Cred cã şi unii, şi alţii greşesc, demonstrând o acutã lipsã de viziune. Poate doar “Traian cel Mic”, acest nou Adrian Pãunescu al presei noastre, face oarecum notã aparte. Dupã chiria mare pe care o plãteşte în Lire englezeşti pentru casa de la Londra şi dupã felul critic în care-l “apostrofeazã” întotdeauna pe d-l preşedinte, e clar cã e, poate, singurul vizionar din întregul grup de mari intelectuali critici ai zilelor noastre.
Nu am nici un dubiu cã d-sa simte cã d-l Bãsescu nu este un om oarecare; nici nu este. Iar dacã d-l Ungureanu nu a gãsit, încã, originile acestui “mister”, eu îi pun gratis la dispoziţie o idee pe care d-sa desigur cã o poate dezvolta plenar în urmãtoarea sa carte. Pentru cã un editorial ar fi prea puţin.
Este vorba despre faptul cã d-l Bãsescu n-ar putea fi singurul preşedinte demn de luat în seamã de Istorie, dacã n-ar fi chiar alesul lui Dumnezeu pe pãmânt. “Istoria” sa are puternice ecouri chiar în Biblie, iar asemãnarea sa cu Noe – personaj important al Sfintei Cãrţi nu poate sã fie întâmplãtoare.
Fiind deci d-l preşedinte îndrãgit de Dumnezeu, a hotãrât sã-l atenţioneze pe acesta despre nimicirea lumii politice româneşti prin justiţie, şi sã-I dea posibilitatea sã se refugieze împreunã cu apropiaţii (Cocoş şi alte animale mici) în arca prezidenţialã, la adãpost de “inundaţiile” DNA
Faptul cã nişte cercetãtori americani au situat locul inundaţiei finale din Biblie tocmai la Constanţa, unde s-ar afla şi celebra Arcã, nu face decât sã confirme faptul cã România sub aura Omului Providenţial de la Cotroceni este pregãtitã pentru cea de-a doua variantã a Creaţiei.
Cum Potopul a început deja (mai sunt încã atâţia miniştri liberali de chemat la DNA, de arestat, de trimis în spatele gratiilor) nu ne mai rãmâne decât sã aşteptãm ca Dumnezeu sã considere cã e destul şi sã opreascã şuvoaiele, sã se retragã apele, ca Arca sã poatã eşua.
Nu pe muntele Ararat, în Armenia, şi nu neapãrat fiindcã ţinutul acela nu a putut da Umanitãţii decât un armean bun, medicul care l-a operat pe preşedinte - şi care, desigur se va afla în Arcã -, ci pentru simplul fapt cã e prea departe de România. Iar la coborârea din Arca protectoare, Stolojan, Besciu, Cocoş & Co. nu se pot apuca de autostrãzi, construcţii şi parcãri pe alte meleaguri decât ale ţãrişoarei.
Dumnezeu, întristat, va spune din nou: “Am socotit sã nu mai blestem pãmântul pentru faptele omului, fiindcã cugetul inimii lui se pleacã la rãu din tinereţile lui…” ªi iatã cum a doua Creaţie, pornind din curãţenia şi neprihãnirea celor protejaţi de Arca lui Bãsescu va da roadele aşteptate şi nimeni nu va mai îndrãzni sã spunã cã suntem cea mai coruptã ţarã din lume. A nu susţine cã protejaţii d-lui preşedinte sunt un exemplu de cinste ar deveni, pe datã, pãcatul capital.
Cum la fel de mare pãcat ar fi ca aceştia sã fie puşi “sã-şi probeze – democratic - nevinovãţia în faţa judecãtorului”. Cam asta ar fi, în cuvintele mele “sãrace”, ideea. Democraţii, afaceriştii şi grupul de lãudãtori prezidenţiali, fericiţi coborâtori din Arcã, îşi vor relua filogenia întreruptã, iar Cel Ales va înãlţa o rugãciune de mulţumire Domnului. Şi, deodatã, ca un semn de aprobare divinã, va apãrea curcubeul.
Dar pentru a descrie “frumos” aceastã istorie, trebuie nesmintit sã ai talentul marelui lãudãtor Traian cel Mic, de la ziar!
