Ocupat fără trupe. Condus de demnitari autohtoni dar care, în realitate, sunt agenţi ai unei Înalte Porţi. Adică spioni. Şi asta se întâmplă din mai multe motive. Primul şi cel mai important fiind faptul că partenerii euro-atlantici nu au încredere în noi.
Şi, dacă tot nu au încredere şi dacă tot au transformat România în paşalâc, atunci şi soarta politică, economică şi socială a românilor este tot tipică paşalâcului. Într-un paşalîc contemporan, cum este statul român, aşa-zis reformat sub regimul Traian Băsescu, toate principalele structuri ale administraţiei, precum şi ale serviciilor secrete şi celorlalte instituţii de forţă sunt controlate. De la distanţă. În funcţie de "diviziunea muncii", teleghidarea are loc de la Bruxelles, din câteva capitale europene sau de la Washington. Ea se face prin intermediul unor cozi de topor. Exact ca în urmă cu 300 de ani, când Principatele Române au fost transformate în paşalîc. Cozile de topor sunt personalităţi ale vieţii publice care s-au pus în slujbă unor puteri străine.
Pentru a mă face mai bine înţeles, le propun cititorilor să-şi amintească tot ce s-a întâmplat în România după al Doilea Război Mondial. Când noi am fost predaţi, cu cinism, Moscovei. Iniţial, România a fost invadată de trupele de ocupaţie. În scurt timp, însă, nu a mai fost nevoie de ele. Apăruseră "cadre de nădejde" autohtone, recrutate dintre trădătorii neamului, şcolite, instruite şi înregimentate la Moscova. Apoi, bine controlate, aceste cozi de topor erau propulsate în funcţii cheie de conducere în România, lăsate să-şi facă de cap, să-şi construiască un univers paralel în raport cu calvarul trăit de cetăţenii acestei ţări, să fure, să siluiască şi să huzurească, doar cu o singură condiţie, de a fi loiali Moscovei.
România avea, în 1990 şi în anii următori, şansa de a alege. De a rămâne legată de Moscova. De a staţiona în zonă gri. Între fronturi. De a deveni un partener egal şi loial al democraţiilor occidentale, asumându-ne responsabilităţile şi drepturile derivate dintr-un parteneriat euro-atlantic. Sau de a juca o carte care a mai fost jucată în urmă cu 300 de ani, cea a acceptării unei ocupaţii fără arme, prin transformarea României în paşalâc.
Din nefericire, mai mulţi importanţi lideri politici români au ales această ultima soluţie. Pentru ei, cea mai comodă. Iar Traian Băsescu, care nu este singurul vinovat şi nici singurul beneficiar, este cel mai elocvent exemplu de acest tip. Racolat de serviciile secrete române sub comunism, transformat în ofiţer acoperit, plasat în funcţii cheie, inclusiv în Occident, Traian Băsescu a fost fie racolat, fie a cochetat, nici nu se putea altfel, cu serviciul secret sovietic. Înainte chiar de a ne integra în NATO şi în Uniunea Europeană, treptat, serviciile secrete occidentale, şi în special cel american, au preluat sub control mulţi dintre agenţii existenţi.
Şi, evident, a apărut o nouă generaţie de cozi de topor provenite din serviciile inteligenţe, cum ar fi, de exemplu, Ungureanu sau Neamtu. Pentru a fi şantajabili şi controlaţi, toţi aceşti indivizi au fost lăsaţi să fure. Cât au vrut. Mâine revin asupra temei cu o noua analiză.
