Vestea că Băsescu nu mai e

"Deşteaptă-te, române!" şi nu este deloc exclus să constatăm că putem schimba imnul. Că românul s-a deşteptat. Ce ştim şi ce nu ştim despre sfârşitul acestei zile? Avem o prima certitudine. Şi anume că, în primele ore, s-au prezentat la urne sensibil mai mulţi români decât la celelalte referendumuri sau la prezidenţialele din 2009. Sunt scrutinuri asemănătoare. În niciun caz identice. Prin urmare, termenii de comparaţie sunt relativi. Deci avem mai mulţi decât atunci. Iar atunci fie ne-am apropiat de o prezenţa finală la vot de 50 la sută, fie am depăşit-o. Iată un prim semn bun.

Al doilea semn bun este chiar abandonul strategic al lui Traian Băsescu şi al PDL. Făcând că şi adversarii lor măsurători, corifeii regimului Traian Băsescu au ajuns la concluzia că nu pot obţine o susţinere activă a populaţiei. Că, prin urmare, mai mult din cei jumătate care, în mod natural, s-ar fi prezentat la urne, se pronunţau în favoarea demiterii. Şi, atunci, au încercat, în disperare de cauza, să recurgă la ceea ce am putea denumi susţinere pasivă. Solicitându-le tuturor susţinătorilor să nu se prezinte la vot. În acest fel, numărul acestora s-ar putea însuma cu cel al românilor care, în mod tradiţional, nu votează, 30 - 40 la sută, şi din această adunare artificială ar ieşi un rezultat fals. În tentativă de a-i confiscă şi pe absenţii tradiţionali, Traian Băsescu a comis, cred, o mare greşeală. Nu este deloc exclus că unii dintre aceşti cetăţeni să nu dorească să fie asimilaţi basistilor. Şi atunci, contrar aşteptărilor, să se prezinte la urne. Şi acum să ajungem la fondul chestiunii. Să admitem că electoratul lui Traian Băsescu ar fi, cum a spus el, de 30 la sută. Şi să admitem că toţi basistii sunt disciplinaţi. Şi rămân acasă. Dacă aşa stau lucrurile, Băsescu a înregistrat, în prima parte a zilei cruciale, un mare eşec. De ce?

Păi dacă circa 30 la sută dintre basişti, în mod disciplinat, au rămas acasă şi totuşi procentele prezenţei la vot, în primele ore ale dimineţii, au fost sensibil mai mari decât în cazul scrutinelor anterioare, printr-o logică extrem de simplă, ajungem la concluzia că voinţa românilor de a-l demite pe Băsescu este extrem de mare. Cum să obţii un scor atât de bun, în condiţiile în care pedelistii stau acasă, altfel decât prin mobilizarea, aş putea spune în masă, nu numai a susţinătorilor USL, ci şi a absenteistilor tradiţionali?

În istoria recentă a României, este un caz fără precedent că un om politic susţinut de un partid politic să încerce să câştige alegerile făcând apel la cetăţeni să boicoteze votul. Să renunţe la cel mai important drept conferit de Constituţie. Într-un trecut mai îndepărtat, a existat totuşi o asemenea situaţie. Generată de comunişti. În 1946. Atunci ei au făcut apel la populaţie să nu voteze. Au făcut chiar presiuni în acest sens. Populaţia a votat. Au câştigat la scor ţărăniştii. Dar, cu tancurile sovietice în spate, comuniştii au inversat pur şi simplu cifrele. Şi a urmat ce a urmat.

Cum va fi ziua de luni? Ne întoarcem în 1946? Spre o noua formă de dictatură? De tip Băsescu? Sau cetăţenii decid că îşi pot făuri singuri viitorul? Într-o singură zi.