Universitatea. Între balet şi suflete.

Aş vrea să menţionez din start următorul lucru: acest text nu este unul obiectiv şi nici nu am pretenţia să fie tratat astfel, deoarece scriind despre o instituţie în care ai fost educat, devii atomat părtinitor, iar discernământul, trecut prin filtrul personal, poate deveni o pledoarie "pro domo".

Sigur, această analiză sau dezbatere are un început definit, dar poate continua la nesfârşit, asemeni tentativei de a găsi un răspuns la eterna întrebare despre ce este un intelectual şi care i-ar fi "fişa postului". Aşadar, care ar trebui să fie rolul universităţii - în cazul în care mai avem nevoie de aceste instituţii - şi ce ar trebui să facă sau să nu facă cu mintea şi sufletele celor care îi calcă pragul, în calitate de studenţi? Da, nu am greşit nimic atunci când am scris "mintea şi sufletele" studenţilor, căci, surprinzător pentru unii sau banal pentru alţii, aceştia sunt nişte fiinţe care au şi suflete, nu doar o cutiuţă cu materie cenuşie care trebuie şlefuită - uneori, manipulată sau alterată - în acord cu spiritul timpului sau cu valorile societăţii în care este educat. Am avut posibilitatea să studiez opiniile multor intelectuali referitoare la rolul universităţii sau diversele categorii în care sunt împărţite acestea şi trebuie să recunosc că nu am găsit nici o analiză sau clasificare care să mă mulţumească. În pofida acestui fapt, citind "The Closing of the American Mind" (Simon and Schuster Paperbacks, New York, 1987 sau ediţia românească "Criza spiritului american", editura Humanitas, 2006) a lui Allan Bloom, am găsit un punct de vedere interesant. Unul dintre cei mai străluciţi universitari americani din ştiinţele socio-umane a dedicat un întreg capitol din această carte studenţilor, bineînţeles, analizând şi rolul universităţii sau al "segregării" ştiinţelor din cadrul acestora în diverse "insule".

Profesorul Bloom a tras un semnal de alarmă cu mai bine de două decenii în urmă şi a radiografiat starea deplorabilă în care ajunseseră universităţile, - nu doar cele americane -, împreună cu studenţii acestora, chiar şi cei mai străluciţi dintre ei. N-o să fac o recenzie acestei cărţi, care, în viziunea mea, este extrem de actuală (mai ales) în anul 2012, deoarece s-au scris sute de recenzii, pe care le puteţi găsi în jurnale academice sau cu o simplă căutare pe Google. Ce are cartea profesorului Bloom şi altele, la fel de cunoscute sau devenite best-sellere, nu au şi nu vor avea niciodată este spirit. Mult spirit. Deşi nu sunt de acord în totalitate cu toate punctele de vedere exprimate acolo, dânsul are dreptate atunci când afirmă că sufletele studenţilor şi-au pierdut acea energie miraculoasă, devenind extenuate şi flacide, capabile să calculeze, dar incapabile să-şi asume o cunoaştere de sine sau a lumii înconjurătoare plenară, cu spirit, pasională, adevărată.

Bloom descrie profesorul ideal, din punctul lui de vedere, şi face elogiul educaţiei liberale - una din cele mai importante teze ale acestei cărţi - însă contribuie, de fapt, la înţelegerea noii generaţii de studenţi (cea a anilor 1980), a căror esenţă nu se deosebeşte prea mult de cea a actualilor studenţi, în opinia mea, şi de care reputatul profesor se simţea străin. De altfel, unul dintre cele mai importane mesaje ale celor 392 de pagini poate fi formulat, grosso modo, în felul următor: criza universităţii este gravă, deoarece societatea depinde esenţial de universitate. Criza s-a agravat şi din cauza unei falii prea mari între ştiinţele umaniste şi cele exacte, primele fiind considerate neimportante, aproape inutile, desuete şi cu o prea mică aplicabilitate; prin urmare, bugetele sau resursele universitare sunt repartizate într-o manieră discriminatorie, având consecinţe nefaste asupra întregii societăţi. Oare nu aşa stau lucrurile la nivel global? Acum, când toată lumea visează să devină fericiţii posesori ai unor MBA-uri oferite de universităţile de top, să lucreze pentru FMI, Banca Mondială, McKinsey sau Apple (doar câteva exemple), care este procentul acelor "sinucigaşi" idealişti sau naivi care aleg să fie educaţi în spritul ştiinţelor umaniste? Nu am o cifră, deşi avem acces la o sumedenie de top-uri, rating-uri sau baze de date ale universităţilor din toată lumea şi ale specializărilor din cadrul acestora, putem constata că această cifră este mică.

Nu vreau să fiu înţeleasă greşit: nu consider lipsite de importanţă, inutile sau superficiale persoanele care îşi doresc să activeze în cadrul instituţiilor enumerate mai sus; ca în orice ecosistem, fiecare verigă are importanţa sa iar dacă una dispare, atunci apare riscul dispariţiei unui întreg lanţ trofic. Consider că acelaşi principiu ar trebui să fie respectat şi în cadrul universităţilor sau, la nivel macro, în cadrul societăţii. Fiecare individ, fiecare ştiinţă, fiecare domeniu îşi are rolul său şi ar trebui să existe o relaţie de simbioză şi interdependenţă echilibrată între acestea. Poate că opinia mea are tente elitiste, însă consider extrem de important ca universităţile să-şi păstreze aceste echilibre şi să nu neglijeze ştiinţele umaniste, deoarece acesta este nucelul care solidifică personalitatea, este catalizatorul întrebărilor existenţiale, ne determină să ne interogăm asupra scopului şi direcţiei personale, dar şi a societăţii în care trăim. Întotdeauna când am fost întrebată la ce facultate studiez sau am studiat, mi s-a râs în faţă, uneori deschis, alteori mai subtil, însă, din varii motive, Facultatea de Studii Europene este considerată o facultate "de balet".

Nu ştiu cum poate să fie considerată o facultate "de balet" o facultate unde nu se citesc cărţi, ci kilograme de cărţi, unde se studiază filosofia, ştiinţele politice, istoria, relaţiile internaţionale, dreptul şi câteva limbi străine, însă, dezbrăcându-ne de lobby-ul clişeistico-revanşard specific celebrelor frăţii de la Harvard sau Yale - care nu mi se pare corect, deoarece locurile prin care trecem, studiind, nu devin perfecte sau cele mai bune doar pentru că am trecut şi noi pe-acolo, mă simt privilegiată să fi avut acele cursuri "de balet" şi să fi avut dascăli în adevăratul sens al cuvântului.