Bastarzii FSN-ului - PSD & PD-L (cu sau fără cratimă)

Între 1938 şi 2010, românii şi-au mâncat viaţa trăind ori în cea mai rea dintre lumile posibile (comunismul) ori alegând răul cel mai mic. Ca naţiune (civică, nu etnică), am uitat ce este binele, “foartebinele” ori “celmaibinele”.

Ca indivizi, poate că mulţi dintre noi s-au salvat, fiecare în felul său. în cultură, sport, economie, vacanţe sau timp liber, ne-am mai descurcat, chiar dacă au existat oscilaţii extreme.

Politica este însă domeniul cu o neîntreruptă continuitate negativă, chiar malefică. Nu vreau să filosofez (cu S de la óïößá / sophia = “înţelepciunea”, nu cu Z de la æüöïò /zophos = “întunericul, locul unde apune soarele”) asupra cauzelor decadenţei politice prelungite în care trăim, pentru că sunt prea multe. La care se adaugă o serie de motive. Doar constat că politica este domeniul neîmplinirilor. Si că ne-am cam obişnuit cu răul. Nici nu ne mai vine să credem că viaţa politică poate fi trăită măcar normal, chiar dacă nu bine.

 

Lucrurile sunt, de fapt, simple. Ne confruntăm cu răul şi nu ştim cum să-l înfruntăm. Iar din această nehotărîre se naşte o abordare complicată, trădată de fraze labirintice. Dar răul trebuie înfruntat. Direct. Indiferent de formele grafice prin care înţelegem să-l desemnăm – răul, “răul,” Răul, RĂUL ori “the r-word” (“cuvântul care începe cu r-”). însă înfruntarea răului în forme politice te pune într-o dilemă: ca să înfrunţi răul, trebuie să intri pe terenul de joc, adică în politică; ceea ce înseamnă să accepţi aceeaşi lume, să foloseşti aceleaşi mijloace ori unele similare; sau să refuzi a intra în politică, dar atunci nu mai ai dreptul să te plângi de rău.

 

Sursele răului politic trebuie căutate în “momentul 0” al democraţiei autohtone, când la putere au venit Ion Iliescu şi Frontul Salvării Naţionale. Ca premier a fost desemnat Petre Roman, preşedinţii celor două camere au devenit Alexandru Bîrlădeanu şi Dan Marţian, iar structurile militare şi de informaţii erau împânzite de agenţi KGB şi GRU cu grade de general. Mai exista şi câte un agent CIA ori MI 6, dar cu o floare nu se putea face primăvară. Ca dovadă, unul este deja la închisoare, cu toate că datorită lui s-a evitat baia de sânge planificată, iar Ceauşescu a fost arestat. Cum oamenii FSN-ului habar n-aveau cu ce se mănâncă democraţia, după partidul unic comunist, partidul-stat, la putere a venit partidul hegemonic. în toată această Cabală obscură s-a creat la un moment o confuzie şi o zaveră, din care s-au desprins două partide – FSN/ FDSN/ PDSR/ PSD şi FSN/ PD/ PD-L. Siamezii au devenit apoi duşmani şi a trebuit să fie separaţi.

 

Din teogonia începuturilor confuze s-a născut şi un mit, cum că unul din cele două partide siameze despărţite ar fi fost rău, mare, hegemonic moderat, iar celălalt, mai mic, dar mai bun. Cele două partide au avut o istorie oarecum inversă. în vreme ce PDSR/PSD a pierdut mai întâi nişte alegeri, apoi treptat din putere, devenind un partid cvasinormal, PD/PD-L şi-a şters urmele, a scăpat de “părintele fondator” Petre Roman şi s-a ales cu Traian Băsescu. Acesta din urmă a câştigat la început mai toate bătăliile, după care şi-a scos partidul din Internaţionala Socialistă, unde era codaşul clasei, şi l-a înscris în PPE. După ce Prâslea PD a prins putere, s-a petrecut un fenomen straniu: micul partid încearcă acum să devină partidul hegemonic. La fel precum fusese PSD nu cu mult timp în urmă.

 

Multă vreme, PDSR/PSD a tot luat deputaţi, senatori, primari de la PD. Acum, se petrece fenomenul invers. Când un partid era la putere, celălalt era în opoziţie, iar când unui partid îi mergea bine, celuilalt îi mergea rău. Si viceversa. Nouă ne-a mers rău tot timpul. Nu ne-a fost bine nici măcar în cele nouă luni de pace între cele două partide, când au format cea mai recentă “monstruoasă coaliţie” din istoria naţională.

 

Am renunţat la abordarea lombrosiană după ce am terminat liceul şi am început să studiez psihologia modernă. După ce i-am descoperit şi acesteia limitele, mă gândesc că totuşi Lombroso avea dreptate, măcar în 50% din cazuri. Le studiez fizionomia “independenţilor,” cei care trec de la un partid fesenist la celălalt, dar este politically incorrect să spun ce gândesc sau să scriu. Si ca să nu descriu ce văd în “oglinda sufletelor”, mă refer la concepte.

 

în centrul unui scandal recent se află un tip, care este asociat cu alţi tipi. Dacă te uiţi la el cu atenţie, dar şi la asociaţii săi, îţi dai seama că posibilitatea ca România să se fi transformat într-un Mafia State a fost precum trecerea glonţului pe lângă ureche când eşti pe front. O voce îmi spune că m-am prins prea târziu, glonţul n-a mai trecut “pe lângă” ureche, şi că nici nu mai are importanţă care dintre cele două partide desprinse din FSN este la putere, cel de stânga sau cel de dreapta, din moment ce rezultatul ar fi cam acelaşi. Ghici care?