Europa se sinucide continuând să tolereze expansiunea islamică şi mă bucur sincer să observ că există o conştientizare acută a pericolului de moarte reprezentat de Islam, de la simplul european consumerist, care votează cu dreapta antiislamică, până la şeful de stat Sarkozy, care se opune intrării Turciei în Uniunea Europeană".
Nu am citat din manifestul de multe sute de pagini al lui Anders Breivik, nici dintr-un interviu cu vreun acolit neştiut al lui, nici din discursul unui Geert Wilders sau Tommy Robinson sau alţi agitaţi antiislamişti de prin Europa Occidentală, ci din înţelepciunea online a unui comentator pe un site românesc quality, acum mai bine de doi ani. În primăvara lui 2009 a apărut şi a făcut furori pe internet un filmuleţ de şapte minute şi jumătate numit "Muslim Demographics" (cei interesaţi îl pot găsi uşor, chiar şi azi, pe YouTube), prin care europenilor li se atrage sever atenţia că "Islamul va copleşi creştinătatea, iar singura scăpare este ca toţi creştinii să recunoască realităţile demografice, să înceapă să se reproducă din nou, şi să împărtăşească Sfânta Evanghelie cu musulmanii". Filmuleţul se bazează pe nişte date demografice false, exagerate sau parţiale pentru a trage concluzii de genul "în câteva decenii Europa va fi musulmană, pentru că 90% din totalul creşterii populaţiei europene este reprezentat de imigraţia musulmană", totul pe un fundal muzical sfâşietor. Deşi articolul care prezenta filmuleţul arăta întregul context demografic, împreună cu cifrele reale, comentatorii din subsol nu s-au dat în lături de la a se exprima în perfectă conformitate cu propriile lor idei puţine şi fixe, după cum se vede.
În acelaşi an, în ziua comemorării a 8 ani de la 9/11, un grup de manifestanţi antiislamişti au organizat un protest în faţa unei moschei din Harrow (undeva în nord-vestul Londrei), unde au fost întâmpinaţi de musulmanii veniţi să îşi apere lăcaşul de cult. Ciocnirea inevitabilă dintre cele două grupuri a fost potolită până la urmă de poliţişti. Cu doar câteva zile mai devreme, la Birmingham, confruntarea a fost mult mai violentă, petrecându-se după un scenariu asemănător: un protest antiislamic organizat de Liga pentru Apărarea Angliei (English Defence League - EDL) a stârnit o contramanifestaţie a activiştilor antifascişti şi musulmani. Din punct de vedere demografic, Birmingham este oraşul britanic cu cea mai însemnată populaţie de culoare (o treime din populaţie), iar 15% dintre locuitori sunt musulmani. Conflictul etnico-religios este, mai degrabă, latent, însă izbucneşte în asemenea pusee o dată la câteva luni, cu mişcări de stradă antiislamiste şi contramanifestaţii ale minoritarilor musulmani. "Rasismul este cea mai joasă formă a prostiei umane, dar islamofobia este culmea bunului-simţ", sună una dintre cele mai cunoscute butade ideologice ale antiislamiştilor britanici.
Toate aceste cioburi de oglindă spartă se adună altfel astăzi, după carnagiul de vinerea trecută de la Oslo, care, oricât de neaşteptat ar fi căzut, a fost anticipat şi pregătit de această nouă contraideologie islamofobă, care a cunoscut o dezvoltare fabuloasă în ultimii ani în ţările vest-europene, mai ales în mediile online. Mai recent, a căpătat în unele ţări chiar aspecte organizate politic, sub forma unor partide cu un discurs ultranaţionalist xenofob şi antiislamic pronunţat, iar ultimele runde de alegeri au constituit mari succese în ţările lor: Partidul Libertăţii din Olanda este, acum, a treia forţă politică a ţării, "democraţii" suedezi şi populiştii eurosceptici antiimigraţionişti din Finlanda au fost pe punctul de a ajunge la guvernare, iar în Norvegia Partidul Progresului, cu un discurs puternic populist, cu accente antiislamiste, este a doua forţă politică a ţării şi principalul partid de opoziţie. În Franţa, Danemarca sau, cum bine ştim, în Italia, toate aceste forţe politice se simt din ce în ce mai bine, iar viitoarele alegeri ar putea să le aducă voturi mai multe ca oricând în trecut.
Acum, cu toţii se dezic de criminalul Breivik, într-un demers de "damage control". Paradoxal, atentatul de pe Utøya poate avea efect de bumerang, care să îndepărteze electoratul de partidele cu tentă extremistă. Însă, ideologia este mai insidioasă decât pare, după cum arată reacţiile de pe forumuri. La câteva minute după explozia de la sediul guvernului din Oslo, până când încă nu se cunoştea autorul, uriaşa majoritate a comentatorilor de pe site-urile norvegiene de ştiri erau convinşi că este mâna minoritarilor musulmani, a mullahului Krekar (azilant politic în Norvegia, terorist pentru alte state occidentale, respectat lider islamist în Kurdistanul natal), aşa încât merită expulzaţi în masă din Europa. Mai puţine, dar la fel de convinse de adevărul lor au fost şi vocile de pe site-urile româneşti: "Fiecare ţară europeană are datoria de a trimite acasă orice picior de musulman sau locuitor din Asia Mică care nu trăieste în ţara respectivă de cel puţin cinci generaţii! Europa este a rasei albe!" tuna un comentariu al unui european din România. Generalizarea abuzivă era la ea acasă: o întreagă rasă, o întreagă religie era pusă laolaltă cu personajele făcute celebre în ultimii 10 ani, de la 9/11 încoace, musulmanii compuneau un grup omogen, cu toţii au în sânge gena teroristă. După doar două-trei ore, cădea bomba: criminalul este arian pur-sânge, blond, înalt, cu ochi albaştri, educat, fiu al unui fost diplomat şi al unei asistente medicale, oameni respectabili. Dintr-o dată, omogenitatea rasială a devenit caducă, iar comentatorii nu mai răzbeau ca, printre mesaje de condoleanţe şi încurajări pentru familiile lovite în masacru, să se dezică ferm de compatriotul lor, cu care semănau fizic atât de bine.
Nu, o naţiune, un partid, o comunitate de răspândire atât de largă nu sunt grupuri omogene, deşi tuturor ne este mai simplu să înţelegem complexitatea lumii dacă le acceptăm ca fiind aşa. Nu, nici românii nu fură cu toţii, nici ungurii nu îl spânzură toţi pe Avram Iancu, nici PSD-iştii nu sunt toţi comunişti, nici portocaliii nu tranşează cu toţii contrabandişti nevinovaţi prin vestul ţării, nici toţi bărbaţii nu sunt porci, nici toate femeile curve, nici ţiganii nu put cu toţii, nici toţi musulmanii nu plantează bombe pe unde umblă, deşi sunt destui din fiecare grup care se comportă astfel. Mai mult, fiecare dintre noi poate fi adus în situaţia de a o face, dacă respectul, dialogul, toleranţa şi acel mult discutat concept al multiculturalismului vor rămâne cel mult apanajul unei elite academice, atât de des ruptă de realitatea socială obiectivă.
În ceea ce-i priveşte pe politicieni, ei vorbesc doar ce vrea lumea să audă. Este o relaţie de ambivalenţă atât de strânsă între discursul politic şi crezurile intime ale populaţiei, încât blamarea unora sau altora este foarte riscantă. Însă nici unii, nici alţii nu reprezintă grupuri omogene. Mai departe, să alegem grâul de neghină este treaba fiecăruia dintre noi.
