2012, anul căpcăunului cu prea multe capete

Sunt însă destui pe lume care să ştie că resursele de apă nu sunt inepuizabile.
Săptămâna trecută, într-un discurs cu accente patetice ţinut în plenul Parlamentului European, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a vorbit, cu un optimism cu care puţini audienţi empatizau, despre şansa Uniunii Europene (UE) de a supravieţui actualei crize printr-o mai mare integrare economică şi politică, pentru a putea rezolva dezechilibrele existente, în caz contrar UE riscând fragmentarea. Spus pe faţă, dl. Barroso simte felul în care nucleul franco-german îl tratează cu spatele când vine vorba despre deciziile comunitare, face apel la trecerea peste orgolii personale şi militează pentru întărirea rolului Comisiei Europene. Discursul a venit într-o perioadă în care Franţa, dar mai ales Germania insistă tot mai mult pentru formula unui "guvern al zonei euro", care ar ştirbi atât suveranitatea guvernelor centrale, cât şi bruma de autoritate de care se mai bucură Comisia d-lui Barroso. Mizele sunt mari şi calculul lor ţine seama de două deziderate fundamentale: salvarea monedei euro şi încercarea de redresare economică.

Planurile se împiedică de Grecia, o economie care reprezintă abia a 50-a parte din economia UE. Intrarea în incapacitate de plată va submina integritatea zonei euro, cu efecte imposibil de anticipat, poate chiar spargerea completă a uniunii monetare. Totodată, o nouă etapă în procesul ciclic de salvare a Greciei pare să fie doar amânarea deznodământului fatal şi bani cheltuiţi de pomană. De altfel, privind situaţia de la distanţă, îngrijorarea nu are decât să crească, iar amânarea colapsului să pară singura opţiune valabilă. Datoriile Greciei au ajuns la aproape 150% din produsul intern brut, însă nimeni nu mai este dispus să împrumute Atena nici pentru a rostogoli datoriile, nici pentru a-şi plăti funcţionarii şi pensionarii. Agonia a fost prelungită marţi, când ceilalţi 16 miniştri de finanţe ai zonei euro au amânat eliberarea unei noi tranşe de 8 miliarde de euro către greci, punând o presiune suplimentară pe băncile cu expunere grecească. Doar cu o zi înainte, banca franco-belgiană Dexia a suferit un prim şoc pricinuit de perspectiva retrogradării ratingului de către Moody's, o cădere de -10% a acţiunilor, urmată de o prăbuşire cu aproape 40% marţi. Presa europeană vorbeşte despre un nou posibil Lehman Brothers, în mijlocul Europei, fapt care arată că Europa nu este vulnerabilă numai prin Grecia, ci prin toate cele care au legătură cu ea. Acum, toată lumea aşteaptă deciziile G20 din noiembrie, când s-ar putea decide ştergerea unei jumătăţi din datoriile grecilor, plata lor salvatoare din Fondul European de Stabilitate Financiară şi viitoarele încercări disperate de a stăvili criza datoriilor care ameninţă să se agraveze în Italia şi Spania.

Vrem, nu vrem, interdependenţa pieţelor este atât de mare, încât toate ştirile acestea ce ne par străine, îndepărtate, vorbind într-o păsărească imposibilă despre lucruri necunoscute, ne vor lovi şi ne afectează deja. Lumea a devenit un loc complicat, cu reguli care fie sunt nescrise, fie le pricep doar o mână de iniţiaţi, cei care le şi scriu. Din conflictul iniţiaţilor iau naştere dramele naţionale, cum este cea grecească de acum. Intrat în spirala datoriilor, guvernul grec s-a văzut pus cu spatele la zid, nevoit să ia nişte măsuri de austeritate draconice, asupra unui popor căruia nu i s-a spus niciodată că o duce mai bine decât merită. Un singur exemplu scurt: încercând să mai impună o taxă pe proprietăţi, Atena s-a trezit în situaţia ridicolă de a constata că nu ştie câte proprietăţi sunt de toate, pentru că în Grecia nu există cadastru, nici ce deţine fiecare grec, aşa încât s-a apelat la compania naţională de electricitate, singura instituţie care are o evidenţă a proprietăţilor. Ei bine, aici intenţia guvernului s-a lovit de opoziţia violentă a sindicatelor din electricitate, care i-au ameninţat cu represalii directe pe socialiştii aflaţi la putere. A rămas totul în coadă de peşte.

Orice v-ar spune politicienii din televizoare, România nu este nici ferită de turbulenţe, dar nici dezarmată în faţa unor eventuale cutremure mai mari. Riscurile sunt, totuşi, mari. Plecarea intempestivă a Nokia ne va lăsa anul viitor fără ceva procente în estimările de creştere a PIB-ului pe 2012, şi aşa modeste, presiunea deficitului bugetar va creşte, neliniştea socială la fel. Pe măsură ce se vor apropia alegerile, dl. Boc va gestiona tot mai greu baierele, va primi rugăminţi fierbinţi din partea colegilor din teritoriu să trimită bani pentru cârpeli şi spoieli electorale, iar caraghioslâcurile politice de tipul Dan Diaconescu sau Gigi Becali vor fi tot mai prezente cu sfaturi preţioase în spaţiul public. Opoziţia parlamentară se va pregăti de trecerea la guvernare, cu o teribilă hămeseală după bani publici, cum PSD-ului, mai ales, îi arde tare buza după aproape un deceniu de asceză. Şi unde mai pui că traversăm şi o toamnă secetoasă...

Eu, unul, mă tot mir că ne doare în cot de faptele care au consecinţe directe asupra vieţilor noastre, cât de puţin înţelegem din ele, cât de nepregătiţi suntem de contactul cu lumea. În schimb, ne pasă aşa de mult de conflictele din alcovul Andreei Marin şi al soţului său şturlubatic. Muzica, maestre!