Recent, conducerea fundaţiei a publicat raportul pe 2010 (Jahresbericht 2010), care dă o imagine concludentă asupra anvergurii şi complexităţii acţiunii cunoscutei instituţii germane. M-a interesat, desigur, şi ca bursier german, să observ situaţia României în relaţie cu ţări comparabile. Ce se constată?
Din România, în 2010, au plecat la studii în Germania 499 de persoane (Au venit 86 de germani), din Polonia 1.307 (660 invers), Ungaria 585 (206), Bulgaria 521 (46), Serbia 374 (91 invers), Ucraina 1.184 (257), Kazahstan 649 (106), Cehia 411 (235) etc. Doar spre luare aminte: Egiptul a trimis la studii în Germania 702 (au venit 250), Iordania 596 (72), Tunisia 393 (18), Vietnam 435 (93), Columbia 550 (178), Argentina 411 (318), Chile 387 (267). Se observă uşor că ţări cu o populaţie mult mai mică decât a României dau mai mulţi bursieri în Germania sau din această ţară. România actualei guvernări în educaţie este mai puţin atrăgătoare decât Kazahstan, Polonia, Ungaria, Cehia, Serbia şi altele. Pe de altă parte, Rusia, Ucraina, Kazahstan, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Polonia îşi menţin la nivel ridicat mobilităţile pe linia studiilor, în relaţie cu Germania.
Pe linia cercetării ştiinţifice, România a trimis 153 de persoane spre Germania (primind 98), în vreme ce Polonia a avut 431 (352), Rusia 759 (472), Serbia 187 (84), Cehia 289 (199), Ucraina 229 (159), Ungaria 347 (252), Uzbekistan 145 (159), Bulgaria 188 (114), Georgia 177 (48). Şi aici România se plasează în spatele unor ţări cu populaţie mult mai mică (Bulgaria, Ungaria, Cehia etc.) şi în spatele, proporţional vorbind, al multor altor ţări (Serbia, Georgia etc.). La schimburi Erasmus situaţia este cam aceeaşi: Cehia (cu 357 practicanţi + 74 studiu + 125 docenţi şi alţii), Ungaria (372+53+131), Polonia (582+94+306) sunt în faţa celorlalte ţări, în mod limpede. La bursele de studii de un an selectate de DAAD, România a dat 90 de persoane, Polonia 96, Bulgaria 80, Georgia 59, Serbia 57, Rusia 240, Cehia 71, Ungaria 118, Ucraina 97, Uzbekistan 31.
Ştim prea bine că nu se poate lua statistica unui singur an ca bază pentru concluzii definitive. De aceea, mă limitez să pun doar întrebări, luând în serios, totuşi, datele anului 2010. Am în vedere faptul că România a fost şi este beneficiara unei tradiţii de cunoaştere a limbii germane şi de cultură germană dintre cele mai puternice în Europa şi în lume. Ştim că dintre cei aproape un milion de germani din vremea războiului mai trăiesc în arcul Carpaţilor în jur de şaptezeci de mii. Observăm cât de mare este pierderea în unele comunităţi (de pildă, psihologia sau administraţia), care s-au construit pe tradiţie germană şi în care nici un profesor actual nu cunoaşte germana. Dar, oricare ar fi analiza, limba germană rămâne limbă internaţională a ştiinţei şi culturii, în bună parte a politicii mondiale. Germania - după ce a fost centrul ştiinţific, tehnologic, artistic, filosofic, teologic al lumii înainte de venirea la putere a lui Hitler - rămâne în poziţia de ţară dintre cele mai inovative, mai productive şi mai capabile să inspire direcţia de evoluţie a lumii. Este un argument istoric valid acela că românii au profitat mereu de apropierea de ştiinţele, cultura, tehnologia germane.
Iar dacă toate aceste premise, sumar evocate, sunt adevărate - şi, cu siguranţă, sunt - atunci nu ar fi cazul ca autorităţile române să încurajeze contactele cu fundaţiile germane? Aşa cum arată statisticile menţionate, România foloseşte prea puţin oportunităţile de pregătire a studenţilor şi specialiştilor ei în Germania. Proporţional cu populaţia lor, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Kazahstan, Serbia întrec România, unele o întrec şi la modul absolut (Cehia, Ungaria). Nu ar fi cazul ca şi sub acest aspect România să schimbe direcţia evoluţiei educaţiei pe care o cultivă? Nu de mult, un înalt reprezentant german îmi spunea că la guvernarea actuală din Bucureşti nu se poate discuta. Un înalt reprezentant chinez a fost mai direct şi cât se poate de exact: România a încăput pe mâna nepricepuţilor.
