostul preşedinte al Consiliului Economic al SUA, Lawrence Summers, în Statele Unite impozitele preluate de stat sunt doar 15% din PIB. Este cel mai jos nivel de preluare din ultimele decenii ale istoriei americane.
În mod limpede, banii sunt la cetăţeni, statul fiind alimentat parcimonios. De aceea, SUA întâmpină probleme bugetare la nivelul statal, dar acestea ţin de o anumită distribuţie privat-public a resurselor. Nu este cazul să ne întrebăm aici câţi bani sunt la cetăţenii României, deoarece răspunsul îl cunoaştem fiecare. În ţara noastră, din păcate, banii nu sunt nici la stat şi nici la cetăţeni, căci, graţie proastei administraţii, se produc prea puţini bani.
Grecia, oricum s-ar privi lucrurile, nu este nici ea o analogie pentru România.
Şi aici avem o distribuţie a resurselor financiare privat-public diferită de a României. Grecii sunt incomparabil mai înstăriţi decât românii, statul lor nu preia de la ei cât preia statul român de la cetăţenii săi. Pe deasupra, capacitatea Greciei de a-şi genera resurse, inclusiv ca stat, nu se lasă comparată cu cea a ţării noastre. De aceea, pachetul de susţinere financiară a Greciei (109 milioane de euro, cu dobânda de 3,5%, pentru 15 ani, la care se adaugă contribuţii private de 50 de miliarde, împreună cu măsuri de creştere economică şi investiţii), hotărât recent de liderii UE, este impresionant, dar realist şi menţine Grecia la un nivel de dezvoltare şi de abordare a problemelor, la care ţara noastră, respectiv, conducerea ei astăzi abia dacă pot să viseze. Autoflatările conducerii de astăzi a României nu ţin loc, nicidecum, de soluţii.
