Din trecut pot desprinde diferite esenţe ale vieţii, una dintre ele, libertatea, e mereu în subconştient, deoarece cred că-mi stăpâneşte destinul. Libertatea vieţii o poţi trăi în hazard, cu o abnegaţie iluzorie de câştig imediat sau cu liniştea propriei nefericiri. Există în fiecare din noi o viaţă a trupului şi una a sufletului. Suntem conştienţi de importanţa fiecăreia şi le privim cu o tentă de separare şi/sau din contră, încrucişate prin raţiune.
Acţionăm sau ne iluzionăm că o facem spre o permanentă consecinţă favorabilă în ceea ce întreprindem, urmărim un scop precis, dus la limita irealului, care te aruncă în apropierea instinctului morţii. Suntem măcinaţi de gânduri benigne sau maligne pe tot parcursul existenţei noastre, de la copilăria plină de false ranchiuni până la bătrâneţea plină de resentimente sordide. Vigoarea fizică, înclinaţia spre răzvrătire, frământările sfâşietoare ale minţii şi ficţiunea psihică în care trăim ne împing spre distorsionarea raţiunii şi intrarea într-o realitate referenţială, la finalul căreia realizăm că viaţa fiecăruia e mai complexă decât teoriile care stau la baza ei. Poate că au dreptate cei care susţin că destinul omenirii e progresul.
Dezvoltarea lui e bazată pe credinţă, idei sociale, intuiţie de geniu, educaţie. La toate acestea contribuim fiecare şi ne aducem aportul prin simpla prezenţă a noastră pe Pământ. Ideile de mai sus se învârt în jurul unor trăiri nedefinite ideologic, au la bază interpretări contradictorii, pot duce la un relativism moral, pot avea iluzia unor predeterminări divine. Tulburător... Indiferent de persoană şi de neajunsurile pe care ni le aduce viaţa, trăirile din noi trebuie să depăşească condiţia de moment, inspirând agape senzuale care să supravieţuiască dincolo de toate aparenţele. Mă întorc la libertate, la libertatea sufletului, pentru că în ceea ce priveşte libertatea trupului, uşurinţa de a o hrăni şi de a o înţelege e mai accesibilă, dar în trăirile interioare timpul e suspendat, în permanenţă ne deplasăm între două graniţe, una a ispitei şi cealaltă a prejudecăţii. Aici, cred, se defineşte viaţa unui om: între ispită şi prejudecată. Cu toţii trăim între bine şi rău, alb şi negru, zi/noapte, etc., dacă e să definim în două elemente existenţa, căutăm fiecare interpretarea potrivită. Cred că de la Adam încoace şi ispita lui pentru măr şi până la Steve Jobs, celebru printr-un alt măr pe care ni-l lasă moştenire ca dovadă a progresului, (dar care poate reprezenta în acelaşi timp simbolul prejudecăţii faţă de o boală, încă, nemiloasă, istoria, şi aici apare un alt măr celebru, cel al lui Newton), se demonstrează, cumva, esenţa caracterului uman: o luptă permanentă între ispită şi prejudecată sau dacă vreţi între prejudecată şi ispită.
Apar în timp curenţi potrivnici asupra noastră. Cum îi traversăm? Care e starea faţă de care alegem să ne poziţionăm? Prin ispită, dându-le imbold şi urmărind în străfundul inimii atingerea satisfacţiilor propuse, sau prin prejudecată, care ne spune că îmbrăţişând curenţii ne prăbuşim?
Cum putem înţelege echilibrul dintre cele două graniţe în care se află sufletul nostru? Numai prin libertate, prin puterea care o conferă, prin alegerea la care e părtaşă. Voinţa şi înţelepciunea ca virtuţi, precum şi percepţia şi intuiţia ca însuşiri m-au ghidat, pe mine şi pe mulţi alţii, de-a lungul vremii în marea majoritate a decizilor (ne)luate. Cercetarea raţională a ideilor, asprimea disciplinei intelectuale şi o anume reţinere conduc drumul sufletului spre luarea celor mai bune decizii. Ambasadele celor două graniţe sunt legate prin echilibru. Ce uşor pare şi ce greu de ajuns la el este! Tentaţia e arma ispitei şi reţinerea armei prejudecăţii în acest duet al libertăţii de a opta, de a îmbogăţi sufletul cu satisfacţia împlinirii deciziei luate, oricare ar fi ea. Aceste extreme ale vieţii, ispita şi prejudecata, sunt slăbiciuni dobândite sau ne naştem cu ele?
Probabil că orice decizie care are la bază unul din cele două filoane ale sufletului se sprijină pe un sentiment de slăbiciune şi trebuie să luptăm prin toate mijloacele pentru a ne elibera spiritul. Sufletul fiecăruia are o ariditate lăuntrică, o satisfacţie aparte atunci când ajunge să savureze momentele de singurătate, e locul cel mai potrivit în care imaginarul e real şi realul e imaginar. De la fabuliştii antici şi până la celebrii scriitori contemporani, teoriile asupra vieţii, găsirea libertăţii, mediatizarea progresului sau înţelegerea sufletului au trecut prin diferite interpretări, la care adaug eu pendulul care bate între prejudecată şi ispită, ca înţelegere a destinului propriu.
La una din întâlnirile întâmplătoare care apar în viaţă am descoperit mai puternic ca oricând lupta interioară a raţiunii în faţa destinului. Libertatea de a alege varianta de abordare a diferitelor subiecte şi faptul că "cine poate mult poate şi puţin", o veche zicală, demonstrează principiul conform căruia pe drumurile lungi se merge pas cu pas. Ca să înfrunţi prejudecata trebuie să te bazezi pe faptul că ceea ce e văzut aproape trebuie văzut şi de departe, şi invers. Pentru a descoperi ispita poţi folosi râsul care, pentru câteva momente, te poate îndepărta de spaima care te cuprinde când devii conştient de posibila greşeală. Dificultatea poziţionării faţă de un străin şi, în acelaşi timp, apropierea faţă de un trup destins, cu un sentiment de onoare, trimite sufletul în nesiguranţă. Acolo, în nelinişte, unde tulburările sunt fără margini, trupul începe să se lumineze, judecata e aşezată pe stăvilarul tăcerii, iar destinul se află în momentul cel mai delicat al lui.
Aşa cum apa curăţă focul şi râsul e, câteodată, semn al neroziei, tot aşa trăirile sufleteşti capătă lumină şi ating echilibrul perfect doar în bolta pendulului. La un timp după momentul de referinţă, mintea îţi deschide o nouă ipoteză de interpretare. Dacă alegerea făcută şi percepută ca cea mai aproape de adevăr e asta o capcană a viitorului? E mai bine să dai frâu liber impulsului de moment şi să abordezi visceral anumite subiecte, să dai impresia de forţă? Sau din contră, să anulezi, cu eleganţă, orice punte de legătură, mascând aparenţele şi să eviţi orice posibilitate de coagulare a unor percepţii şi aserţiuni comune? Interesantă în astfel de momente e reacţia celuilalt sau mai bine zis cum te raportezi tu comportamentului, cuvintelor şi ideilor lui. În funcţie de abordarea pe care o are, te poziţionezi şi poţi alege un răspuns întrebărilor de mai sus. Înclinările sufleteşti se trăiesc cu rigoare, fiindcă ele caută să pună cap la cap elemente greu de alăturat între ele, încercând să elimine nălucirile necuratului şi speră să depăşească mrejele păcatului.
Călin BORDEA
(Călin Bordea este doctorand al UTCN)
