România şi federaţia statelor europene

Lipsit de autoritate în faţa naţiunii. Dar asta înseamnă că autoritatea se va afla altundeva. La USL. Iar USL va trebui să răspundă, între altele, uneia dintre marile provocări ale istoriei. Care este poziţia USL faţă de proiectul uniunii statelor europene care, mai nou, este denumit federaţie? Este obligatorie o dezbatere. Şi un răspuns.

Este adevărat că singurul răspuns posibil la tendinţele de globalizare este concentrarea forţelor. De aceea dispar băncile mici. De aceea se produc atât de multe fuziuni în sistemul bancar. Pentru a lăsa loc giganţilor. De aceea naţionalele fuzionează şi ele, creând uriaşe societăţi transnaţionale. Care, aşa cum pe drept cuvânt se spune şi a spus-o până şi uzurpatorul de la Cotroceni, tind să se substituie conducerii politice a unor state. Să ia decizii în locul acestora. Dar cetăţeanul nu poate fi reprezentat pur şi simplu de forţa banului. El nu poate să stea pur şi simplu sub dictatul intereselor financiare ale unor concerne. Este motivul pentru care există acest proiect al unirii vectorilor de putere pe care îi reprezintă cetăţenii unui spaţiu cât mai larg geografic prin intermediul partidelor politice, a parlamentelor şi guvernelor. Aşa reapare conceptul statului supranaţional. Al federaţiei de state.

Dacă se va întâmpla aşa, dacă acest proiect european, care a încolţit cu decenii în urmă, se va materializa în viitorul apropiat, atunci România trebuie să ştie ce carte joacă. În ce combinaţie intră. Care sunt avantajele şi care sunt riscurile. Ce poate fi şi ce nu poate fi negociat.

Până la urmă, ce statut va avea această ţară în viitoarea federaţie a statelor independente? Va fi egală cu celelalte state? Sau va exista o federaţie cu mai multe viteze iar noi ne vom plasa pe un culoar greşit?

Cred că o analiză atât de necesară trebuie iniţiată de USL. Şi mai cred că ea trebuie să pornească cu luciditate de la cel puţin două realităţi. Prima este stadiul în care ne aflăm. Economia României este deznaţionalizată, dezmembrată, anarhică, nefuncţională şi necompetitivă. În ultimii 22 de ani, România s-a transformat într-o semnificativă piaţă de desfacere, în special pentru produsele statelor industriale din Europa, într-o importantă resursă de materii prime şi de forţă de muncă. Clasa de mijloc nu există, pentru că nu există decât într-un procent nesemnificativ capital autohton. Ca atare, printr-o viitoare uniune noi trebuie să câştigăm ceea ce am pierdut. Ceea ce am dat sau ceea ce ni s-a luat. Noi trebuie să primim asigurări că vom intra în rândul statelor europene cu o economie şi cu un nivel de trai performante. A doua realitate derivă din analiza intenţiilor polilor de putere UE. Şi, în primul rând, a intenţiilor Germaniei. Dacă Germania vrea consolidare şi integrare prin austeritate, atunci ea se va prăbuşi în sine şi va prăbuşi UE. Dacă, dimpotrivă, Berlinul vrea dezvoltare şi investiţii, atunci da, avem ce cauta în federaţie.