Am învăţat acea lecţie, şi las mereu prin restaurante un bacşiş de 10%. Dar se pare că politica românească are o rată a bacşişului mult mai înaltă: 20%.
Sau, cel puţin, aşa par să sugereze două dintre cle mai răsunătoare cazuri care au explodat în ultima vreme. Este vorba, mai întâi, de celebrul primar de sector din Bucureşti, Marean Vanghele (nu e greşeală de ortografie, este transcrierea propriei sale pronunţii...). Potrivit surselor pe care DNA îşi întemeiază rechizitoriul, lăudatul edil avea o taxă fixă de 20% din valoarea contractelor pe care le atribuia, siluind legea, firmelor „prietenarilor" .
Un mai tânăr, şi mult mai stilat ministru din „noua gardă", şi am numit aici pe Darius Vâlcov, vajnicul (fost) ministru de finanţe al unui guvern care încearcă să-şi menţină premierul în cărţi după ce s-a făcut de mândră minune în alegerile prezidenţiale (ceea ce şi explică cel mai fantezist cod fiscal de la inventarea aacestui concept încoace), este dat în vileag că şi-a finanţat ascensiunea politică cu sume ilicite obţinute prin şpagă în vremea când era primar de Slatina. Care era procentul „contribuţiei" sale? Ca un făcut, acelaşi deja tradiţional 20%.
Doar din curiozitate, morbidă dar justificată, întreb: un procent similar era practicat oare în suculentul „dosar Microsoft"? Deşi, vorba poetului, „noi nu vom şti-o poate niciodată", ceva îmi şopteşte că în această situaţie bacşişul era mult mai mult de 20%. Dacă în cazul celor doi nefericiţi primari, care trebuiau să umble inclusiv prin cimitire pentru a-şi primi nemeritatul obol, era vorba despre lucrări pe domeniul public (care, oricât de mult supraevaluate, aveau nevoie şi de oareşce cheltuieli pentru a fi realizate la nivelul „las' că bine-i şi-aşa rău"), în cazul celebrelor licenţe, cu cheltuieli înmiit amortizate, cota de bacşiş putea fi mult mai înaltă. Şi, fără îndoială, era- conform bine fundamentatului principiu şpăgar conform căruia „şpaga se extinde până la limita resurselor disponibile".
Aceste situaţii ne dau prilejul de a vorbi despre cel de-al doilea „ne" din triada „României celor trei ne", şi anume nepriceperea. Am vorbit despre neputinţă, boala paralizantă a clasei politice româneşti. Este acum timpul să vorbim despre nepricepere.
Nepriceperea are două forme mari de manifestare. Prima este nepriceperea benignă, nepriceperea care ne face să pierdem timp în faţa unui funcţionar aiurit, sau să ne trezim cu un hematom după o banală injecţie pe care ar trebui ca nici măcar să nu o simţim. Benignă este nepriceperea profesorului care nu se ştie face apreciat şi iubit, sau măcar acceptat de către elevii săi, şi se supără de moarte atunci când este luat în băşcălie de către aceştia.
Dar nepriceprea are şi o formă de manifestare malignă, urâtă şi dăunătoare, şi care are puterea de a ronţăi rădăcinile morale ale societăţii noastre. Nu poate fi decât nepricepere sordidă şi mizerabilă atitudinea unui politician de la care se aşteaptă să fie cinstit, -măcar atât, să fie cinstit, şi nu deştept şi/sau cult!-, şi care la scurtă vreme după ungerea nemeritată în funcţie este dat în vileag că a obţinut respectiva funcţie prin însuşirea de foloase necuvenite, prin trafic de influenţă, prin împărţire de bacşişuri în dreapta şi stânga, prin şantaje şi „lămuriri" dubioase, prin informaţii oculte, prin minciună sfruntată şi fals strigător la cer.
Recunoaşteţi pe cineva în această definiţie a nepriceperii? E cu ochi şi cu sprâncene: Horia Georgescu. Citiţi-i profilul de pe Wikipedia; o personalitate de care nu poţi fi decât impresionat, incoruptibilul României, şeful agenţiei care îi dă în vileag pe cei care au umblat pe cărări lăturalnice şi s-au făcut frate cu dracul. De fapt, el este primul care s-a corupt pe sine, şi s-a bălăcit într-o mlaştină de corupţie până a ajuns într-o poziţie în care nu avea ce căuta.
Nepriceput, criminal de nepriceput, a fost acest Horia Georgescu.
Este nepricepere criminală să nu înţelegi un adevăr atât de simplu, atât de clar: râvneşti la o funcţie publică, trebuie să fii cinstit. Dacă nu eşti, ai o fragilitate care te va secera când nu te aştepţi. Nepricepuţi sunt şi cei care şi-au dat girul pentru o astfel de ascensiune frauduloasă într-o funcţie atât de importantă; ei nu sunt neapărat exponenţii unei nepriceperi maligne- dar uriaşa şi insultătoarea lor nepricepere benignă facilitează ascesiunea unor personaje otrăvite de nepriceperea malignă care retează aripile acestei naţii.
Propun înscrierea în codul penal a unei noi infracţiuni: nepriceperea. În formă simplă şi agravată.
