Acum, nimic nu este ca-n acea zi de mai...

Când anul trecut, tot în preajma Zilei Europei, Grecia părea scăpată de faliment cu un program de salvare de 110 miliarde de euro, la noi preşedintele Băsescu tocmai anunţase cel mai dur program de austeritate din istoria noastră (foarte) recentă, după ce România parafase un acord cu creditorii internaţionali, iar aceştia insistau asupra unor măsuri, ca să se asigure că îşi recuperează banii.

În luna aprilie, premierul Papandreou a anunţat iminenţa luării de noi măsuri de austeritate combinate, adică nu doar scăderea cheltuielilor cu pensii şi salarii, ci şi creşterea taxelor şi impozitelor. Programul urmează să fie prezentat pe larg astăzi, în Parlamentul de la Atena. Între timp, statul grec pare tot mai puţin capabil să facă faţă nervozităţii oamenilor: echipaje de poliţie linşate, ghişee ale fiscului asaltate de grevişti fiscali, creşterea numărului de incidente de violenţă fizică pe teme rasiste şi xenofobe, încredere în instituţii la minime istorice. În preziua şedinţei din parlament, toată Grecia a fost paralizată de proteste şi greve care, cel mai probabil, nu se vor solda cu rezultatele dorite de protestatari.

Aceasta este partea văzută a crizei din Grecia, despre care unii mai inconştienţi de prin presa românească spun că ar accepta-o veseli în schimbul austerităţii impuse de Cabinetul Boc, mai ales că acolo pensiile şi salariile sunt de vreo câteva ori mai mari decât în România. Ceea ce se vede mai puţin, dar doare mai tare, se întâmplă în marile cancelarii europene sau prin birourile luxoase ale invitaţilor celebri la conferinţe simandicoase despre criză. Nouriel Roubini, zis şi Dr. Doom, plimbat ca sfintele moaşte de toţi organizatorii de reuniuni economice din lume, după ce prezisese criza imobiliară din SUA, s-a întâlnit cu ministrul de finanţe grec şi apoi a început să vorbească pe la colţuri despre probleme suplimentare grave pe care le-ar avea Grecia.

Ulterior, nu şi-a mai păstrat aserţiunile şi sfaturile doar pentru el, ci le-a făcut publice în mai multe intervenţii "pe surse", cum s-ar spune la noi, lăsându-se ca în spatele anonimilor să se întrevadă luminăţia minţii sale. Întreaga presă internaţională a preluat ştirea, iar pieţele internaţionale au intrat în vrie. Din ce îi era greu să convingă lumea de buna sa credinţă şi de bonitatea sa financiară, Greciei i-a devenit de acum imposibil să o facă. Iar neîncrederea pieţelor în capacitatea Greciei de a-şi rambursa creditul luat umple de bani buzunarele celor care pariaseră pe asta. Aşadar, nu e deloc greu de ghicit ce anticipase Roubini încă de anul trecut, când, prin propria companie de analiză şi consultanţă financiară (Roubini Global Economics, v-o recomand!), şi-a sfătuit clienţii să cumpere CDS-uri greceşti. Aceste instrumente financiare de asigurare împotriva incapacităţii Greciei de a-şi plăti datoriile au cunoscut creşteri fabuloase, aducându-le celor care l-au ascultat pe Roubini profituri considerabile.

Pe când asemenea guru al economiei mondiale are o poftă nebună să vadă Grecia agonizând, Der Spiegel anunţa vinerea trecută vestea care a alarmat iarăşi pieţele, pentru a doua oară în mai puţin de o lună: Grecia e nevoită să se ceară afară din zona euro. Zvonul se baza pe o întâlnire de taină a miniştrilor de finanţe din UE, convocată de premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, infirmată prompt de acesta. Ulterior, când Juncker a revenit şi a recunoscut minciuna sa, nimic nu mai putea fi făcut. Grecia a mai primit un pumn în plin plex, deodată cu iminenţa unui nou plan de salvare pus la cale de creditorii săi externi.

Par evenimente rupte din filme cu băieţi scrobiţi care îşi rup bojocii zbierând "Sell!" prin hale nesfârşite cu ecrane şi monitoare, în spatele cărora stau gulerele albe ale celor aleşi, care controlează totul: pieţe, bani, guverne naţionale şi, iată, transnaţionale, CDS-uri, deficite şi datorii, peisaj din care oamenii au murit sau sunt pe cale să o facă. Departe de a duce la o reglementare a pieţelor internaţionale, criza izbucnită deodată cu falimentul Lehman Brothers nu a făcut decât să reconfigureze strategiile şi tacticile carnasierelor finanţelor mondiale, care au simţit repede mirosul altui sânge proaspăt şi au găsit locuri noi unde să-şi facă plinul. Acum, ţinta lor este Grecia, iar opacitatea unor înalţi funcţionari europeni, precum în cazul de faţă dl Juncker, le dă apă la moară. Dar cum să spui asta unor greci de rând loviţi în moalele capului de o criză pentru care nu au fost pregătiţi defel, ei, un popor vesel, optimist şi veşnic pus pe chef şi voie bună?

Toată povestea are un tâlc interesant şi pentru români. Întâi, vedem cum minciunile şi promisiunile false ale elitei politice româneşti au un corespondent şi în imaculata Europă. Astfel, să nu ne mirăm dacă, nu peste mult timp, ai noştri îşi vor justifica balivernele prin prudenţa de a nu speria pieţele, astfel evitând creşterea costului finanţării României de pe pieţele externe şi a CDS-urilor ţării noastre. Apoi, începem să pricepem cum, aproape indiferent de conduita sa fiscală şi de schimbările survenite în aceasta, o ţară de dimensiuni nu dintre cele mai mici (Grecia sau România) poate fi răpusă de zvonuri, de o bârfotecă bine orchestrată de vedete mondiale cu renume, ajutate de politicieni prea mici pentru un război atât de mare. Nu în ultimul rând, poate că e bine să pricepem că nimic nu mai este gratis în zilele noastre, iar încrederea şi renumele sunt printre bunurile cele mai de preţ. Ceea ce unii ar numi căciuleală în faţa unui funcţionăraş cu pantofii scâlciaţi, alţii ar aprecia drept prudenţă, raţionalitate şi responsabilitate, deşi în această ecuaţie nu am inclus - pentru că nu încape - dezmăţul pe bani publici al unor primari sau funcţionari din ministerul dnei Udrea care nu au aflat încă pe ce lume trăiesc.

Întotdeauna, adevărul este undeva la mijloc. Însă, atunci când ni se revelează pilda tragică a Greciei, ar fi păcat să nu reuşim să învăţăm din necazurile altora şi, cu evlavie, să pricepem că există pe această lume o categorie de oameni care ne fac un enorm bine evitând să ne facă răul de care, cu adevărat, sunt capabili.