Îmi pare rău că nu poate să-mi pară bine! Sau despre intelectuali şi... colonei

Mi-am amintit de ea în aceste zile în care pare că "cele şapte ţucale", localizate pe malurile Bahluiului (în alte vremuri) de regretatul Mihai Ursache, au fost deversate acum şi conţinutul lor sporit prin "îndrojdiere" pe malurile Dâmboviţei. Dar şi pe malurile altor râuri din ţara asta: Someş, Olt, Mureş, Argeş, Jiu, Criş...

Mai cu seamă două teme îmi provoacă cel puţin un disconfort care mă face să nu pot răspunde altfel la întrebarea "Ce mai faci?", decât prietenul meu Gicu. Şi, oricât aş fi învăţat eu de la Nenea Iancu, tot nu găsesc "consolare" decât eventual pentru una dintre ele. Anume, la cea privind "gîlceava intelectualilor". Scria I.L.Caragiale despre această categorie: "Omul care dispreţuieşte orice ocupaţie de imediată utilitate şi pentru el şi pentru lume şi se dedă la nobila profesiune de gânditor - se numeşte un intelectual. Sunt mii şi mii de unelte-n lume: glonţ şi năvod, plug şi sapă, teslă şi rândea, ciocan şi nicovală, cot şi terezii - cine le mai ştie pe toate? - un întreg arsenal inchizitorial! Fără acesta omenirea n-ar putea stoarce binele ei din sânul naturii, din sânul mamei crude, care mai totdeauna trebuie apucată strâns în cleşte, canonită, bătută până la sânge, ca să-ţi dea o picătură de lapte. Ei!... Intelectualul e prea blând fiu ca să-şi maltrateze cumva mama. Mâna lui, care n-are altă menire decât să treacă uşor pe frunte-i, s-ar murdări la atingerea vreuneia dintre uneltele de tortură. Intelectualul a venit în existenţa terestră înarmat cu o unealtă mult mai nobilă, o zestre divină: gândirea!" (în Universul, 8 octombrie 1899).

Astfel, e de înţeles (nu ştiu dacă şi de acceptat) că tipul nostru (moftangiul savant) se vede întotdeauna îndreptăţit să dirijeze "un institut naţional savant sau, dacă încă nu până acuma, va inventa unul sau două pentru a le dirija - institute absolut indispensabile României, care este şi trebuie să fie centrul şi farul cultural în Peninsula Balcanică... Ar fi o ruşine să lăsăm pe Bulgaria să ne ia înainte!". Mai mult chiar, întrucât "Moftangiul ştiinţific este sacrosanct", el trebuie să ia bani de la guvern (adică de la buget), dar nu trebuie să depindă de guvern! Vorba lui Nenea Iancu, ce guvern "ar vrea să stingă lumina, să rearunce România în obscuritate!". Prin urmare, ar trebui aplicat principiul popular (verificat, nu-i aşa, de istoria noastră milenară!) conform căruia "apa (a se citi guvernele) trece, pietrele (a se citi institutele cu moftangiii lor ştiinţifici) rămân". O mică (dar grea!) nelămurire stăruie însă: ce te faci dacă pietrele care rămân se transformă în pietre de moară? Ce sau pe cine vor măcina ele?

În ce priveşte a doua temă care mi-a încordat judecata în aceste ultime zile însă, până şi Nenea Iancu pare să nu-mi fie de prea mare ajutor. Este vorba despre lista coloneilor ajunşi la acest grad peste noapte, pentru care fapte?, vorba lui Alecsandri, neştiind nici ei înşişi. Ori ştiind prea bine pentru a le mai face şi publice. Mărturisesc că această avansare la apelul de seară nu mă miră foarte tare. Nu cad pe spate, cum se spune nu tocmai academic, nici la numărul mare de colonei apăruţi prin generaţie spontanee (peste două mii!), dar lista nominală a acestora e de natură a provoca nişte interogaţii foarte serioase şi grave referitoare la statutul şi onoarea militară, în special al corpului ofiţerilor superiori. Fie ei şi în rezervă. Ca fost elev al unui liceu militar, apoi ca militar cu termen redus, convocat după absolvire mulţi ani la rând la concentrări de pregătire militară tactică, ajungând în douăzeci de ani la gradul de locotentent-major (actual: căpitan) în rezervă, nu mă simt deloc confortabil atunci când încerc să-mi imaginez că (Doamne, fereşte!) s-ar putea să mă trezesc într-o situaţie de luptă sub comanda unui, să spunem, Robert Turcescu!

Sper ca ministrul apărării să facă tot ceea ce este necesar şi legal pentru a nu permite transformarea armatei române (atâta câtă mai e şi câtă s-a străduit realmente, după 1989, să-şi recapete măcar în parte onoarea şi demnitatea ce caracterizau vechea armată regală română) într-o ceată de haiduci ai parvenitismului politic! Cel puţin în ce-i priveşte pe colonei. Pentru că în privinţa generalilor, toate atribuţiile sunt la Preşedinte. Şi ştim cum le-a "îndeplinit".

Vasile GOGEA