Pentru mulţi, asta nu reprezintă mare lucru. Şi era şi de aşteptat, atunci când politicieni de frunte ai ţării aleg intenţionat să-şi promoveze imaginea în campania electorală prin vocea manelistică a dlui Florin Salam, pe posturi de televiziune care se ocupă cu transmiterea de programe de acest gen. Poate că vi se va părea forţat, dar populaţia unei ţări, în majoritatea ei, tinde să fie influenţată de ceea ce vede la cei care o conduc.
Faptul că avem astăzi acest gen de politică, pe care o vedem zilnic la televizor, - şi aici mă refer la toate partidele care compun viaţa politică românească -, la nivelul cel mai jos posibil, explică în mare parte clasamentul jenant al cititorilor de carte din Europa, unde suntem, spre ruşinea noastră, la fel de codaşi ca şi alte ţări despre care obişnuiam să vorbim altă dată cu superioritate.
însă pe cât de surprinzător, pe atât de hilar este faptul că din ce în ce mai multă lume din România scrie. Parcă ar fi citit cu toţii caragialeasca butadă: “Pentru orice român care ştie a citi, cel mai greu lucru e a nu scrie!” Se scrie astăzi pe bloguri, pe pereţii W.C.-urilor, se scriu comentarii la articolele de ziar, etc. Dar nu numai atât: “noii scriitori” au o siguranţă de sine şi un tupeu ce întrec orice imaginaţie.
Ei au drepturi, dar nu şi îndatoriri. Nu au obligaţia să scrie corect în limba noastră, pot s-o “ucidă” după cum doresc, pot să se exprime după bunul lor plac şi nici nu trebuie neapărat să-şi dezvăluie identitatea reală, pentru a fi, astfel, eventual, traşi la răspundere pentru forma (şi nu fondul sau ideile exprimate). îi invidiez pe australieni, al căror guvern a stabilit prin lege că scrisul pe internet nu se poate face aşa, oricum, ci abia după ce ai introdus în prealabil I.D.-ul personal, astfel încât să-ţi asumi responsabilitatea celor scrise de tine.
Responsabilitatea faţă de rândul scris este una (între multe altele) pe cale de dispariţie în România, asemeni aceleia a vorbitului. Fiindcă de la tribuna publică şi până la piaţă se aruncă vorbe care nu sunt gândite în nici un fel. Dar nu despre asta voiam să scriu, ci, mai ales, despre genul de laşitate pe care îl presupune această formă aberantă de scris pe pereţii “wece-ului public” care este internetul şi despre imensul prejudiciu pe care l-a adus acesta poporului român, prin faptul că el pare a fi cauza primordială pentru care oamenii(mai ales tinerele generaţii) au uitat(dacă l-au avut vreodată!) minunatul obicei al cititului cărţilor. “Expiraţii”, cei de vârsta mea, din toate categoriile sociale, au dobândit în tinereţe obiceiul practicării acestui exerciţiu, al lecturii, din motive extrem de simple: mai întâi, că preţul cărţilor din colecţiile de popularizare (Biblioteca pentru toţi) era extrem de mic, iar traducerile din marii scriitori şi gînditori ai lumii făceau parte dintr-un program bine gândit de oamenii de cultură care conduceau atunci editurile. Existau oameni care se gândeau la generaţiile care vin, deşi trebuiau să lupte cu cenzura şi cu mentalitatea comunistă anticulturală.
Pe de altă parte, chiar şi familiile din păturile modeste, părinţii educaţi în comunism ştiau că fără cărţi nu există progres al copiilor; astfel, din câte ştiu eu, în fiecare casă puteai găsi ediţiile de 5 lei ale BPT. Scriu aceste rânduri cu un fel de bucurie, amestecată cu tristeţe şi dezamăgire: trăim într-o ţară care cade în prăpastia inculturii, dar iată că cineva se gândeşte la asta!
Nu este Statul, nu este Ministerul Culturii (care se pregăteşte să concedieze un număr mare de profesori), nu este vreun ONG, aşa cum v-aţi fi aşteptat. Sunt tot privaţii. Ziare ca “Jurnalul Naţional”, “Cotidianul” sau “Adevărul”, au scos, şi sper că nu se vor opri, cărţi la un preţ accesibil. O iniţiativă menită să umple golurile imense din aparatul de gândire al unei generaţii pentru care maximumul realizării este aspectul strict material al devenirii.
E adevărat că “e mai greu să fii un bun cititor, decât un bun scriitor...”, după cum spunea Borges, dar faptul că ar fi posibil ca din milioanele de “scriitori” care se aneantizează pe falsa hârtie a internetului unii (cei mai inteligenţi) să se apuce mai întâi de citit, e o speranţă, atât pentru ei, familiile, colegii de serviciu şi prietenii lor, cât şi pentru România.
