Politizarea şi depolitizarea ICR

Şi care sunt convinse că se pune la cale politizarea ICR. De către USL. Şi că o puzderie de oameni de cultură şi artişti de calitate nu vor mai beneficia, de acum încolo, de fonduri de natură să susţină opera lor. Şi să îi prezinte lumii largi. Care este adevărul? Cine politizează şi ce?

Ce este, în definitiv, Institutul Cultural Român? Este un instrument preconizat încă de pe vremea Brătienilor, prin care statul, utilizând bani publici, vine în ajutorul unor artişti. Şi al unor oameni de cultură. Îi ajută financiar să-şi continue opera. Şi îi face cunoscuţi în ţară, dar mai ales în lume. ICR s-a aflat, de la înfiinţare, sub tutela şi patronajul a trei instituţii prezidenţiale. Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Până la instaurarea regimului Băsescu, nu-mi amintesc să fi existat vreun scandal notabil legat de activitatea acestei instituţii.

De ce s-au schimbat lucrurile în ultimii ani? Din simplul motiv că ultimul preşedinte a ales să fie jucător. Luptându-se împotriva adversarilor politici ai PDL şi împotriva tuturor instituţiilor fundamentale şi nefundamentale ale statului, Traian Băsescu a aruncat în luptă orice a avut la îndemână. Păstrând proporţiile, la fel cum a procedat cu DNA, ANAF şi ANI, a făcut şi cu ICR-ul condus de Horia - Roman Patapievici. Şi camarila sa. La scurt timp după instalarea acestuia în funcţie, Patapievici a început să-şi publice o serie de analize, prin care a luat atitudine politică, atacându-i pe adversarii politici ai Preşedintelui Traian Băsescu, pe adversarii politici ai regimului patronat de acesta şi glorificându-l pe cel care şi-a arogat, în mod extra-neconstituţional, titlul de şef al statului. În scurt timp, cei mai apropiaţi colaboratori ai domnului Patapievici, plătiţi şi ei din banii publici ai ICR, au procedat la fel. Cel mai notoriu exemplu este al lui Mircea Mihăieş, vicepreşedintele ICR. Procesul a continuat. Aceşti luptători ideologici au devenit din ce în ce mai numeroşi, primilor adăugându-li-se şi beneficiarii unor stipendii ICR. Cum este, de pildă, scriitorul Cărtărescu.

De ani de zile, eu, şi nu numai eu, acuz conducerea ICR că s-a prostituat politic, compromiţând scopurile acestei instituţii. Şi nu numai politic. Ci şi estetic. Şi etic. Pe banii contribuabililor români, au fost publicate, în lume, cărţi ale lui Cărtărescu sau Patapievici, în care aceştia batjocoresc poporul român şi istoria sa. Cazurile sunt notorii. La fel au fost organizate expoziţii, care au stârnit un uriaş scandal internaţional, care au excelat prin mesaje pornografice şi naziste. Pentru aceste acte, prin care a fost compromisă imaginea României, imaginea poporului român şi a culturii şi artei acestuia, nu a fost nimeni tras la răspundere. Nici Preşedintele, sub al cărui patronaj funcţionează ICR, nu a suflat un cuvânt. Pentru că ICR l-a slujit. A făcut parte din arsenalul ideologic al acestuia.

ICR este scos din subordonarea preşedintelui - jucător. Care a fost tot timpul angajat politic. Şi nu dezangajat, cum scrie în Constituţie. Şi a trecut în subordinea Parlamentului. Care reprezintă toate partidele şi toate tendinţele politice. Cei care ţipă repetă, cu rea-credinţă, istoria drobului de sare.